Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Spitalul Județean, pe locul 2 în țară la extragerea cheagurilor de sânge în cazul unui AVC ischemic acut. Dr. Monica Mănișor: „Reușim prin voluntariat și sacrificiu personal să tratăm un număr așa de mare de pacienți”

Raluca Budușan
0
Sibiul s-a clasat al doilea, după Spitalul Universitar de Urgență București. Sursa foto: Arhiva turnulsfatului.ro
Sibiul s-a clasat al doilea, după Spitalul Universitar de Urgență București. Sursa foto: Arhiva turnulsfatului.ro

Sibiul Județean din Sibiu se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește numărul de trombectomii mecanice realizate în AVC ischemic acut, potrivit datelor naționale aferente perioadei ianuarie–martie 2026. Ttrombectomia este procedura medicală prin care se extrage un cheag de sânge dintr-un vas de sânge blocat. Medicul Monica Mănișor, șefa Comportamentului de Radiologie și Imagistică medicală Neurologie, spune că pentru a ajunge la o asemenea performanță medicală este nevoie de permanență, 24 de ore, șapte zile din săptămână. De aceea, din luna mai, Neurologia Intervențională are linie de gardă.

Publicitate
Publicitate

Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu se numără astfel printre cele mai active centre din țară în domeniul neuroradiologiei intervenționale, alături de marile centre universitare din România, se arată într-o comunicare făcută de Spitalul Județean.

În doar trei luni, 68 de pacienți au beneficiat de trombectomie mecanică la Sibiu, o intervenție salvatoare în cazul accidentului vascular cerebral ischemic acut, care poate face diferența între viață și moarte sau între recuperare și dizabilitate severă. Spitalul din Sibiu ocupă locul II după Spitalul Universitar de Urgență București.

709166643_122114981727286663_5627752894798278821_n

Dincolo de statistici, aceste intervenții se traduc în vieți salvate și recuperări semnificative: pacienți care au putut vorbi din nou, pacienți care au reînceput să meargă, pacienți salvați de la dizabilitate severă.

Activitatea compartimentului nu se limitează însă la trombectomii mecanice, se mai arată în comunicare. Echipa medicală realizează și alte proceduri complexe de neuroradiologie intervențională, precum embolizări pentru hemoragii cerebrale, tratamentul anevrismelor cerebrale, stenting carotidian pentru stenoze severe, angiografii cerebrale diagnostice și tratamentul malformațiilor vasculare cerebrale.

Publicitate

Intervențiile sunt gratuite

Toate aceste intervenții sunt realizate la standarde europene și sunt accesibile gratuit pacienților, în cadrul Programului Național AP-AVC.

În spatele performanței se află o echipă medicală care lucrează în regim continuu, 24/7, cu intervenții de urgență și efort constant în lupta contra cronometru pentru pacienții cu AVC. Dacă în urmă cu câțiva ani mulți pacienți din Sibiu erau transferați către centre universitare din alte orașe, astăzi situația s-a schimbat la Sibiu, iar pacienți din întreaga țară sunt direcționați către acest centru pentru tratament.

Linie de gardă care asigură permanența

Potrivit Spitalului Clinic Județean, din luna mai a fost înființată oficial linia de gardă pe Neuroradiologie Intervențională, element considerat esențial pentru asigurarea continuității medicale în regim de urgență. Această linie de gardă nu mai există decât la Oradea. În toare celelalte centre din țară asigurarea continuității medicale se face pă bază de voluntariat, cum a fost cazul și la Sibiu timp de trei ani.

Astfel, potrivit reprezentanților unității medicale, activitatea echipei de neuroradiologie intervențională este susținută de o structură medicală restrânsă, dar complet implicată în asigurarea continuității tratamentului pacienților cu AVC, cu disponibilitate permanentă și efort susținut în regim de urgență. Medicii subliniază că această activitate intensivă este posibilă prin implicarea personală și organizarea echipei, în ciuda resurselor limitate.

„Pentru a ajunge la acest nivel în afara echipei medicale Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională are șapte asistenti medicali care sunt disponibili 24/7. Fiecare membru al echipei participă cu toată inima la a da o șansă tuturor pacienților cu AVC. Astfel, deși în număr așa de mic reușim prin voluntariat și sacrificiu personal să tratăm un număr așa de mare de pacienți”, a transmis pentru Turnul Sfatului dr. Monica Mănișor.

monica-manisor-captura-foto-stirile-pro-tv-pfel

Medicul spune că aceste proceduri deși extrem de scumpe (până la 10.000 euro de pacient) sunt disponibile azi la Sibiu prin Programul National AP-AVC.

„Sibiul reușește să obțină în continuare fonduri importante de la Ministerul Sănătăţii. În anul 2026 au fost obținuți 6 milioane de lei datorită bunei gestionări a fondurilor primite în anii precedenți.
Spitalul Județean și Consiliul județean Sibiu fac eforturi constante în ameliorarea tratamentului AVC. Anul acesta se va achiziționa un nou angiograf biplan de ultimă generație la clinica de Neurologie și se va înființa secția specială de tratament al AVC-ului (OAVCA) în cadrul clinicii de Neurologie Sibiu”, a încheiat medicul.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate