Lăsat ani de zile în fața intrării principale în Grădina Zoologică Sibiu, ca simbol al istoriei și turismului sibian, ultimul vagon al tramvaiului care lega orașul de Rășinari a devenit, treptat, o epavă insalubră. A fost vandalizat, mâzgălit cu graffiti, geamurile au fost sparte, iar structura a ruginit.
În acest condiții, tramvaiul nu doar că nu-și mai atingea scopul, acela de a reaminti turiștilor de istoria transportului în comun între Sibiu și Rășinari, ci reușea chiar opusul: Oferea vizitatorilor o imagine tristă, o ruină a ceea ce a fost cândva.

Acesta este motivul pentru care Primăria Sibiu a solicitat conducerii Primăriei Rășinari, în urmă cu aproape două săptămâni, să-l înlăture.
”Tramvaiul care înainte circula între Sibiu și Rășinari, împreună cu toată infrastructura aferentă, au fost predate în 2013 în proprietatea Primăriei Rășinari. Având în vedere starea precară a tramvaiului rămas garat în zona aleii principale de intrare în Grădina Zoologică, s-a luat legătura cu Primăria Rășinari care a îndepărtat deja acest vehicul din zonă”, au explicat pentru Turnul Sfatului oficialii municipalității sibiene.

Istorie bogată
Povestea tramvaiului care a legat Sibiul de Rășinari începe, de fapt, mai devreme decât linia în sine. La 8 septembrie 1905, Sibiul inaugura prima sa linie de tramvai electric, pe traseul Piața Gării – Parcul Sub Arini, cu vagoane aduse de la Budapesta. În deceniile următoare, rețeaua s-a extins treptat, transformând tramvaiul în coloana vertebrală a transportului urban sibian. Până în 1925, la 20 de ani de la inaugurare, peste 3,9 milioane de persoane călătoriseră cu tramvaiul în Sibiu.

Linia spre Rășinari a apărut mai târziu, în contextul postbelic. Între 1946 și 1948, autoritățile au construit o linie interurbană care să lege Sibiul de comună, după ce varianta racordării la calea ferată s-a dovedit tehnic imposibilă. Construcția s-a realizat într-un sistem neobișnuit: materialele și munca rășinărenilor care au lucrat la șantier au fost plătite nu în bani, ci în grâne. Linia a funcționat inițial cu motor diesel și a fost electrificată abia în 1951.

La mijlocul anilor ’60, linia spre Gara Turnișor a fost abandonată, iar la începutul anilor ’70 Sibiul a renunțat complet la tramvai în interiorul orașului. A supraviețuit doar traseul spre Rășinari – aproximativ 11 kilometri prin marginea Dumbrăvii, pe care un vagon portocaliu îi parcurgea legănându-se ușor pe șine.
Această longevitate i-a conferit tramvaiului o aură aparte. Pentru generații de sibieni, el nu era un simplu mijloc de transport, ci o excursie în sine – o ieșire la aer curat, spre un sat cu case vechi și tradiții intacte, locul natal al filosofului Emil Cioran și al poetului Octavian Goga. Traseul în sine era parte din experiență: traversarea cartierelor periferice, intrarea în Pădurea Dumbrava, vederea dealurilor Mărginimii la orizont.
Teatru și turism
Pe măsură ce autobuzele au preluat traficul de navetă, tramvaiul a rămas tot mai mult o atracție în sine decât un mijloc de transport utilitar. Din 2006, spectacolul „Un tramvai numit Popescu”, montat de regizorul Gavriil Pinte cu actorii Teatrului Național „Radu Stanca”, a consacrat definitiv această nouă identitate – vagonul devenea scenă, iar călătoria, spectacol. Succesul a continuat în 2011, cu „Ispita Cioran”, o producție în care actorul Marius Turdeanu, în rolul tânărului filosof rășinărean, a primit o nominalizare la Premiile UNITER.

În 2012, tramvaiul a fost scos din circulația regulată, iar în 2018 a fost reinaugurat pe un traseu turistic Dumbrava Sibiului (Zoo) – Rășinari. Astăzi, proiectul reactivării sale complete ca linie turistică rămâne un subiect recurent pe agenda autorităților locale din Sibiu și Rășinari. Într-o epocă în care orașele europene reinventează tramvaiul ca soluție modernă de mobilitate, vechiul vagon portocaliu sibiu-rășinărean are toate șansele să devină, din nou, mai mult decât un vehicul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Mare păcat! Linia este încă în condiție relativ bună… tramvaiul care se mute la momentul de față se poate revopsi, nu să se pună iar în funcțiune, doar revopsit și curățat. Și pus într-un loc semnificativ unde se poate intra în el și vizita ce a transportat Rasinariul atâta timp.
Și vagoanele acelea noi cumpărate în 2017 fix pentru scop turistic, arată tot mai deplorabil… păcat și de acelea…au fost aduse din Austria în condiție perfectă luna bec, iar acuma este într-unul din ele un fel de atelier de pictură pe față abandonat, care strică aspectul mai mult… Să sperăm ca acest transport public odată esențial Sibiului va învia odată din bălări, și va atrage turismul spre orașul nostru.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
cea mai buna idee din ultimii ani… asa nu vor mai avea motiv Cap de creta sa spuna ca nu…
daca acum face asa ceva mai incolo oare ce va face? parintii ar trebui trasi la raspundere si el bagat…
Hahahahahhahahhaa
se uita cineva la receptie la ceva?!!! Te uiti la comision… Ce intrebare mai e si asta….
Cand, in numele „libertatii de exprimare prin vestimentatie”, elevii vor ajunge sa impuna legile si regulile din invatamant, educatia s-a…













Lasă un răspuns