Săptămâna 6-13 iulie aduce vreme instabilă în județul Sibiu, cu averse și descărcări electrice în prima parte, urmată de o răcire accentuată spre mijlocul intervalului, potrivit prognozei transmise de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Luni și marți, 6-7 iulie, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu rafale de 40-60 km/h asociate precipitațiilor. Temperaturile maxime vor fi între 26 și 28 de grade, iar minimele între 14 și 15 grade.
Miercuri, 8 iulie, vremea devine mai instabilă, cu averse pe arii mai extinse și cantități locale de 15-25 litri pe metru pătrat în intervale scurte. Maximele coboară la 24-25 de grade, iar minimele la 11-13 grade.
Joi, 9 iulie, aduce vreme mai rece decât normalul termic al perioadei, cu maxime de 21-23 de grade și minime între 9 și 12 grade. Averselese vor mai restrânge, cu precipitații izolate mai ales la munte. Izolat vor fi condiții de ceață.
În intervalul 10-13 iulie, vremea se va încălzi treptat, devenind caldă spre finalul perioadei. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată spre finalul intervalului.
Prognoza a fost elaborată de meteorolog Blaga Ioana-Cristina.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
era si Transilvania, ca nu stateau transilvanenii in plop si plopul in aer…
IN SFARSIT CEVA BUN FACUT DE PRIMARIA SIBIU !
medicamente, bro, medicamente. vezi sa nu faci vreun AVC de la atata ură.
Mai du-te la dr…u in sudul tau drag de unde ai venit si nu iti mai da tu cu parerea…
Zi ‘ sa mor eu’ ca nu te-ai vaccinat la Covid !!! Pe ascuns… sa nu cumva sa pari tu…













Lasă un răspuns