Asociația Prietenii Berzelor s-a înscris în acest an la Maratonul Internațional Sibiu cu proiectul pe care l-a numit „Să fie apă!”. Lucrările la adăpostul pentru animale sălbatice vor începe curând, iar prin proiectul înscris la maraton asociația își dorește să asigure accesul la o sursă de apă pentru adăpost. Acest lucru presupune forarea unui puț de apă care să asigure o sursă proprie și constantă de apă.
După ce obținerea autorizațiilor a durat aproape trei ani , Asociația Prietenii Berzelor va începe construirea adăpostului pentru animalele sălbatice după Paști. Adăpostul se află între Orlat și Poplaca, iar asigurarea unei surse de apă este esențială în aceste momente.
„Fără apă nu putem avea adăpost si nu putem ajuta animalele. Începem construirea adăpostului după Paști. Proiectul ne ajută, practic, cu finanțarea pentru documente și pentru săpat. Fără apă, adăpostul nu are cum să supraviețuiască.
Adăpostul avea 9.000 de metri la final, dar bucata pe care ne concentrăm acum are 4.000 de metri pătrați”, a detaliat Miruna Gritu de la Prietenii Berzelor pentru turnulsfatului.ro.
Prin realizarea acestui proiect, comunitatea va beneficia de un adăpost pentru animale sălbatice mai stabil și mai funcțional. Accesul la o sursă proprie de apă va permite preluarea și îngrijirea animalelor imediat, fără întârzieri cauzate de lipsa resurselor de bază. Astfel, intervențiile nu mai depind de soluții provizorii sau de aprovizionare externă.
„Pe o parcelă de 1.500 de metri pătrați vom avea spații doar pentru căprioare, pentru carantină, pentru puii de căprioară și spații pentru căprioare adulte. 2.500 de metri pătrați vor fi pentru păsări în carantină, vom avea spații pentru vară, dar și spații pentru iernat. Sunt spații pentru fiecare specie în parte, pentru ulii, porumbei, berze, bufnițe. Vrem să facem inclusiv un lac pentru păsările acvatice. Avem un proiect foarte ambițios” a mai spus Miruna.
Ceilalți 5.000 de metri vor fi destinați construirii de spații pentru voluntari, pentru studenți de la medicină veterinară, dar și pentru diverse activități educative pentru copiii de la școli și grădinițe.
Cei care vor să alerge la maraton pentru acest proiect o pot face prin înscrierea la acest link.
Asociația Wild Help a fost înființată în anul 2021 de către membrii asociației Prietenii Berzelor odată cu extinderea activității și preluarea a tot mai multe animale sălbatice. Împreună am înființat EMSAS – Echipa Mobilă Pentru Salvarea Animalelor Sălbatice activă la apelurile de urgență pe numărul unic 112 pe raza județului Sibiu.
Maratonul Internațional Sibiu ajunge anul acesta la cea de-a 15‑a ediție care va avea loc între 29 și 31 mai 2026.
Proiectele Maratonului: Asociația „Hai din pantofi în bocanci” aleargă la maraton pentru a oferi copiilor din Roșia activități educative și recreative gratuite
Proiectele Maratonului: Asociația Elijah aleargă la maraton pentru a cumpăra instrumente muzicale pentru copiii de pe Valea Hârtibaciului. „Comunitatea poate contribui direct la continuarea unei povești care a schimbat deja mii de vieți”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bugetul: venituri = cheltuieli la bănuț, ce frumos scrie pixul
Citiți execuția bugetară pentru anul 2025, o să constatați că veniturile au fost mai mici decât cheltuielile deci asta înseamnă…
Corupta Ursula von der Leyen nici usturoi n-a mancat, nici MCV-ul nu i-a musamalizat cu spagari cu tot.
Lege universală economică, niciodată educația sau cultura nu au fost avantajoase pt. vreo companiei. Dacă ești educat realizezi ca n-ai…
Nu jubilati prea mult! Si la urma urmei de ce nu va bucurati de reusitele voastre, nu de ale altora?!













Lasă un răspuns