Acest sfârșit de săptămână va fi unul instabil din punct de vedere al vremii. Sâmbătă vom avea timp frumos în prima parte a zilei, cu temperaturi normale pentru această perioadă, dar cu averse după amiaza, în timp ce pentru duminică se anunță o răcire a aerului.
Datele meteo pentru sâmbătă și duminică au fost transmise de meteorologul Ioana-Cristina Blaga, din cadrul Servicului Regional al Vremii Sibiu.
Sâmbătă, 16 mai
Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei și în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Mai ales după amiaza și noptea se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-25 l/mp, mai ales în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, cu viteze ce vor atinge 45-55 km/h, mai susținute la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade.

Duminică, 17 mai
Vremea se va răci ușor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, mai ales în cursul zilei când local se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 18 grade, iar cele minime între 7 și 9 grade.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Uita-te mai sus ce personaje… Ce sa polemizezi cu ei… Stai ca am zis ‘polemizezi’…oare am fost prea progresist, stiu…
Deci legatura psiholog si cazul Pastina, e pa, ca in multe dosare, trec anii leafa merge…mereu acelasi film…
Daciane, invata sa citesti. Cred ca esti mai pensionar decat mine, cu ideile astea ceausiste din capul tau de lemn.
Doamna, nu „femeia”.
De evitat scoala Caragiale, atat sectia romana cat si germana ! Iar cei care au deja copiii elevi la aceasta…














Lasă un răspuns