De ce oamenii cer ajutor prea târziu. Psihoterapeutul Codruța Răbăgel despre sănătatea mintală în comunitățile mici: între rușine, tăcere și teama de a fi judecat

Codruța Răbăgel vorbește despre sănătatea mintală în comunitățile mici, despre rușine, stigmatizare și despre teama de a fi judecat într-un interviu acordat Turnul Sfatului. Psihoterapeutul scoate în evidență dificultatea oamenilor de a cere ajutor la timp. În discuția avută am aboradat efectele tăcerii asupra suferinței emoționale, nevoia unor spații sigure de dialog și importanța construirii unor comunități mai empatice și mai deschise față de vulnerabilitate.

Principalul mesaj transmis de Codruța Răbăgel este că sănătatea mintală nu ar trebui ascunsă din rușine sau frica de a fi judecați, mai ales în comunitățile mici, unde oamenii aleg adesea să tacă de teamă „ce va spune lumea”. Suferința emoțională există chiar și atunci când nu se vede, iar a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci de grijă față de sine. Specialistul spune că avem nevoie de comunități mai empatice, de spații sigure de dialog și de mai multă normalizare a conversațiilor despre emoții, vulnerabilitate și psihoterapie.

Reporter: Din ce motiv este atât de greu să vorbim despre sănătatea mintală în comunitățile mici?

Codruța Răbăgel: Psihoterapeut Codruța Răbăgel: În comunitățile mici, vorbim despre apropiere, teama de a fi etichetat. Trăim foarte aproape unii de ceilalți, ne cunoaștem unii cu alții, suntem foarte bine conectați. Asta poate construi extraordinare rețele sociale de suport, dar poate aduce și multă judecată, implicit frica de a nu fi judecat.

Mulți oameni îmi spun în cabinet: „Mi-e frică să nu afle cineva”, „Nu vreau să fiu privit altfel”, „Aici se vorbește repede despre oameni, toată lumea cunoaște pe toată lumea”. Și atunci aleg să tacă, să evite, să ascundă orice are de-a face cu sănătatea mintală.

Problema este că suferința care nu este exprimată nu dispare. Se adună, crește exponențial. Exact ca atunci când ignori o durere fizică luni întregi și speri că va trece de la sine. Știm că ea nu trece, doar se adâncește! De multe ori, oamenii nu au nevoie doar de soluții, ci de un spațiu de dialog în care să simtă că pot spune adevărul despre ce trăiesc, fără să fie rușinați.

Ce fel de suferință ascund oamenii cel mai des în spatele aparenței „sunt bine”?

Foarte mulți oameni funcționează aparent normal și, în același timp, sunt extrem de obosiți. Merg la serviciu, își cresc copiii, ies în oraș, zâmbesc, dar în interior se simt singuri, copleșiți sau fără energie; oboseala e la cote maxime și nivelul de iritare la fel.

Aud aproape zilnic, în ședințele de psihoterapie, replici precum: „Nimeni nu și-ar da seama prin ce trec”. Și este adevărat. Suferința psihică nu arată întotdeauna dramatic, nu capătă o formă vizibilă, palpabilă, în plus, o mascăm. Uneori e doar despre un om care nu mai doarme bine de luni întregi, care nu mai simte bucurie sau care simte permanent că trebuie să reziste, care se frustrează rapid, care ajunge să mănânce mult când e trist ori să consume substanțe atunci când simte nevoia unei pauze de la tot.

Așadar, în spatele unui „sunt bine” poate să fie oboseală cronică, insomnie, stres, anxietate de diferite tipuri, chiar tulburare depresivă, consum de substanțe și de rețele sociale. Sigur, se poate ajunge până la tulburări majore, deja acolo vorbim de boală.

Care ar putea fi câteva motive pentru care oamenii cer ajutor atât de târziu?

Adevărul este că oamenii nu cer ajutor târziu pentru că nu suferă suficient, ci pentru că s-au obișnuit să își ignore propria durere. Exact cum unii oameni merg la medic doar când nu mai pot suporta durerea fizică, mulți ajung la psihoterapie doar când sunt deja epuizați emoțional.

Au învățat să își ignore propriile nevoi emoționale și să funcționeze „din mers”, indiferent cât de greu le este. Își spun des că „trece”, că „nu e chiar atât de grav” sau că „trebuie să reziste”. În timp, ajung să se obișnuiască cu stările, considerându-le parte normală din viață, nu semne că au nevoie de sprijin. De multe ori, oamenii ajung la psihoterapie abia când aceste stări devin copleșitoare, când apar atacurile de panică, insomnia severă, epuizarea, plânsul frecvent, lipsa energiei sau senzația că nu mai pot face față nici lucrurilor simple.

Este un proces treptat de acumulare, în care nevoile personale sunt amânate și puse pe ultimul loc. Tocmai de aceea, este important să ne întrebăm mai devreme: „Cum mă simt cu adevărat?” și să luăm în serios semnalele pe care ni le dau corpul și psihicul, înainte de a ajunge la epuizare.

Ce efect are rușinea asupra oamenilor care trec printr-o perioadă dificilă?

Rușinea îi face să se ascundă exact atunci când au cea mai mare nevoie de sprijin. Îi face să creadă că este ceva greșit cu ei pentru că suferă. În realitate, problemele emoționale fac parte din experiența fiecărei persoane. Nimeni nu trece prin viață fără perioade grele. Diferența este că unii oameni și-au dat voie să vorbească despre ele, iar alții au învățat să tacă. Rușinea izolează foarte mult. Și uneori omul nu mai suferă doar din cauza problemei inițiale, ci și din cauza faptului că se simte singur și neînțeles.

Ce le-ați spune oamenilor care cred că mersul la psiholog este doar pentru cei care „au probleme grave”?

Le-aș spune că psihoterapia nu este doar despre criză, ci și despre prevenție și grijă față de sine. Sunt de părere că psihoterapia are la bază un act de curaj și iubire de sine. Nu trebuie să ajungi în punctul în care nu mai poți funcționa ca să meriți să primești ajutor. Oamenii merg la sală pentru sănătatea corpului înainte să apară probleme grave, merg la stomatolog înainte să le cadă dinții, merg cu mașina la mecanic să schimbe uleiul anual. La fel ar trebui să privim și sănătatea mintală: să mergem înainte de a se instala vreo tulburare.

Într-un proces de psihoterapie făcut alături de un specialist, te poți înțelege mai bine, poți clarifica ce valori și principii ai, cum poți pune limite, cum să ai relații armonioase și un mod mai bun de a înțelege ceea ce trăiești. În psihoterapie nu e totul despre boala psihică; vorbim mult despre psihoeducație, normalizăm emoțiile, clarificăm diferența dintre reacții automate și răspunsuri conștiente. Așa cum ne spălăm zilnic pe dinți, tot așa ar fi potrivit să avem grijă și de igiena noastră psiho-emoțională.

Cum putem crea comunități mai sigure emoțional?

Prin mai puțină judecată și mai multă ascultare. Uneori oamenii nu au nevoie imediat de sfaturi, ci de cineva care să le spună: „Te aud și te văd”, „Aud că îți este greu”, „Nu trebuie să duci totul singur”.

Comunitățile devin mai sigure atunci când încetăm să mai transformăm vulnerabilitatea într-un motiv de rușine. Schimbarea începe din lucruri simple: din felul în care vorbim cu copiii noștri, cu prietenii noștri, cu colegii noștri. Schimbarea continuă prin spații de dialog deschise pe teme de interes, ca de exemplu un club de carte, un grup de suport, un atelier de pictură și așa mai departe. Desigur, e nevoie de angajament, consecvență și consistență, altfel nu există o comunitate, cu atât mai puțin una sigură din punct de vedere emoțional.

Cât de important este pentru oameni să existe contexte în care pot vorbi deschis despre ceea ce trăiesc, într-un cadru sigur și uman?

Este foarte important, pentru că mulți oameni descoperă abia în astfel de contexte că nu sunt singuri în ceea ce trăiesc, că mai sunt și alții care întâmpină probleme pe care ei le au. Când cineva își aude propria experiență în poveștile altora, apare o formă de normalizare și de ușurare.

De aceea, cred foarte mult în spații de dialog precum „Seara de psihoterapie”, unde oamenii pot asculta și pot vorbi despre emoții, frici și întrebări într-un cadru sigur, fără presiune și fără etichete, ghidați de un specialist în domeniu. Astfel de întâlniri nu oferă doar informație, ci și experiența foarte umană de a te simți văzut și înțeles.

„Seara de psihoterapie” oferă cadrul în care oamenii primesc informații, cunosc oameni noi, descoperă recomandări de carte și tehnici de terapie. Atenție, nu reprezintă o intervenție terapeutică de grup, nu înlocuiește evaluarea clinică și nici consultul de specialitate.

Cum se leagă toate aceste lucruri de proiectul „Manifest pentru sănătate mintală”?

Proiectul „Manifest pentru sănătate mintală” din cadrul incubator107 Sibiu s-a născut exact din această nevoie: de a aduce sănătatea mintală mai aproape de oameni, într-un limbaj simplu, uman și accesibil, pe lângă Conferința anuală de sănătate mintală pe care o organizăm pentru al cincilea an în toamnă.

Îmi doresc ca oamenii să înțeleagă că sănătatea mintală nu este un moft și nu este un subiect rezervat doar momentelor de criză. Este despre viața noastră de zi cu zi, despre relații, despre echilibru, despre felul în care avem grijă de noi și de ceilalți. Prin aceste inițiative deschise publicului larg, prin înscriere prealabilă, vreau să creez mai multă conștientizare, mai puțină rușine și mai mult curaj de a cere ajutor la timp.

Încurajez oamenii să își deschidă orizontul minții prin cărți, cluburi de carte, psihoterapie, evenimente dedicate minții și emoțiilor, prin antrenamentul mental zilnic. Prețuirea de sine este un combustibil extraordinar pentru a face față tuturor provocărilor socio-politice la care suntem expuși inevitabil.

Codruța Răbăgel este psihoterapeut și psiholog în Sibiu, implicată de mai mulți ani în proiecte dedicate sănătății mintale și dezvoltării personale. A absolvit Facultatea de Psihologie, iar de-a lungul timpului, și-a completat pregătirea prin numeroase formări și certificări în țară și în străinătate, în domenii precum psihoterapia, mindfulness, dezvoltarea personală și învățarea experiențială. Este membră a Asociației Române de Psihoterapie Integrativă și deține atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, acreditare europeană. În activitatea sa, susține ședințe de psihoterapie individuală și de cuplu în cabinetul din Sibiu dar și online, ateliere și programe de sănătate mintală dedicate comunității.

Citește și: Codruța Răbăgel, psihoterapeutul care își donează ziua de naștere pentru comunitatea sibiană. „Putem fi fericiți și cu puțin și cu mult”