Interzicerea jocurilor de noroc în Sibiu nu a fost rezultatul unor negocieri politice, ci efectul presiunii comunității sibiene făcută asupra aleșilor, este de părere Diana Mureșan. Rămasă singura reprezentantă a USR în deliberativul local, Diana Mureșan este cea care a inițiat proiectul care în urmă a fost votat de majoritatea consilierilor locali.
O petiție pentru interzicerea jocurilor de noroc inițiată de Diana Mureșan pe 3 martie 2026 a reprezentat punctul de pornire al unui val de opinii în urma căreia, nici două luni mai târziu, păcănelele deveneau interzise în oraș.
Un rezultat pe care Diana Mureșan nu îl anticipa până zilele trecute. „Dacă m-ați fi întrebat acum două sau trei săptămâni, aș fi zis că nu mă așteptam la un vot favorabil pentru interzicere. Însă după rezultatul sondajului făcut de Primăria Sibiu făcut săptămâna trecută am avut mari speranțe că va fi votat proiectul de interzicere. Și la această ședință am venit cu această speranță și asta s-a și întâmplat. Au fost 15 voturi pentru proiectul depus de mine, cel de interzicere a jocurilor de noroc, cu excepția jocurulor loto tradiționale”, a declarat Diana Mureșan pentru cititorii Turnul Sfatului, la finele ședinței extraordinare a Consiliului local Sibiu de luni după-amiaza.
Citește și
Schimbarea majorității
Până la sondajul organizat de Primăria Sibiu pe subiectul jocurilor de noroc – sondaj inssitent solicitat în primă fază de Asociația Părinților și, mai apoi, anunțat de consilierii FDGR -, majoritatea din Consiliul local părerea net în favoarea reglementării și nu a interzicerii păcănelelor. Cu atât mai mult cu cât proiectul de reglementare era inițiat de primarul Astrid Fodor, care a anunțat susținerea FDGR, a PSD și FD.
Am întrebat-o pe Diana Mureșan dacă s-a ajuns la această schimbare în urma vreunor negocieri în spatele ușilor închise. „Cred că această schimbare a fost cauzată în special de vocea cetățenilor. A fost un rezultat foarte clar, 95% au votat pentru interzicere și nu prea poți să ignori un astfel de rezultat. Dacă ești consilier responsabil și vrei să reprezinți cu adevărat comunitatea trebuie să asculți de ce zice comunitatea. Cred că reacția acesteia a dus la schimbarea poziționării anumitor consilieri pe această temă”, a răspuns Mureșan.
Ea a completat că, la fel ca în cazul altor proiecte mai sensibile, și pe marginea acestuia au avut loc discuții. Dar nu discuțiile cu reprezentanții celorlalte formațiuni politice au dus la schimbarea majorității, arată Diana Mureșan. „N-am convins eu consilierii, insist pe acest lucru: a fost o muncă a tuturor, colectivă, a cetățenilor care s-au implicat pe acest subiect. Și, cu siguranță, acest proiect nu ar fi trecut fără implicarea comunității. Mi se pare un exemplu foarte clar despre cum funcționează, de fapt, democrația într-un stat. Și cred că asta a fost o chestiune democratică foarte bună, care poate fi dată drept exemplu: cetățenii reușesc să influențeze decidenții”.
Mesaj pentru cei care își pierd locurile de muncă
Sunt câteva sute de persoane care, după închiderea pe rând a sălilor de jocuri de noroc, vor rămâne fără serviciu. Am întrebat-o pe Diana Mureșan care este mesajul lor pentru aceste persoane. „Sibiul are o economie foarte puternică. Sunt multe domenii în care se caută forță de muncă. Am mai dat exemplul societății Moara Boromir, ai cărei reprezentanți ziceau acum o lună că au nevoie de 400 de angajați doar în Sibiu. În HoReCa, în toate restaurantele din Sibiu sunt angajați oameni din afara Uniunii Europene, din cauză că nu găsesc forță de muncă locală. Eu cred că mulți dintre cei care lucrează efectiv în sălile de jocuri de noroc au posibilitatea să găsească locuri de muncă în Sibiu”.
Cât despre faptul că proiectul inițiat de ea ar putea fi atacat în instanță deoarece permite funcționarea în continuare a agențiilor loto, Diana Mureșan crede că un astfel de demers nu ar avea succes. „Sunt și alte localități în care o astfel de inițiativă cu excepții referitoare la agențiile loto a fost adoptată. M-am consultat cu mai mulți juriști, există și niște puncte de vedere de la minister pe această temă. Evident că poate fi atacată în instanță, dar eu cred că nu poate fi anulat acest proiect”.
„Le mulțumesc consilierilor locali pentru că au avut în vedere dorința cetățenilor din Sibiu și că, la rândul lor, s-au consultat cu cetățenii. Mulțumesc tuturor care s-au implicat în ultimele două luni în această campanie împotriva jocurilor de noroc, Asociației Părinților, psihologilor din Sibiu, cetățenilor care au semnat atât petiția inițiată de mine la începutul lunii martie, dar au și votat în sondajul inițiat de Primăria Sibiu”, Diana Mureșan
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Fosta sotie, divortata in urma cu 20 de ani
Cine o fi votat-o pe duduia asta?!
Trebuie interzisă și Astrid pentru că are talpa prea curată! Continui să comentez, văd că îi oftic pe mulți. Se…
Pot sa puna cate vor ca sunt niste ieftinituri cu incarcare lenta la care trebuie sa stai ore sa iti…
Ce-a imbatranit dna Amalia!













Lasă un răspuns