Explicații pentru cei care au participat la sondajul păcănelelor în Sibiu: întârzierile validării votului sunt cauzate de numărul mare de mailuri care trebuie trimise

Sibienii care și-au exprimat opțiunea în cadrul sondajului organizat de Primăria Sibiu pe subiectul jocurilor de noroc trebuie să aștepte și câteva ore, în unele cazuri, e-mailul de validare a votului lor.
Sondajul lansat în urmă cu o zi de Primăria Sibiu pentru a decide reglementarea sau interzicerea jocurilor de noroc în oraș a stârnit un mare interes în rândul sibienilor. Aceștia au votat în număr mare (peste 2.000 de voturi au fost exprimate în primele ore), fapt care a dus la întârzieri în transmiterea e-mailurilor de validare a acestor voturi.
Aceste întârzieri au determinat unii dintre sibieni să distribuie pe rețelele sociale mesaje în care acuză administrația locală chiar și de tentative de manipulare a rezultatului sondajelor.
Consilierul local Diana Mureșan (USR) arată că a primit explicații din partea reprezentaților Primăriei referitoare la această situație. „Am primit mai multe mesaje de la voi legate de faptul că nu ați primit emailul de validare după vot și, de asemenea, am văzut multe comentarii în legătură cu această problemă. Am cerut clarificări și revin cu răspunsul primit: Întârzierile sunt cauzate de limitările serverului de mailing (Google), având în vedere numărul mare de emailuri trimise într-un timp scurt. Confirmările pot ajunge cu o întârziere de aproximativ 4 – 5 ore, dar vor fi livrate. Dacă ați votat și nu ați primit imediat emailul, vă rog să aveți puțină răbdare și să verificați inclusiv folderul Spam”, a scris Diana Mureșan pe pagina ei de Facebook.

Consilierul local care a depus un proiect pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc, cu excepția Agențiilor Loto care renunță la păcănele, cere sibienilor să aibă încredere în procesul de consultare publică inițiat de administrația locală. „Trăim în niște vremuri unde tot mai repede devenim suspicioși, dar nu este sănătos. Lucrurile funcționează și pentru că există un minim de încredere în procesele publice. Și în cazul acestui sondaj vă rog să aveți încredere”, a mai scris Diana Mureșan.
Sibienii mai pot vota în sondajul organizat de Primăria Sibiu pe tema jocurilor de noroc până joi, la ora 24:00. Chestionarul – cu o singură întrebare – poate fi găsit la adresa http://eportal.sibiu.ro/, urmând secțiunea „Sondaj de opinie – Jocuri de noroc în Sibiu – Da sau Nu?”.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
-
Email catre [email protected] si veti primi.
-
-
✨ MAMA, TATA… SUNTEȚI FANTASTICI! ✨
Sibiul s-a trezit! 13700 ați votat !
Mesajul nostru de ieri a ajuns în locuri în care nici nu visam.
Forța voastră este imensă, iar acum toată lumea o vede! 🔥
Dar lupta nu s-a terminat.
Mai avem puțin până mâine la ora 24:00, dar împreună putem face imposibilul! 🤝🚀 ACȚIUNEA CONTINUĂ:
Mâine dimineață, la 07:30 și la 11:30, suntem din nou „PANOU UMAN” în fața școlilor! Venim cu afișele, venim cu determinare.📢 CE AI DE FĂCUT ACUM:
1️⃣ Distribuie acest mesaj peste tot!
2️⃣ Trimite link-ul de vot în toate grupurile de părinți!
3️⃣ Vino lângă noi la poarta școlii tale mâine dimineață!
Haideți să le arătăm că suntem atât de mulți încât nu mai putem fi ignorați. Sibiul votează pentru copii, nu pentru păcănele! 🛑🎰👉 VOTEAZĂ AICI:
https://link.aspasib.ro/Vot-Sibiu-Fara-Pacanele
(mulți au crezut că linkul e spam dar nu e, și s-au ferit să îl acceseze, puteți avea încredere, doar l-am făcut mai sugestiv decât acela sec al Primăriei Sibiu, în spatele lui, este doar linkul oficial de vot)
🤝Și ca să vă convingem că suntem noi, părinți ca și voi.
Vă lăsăm și alte linkuri să întrați în contact cu noi.🌐 Site-ul nostru:
https://www.aspasib.ro/
🔵 Pagina de Facebook: https://facebook.com/ASPASIB/
📲 Canalul de WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VbCwRaH0lwgvlN9Y6F1z#SibiuFaraPacanele #ASPASIB #FortaParintilor #NuMaiTacem #VotMasiv #ProtejamCopiii
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exploatarea viitoare dela Rasinar in cariera trece in presa locala incetisor si pe sest . In doua cuvinte se va…
Pentru ca nu prea cred ca ți-ar place sa locuiești in blocurile de acolo și să îți treacă camionul prin…
Țigănia salvează colonia…
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Felicitări celebrului Florian de la Horezu, renumit șef de schimb precum și vărul său mai mare.












Lasă un răspuns