Sibiu Classic Rally a dat startul celei de a cincea etape a Campionatului Raliurilor de Regularitate pentru Vehicule Istorice – PIRELLI (CRRVI) vineri dimineața, la hotelul Hilton. Printre cele 41 de echipe care s-au aliniat la linia de pornire s-a numărat și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, alături de copilotul său, Radu Dumitrescu.
„Sibiul este un oraș foarte frumos și cu potențial turistic și regiunea e de asemenea foarte frumoasă. Mie îmi plac localitățile astea mici unde vezi gospodării așa de oameni gospodari. Am fost într-una din localitățile din marginea Sibiului cu ceva ani în urmă, nu foarte mulți, la un producător de pălării, de exemplu, care e faimos în zonă”, povestește fostul premier.
Acesta își exprimă regretul pentru scoaterea din funcțiune a liniei de tramvai dintre Sibiu și Rășinari, despre care spune că ar putea fi recondiționată și transformată într-un obiectiv turistic. „Îl țin minte din copilărie și ne-a făcut o bucurie imensă, ne-a făcut copilăria frumoasă celor care sunt din generația mea. Păcat că nu mai funcționează și păcat că nu se gândește un proiect de repunere în funcțiune. Sigur că el îndeplinea atunci o funcție economică și socială. Astăzi ar putea să fie numai turistic, dar cred că ar fi o frumoasă atracție din nou pentru turiști și bineînțeles și pentru localnici”, adaugă fostul prim-ministru.
Tăriceanu spune că, deși este prima dată când participă la Sibiu Classic Rally, a mai luat parte la alte competiții motosport în zonă. „Am fost de foarte multe ori la Campionatul Național de Viteză în Coastă la Păltiniș. Îmi aduc aminte că era startul de la Curmătura Stezii”, explică acesta.

Sibiu Classic Rally, o altfel de provocare
Deși fostul premier spune că a participat la un număr semnificativ de competiții motorizate, participarea la CRRVI reprezintă o provocare aparte, datorită formatului specific. În cazul competițiilor contracronometru, câștigătorul este pilotul care reușește să parcurgă traseul prestabilit în cel mai scurt timp posibil. În ceea ce privește raliurile de regularitate, concurenții trebuie să respecte anumite reguli privind viteza minimă, maximă și medie, iar competiția se desfășoară pe drumuri publice. În cazul în care nu sunt respectate aceste condiții de viteză, echipa este penalizată.
„Nu mă aștept la rezultate foarte bune pentru că nu sunt un specialist, nici eu, nici prietenul meu, domnul Radu Dumitrescu, care este copilot. Noi nu suntem specialiști la aceste probe de regularitate. Văd că organizatorul a introdus niște elemente suplimentare de dificultate cu care noi nu suntem obișnuiți, dar bucuria noastră este de a fi în cercul celor care sunt pasionați de mașini clasice, care vin la aceste raliuri de regularitate. Noi venim mai mult pentru frumusețea locurilor, pentru ambianță și, sigur, încercăm să obținem un rezultat cât mai bun, dar nu ne batem la vârful clasamentului”, menționează Tăriceanu.
Fostul premier concurează în acest an cu o Lancia Fulvia 1300 S, din anul 1974, mașină cu care a participat în februarie și la raliul din Monte Carlo. „Este o mașină cu caracter sportiv, dar gândiți-vă că a fost fabricată acum 52 de ani. Deci nu are performanțele comparabile cu o mașină actuală, dar pentru vremea respectivă era foarte performantă. Este o mașină de care eu m-am îndrăgostit”, precizează Tăriceanu.

Spectatori accidentali, dar mulțumiți
Deși mare parte din cei prezenți la startul cursei erau fie voluntari, fie concurenți, fie prietenii și familiile acestora, au existat și câteva persoane cazate la hotel care s-au oprit pentru a savura competiția și mașinile de epocă.
„Noi stăm în hotel și am văzut întâmplător că este raliul aici. Încă nu am apucat să dăm o tură să vedem mai îndeaproape mașinile, mai întâi să ne terminăm cafeaua, dar ne place ce vedem de aici, în special Porsche”, spune un spectator prezent.
Un spaniol, care acum locuiește în Statele Unite, spune că și el este cazat la hotel și a aflat accidental de raliu. Acesta povestește că apreciază experiența deoarece a crescut uitându-se la curse pe televizor. „Îmi plac mult mașinile pe care le văd aici. Preferata mea este un Renault 5. Nu știam de eveniment, dar mă bucur pentru că îmi plac motosporturile încă de când eram mic”, relatează turistul.
Traseul de vineri al mașinilor istorice a inclus o oprire de 30 de minute Ocna Sibiului, ulterior pornind spre Castelul Bethlen-Haller, iar apoi spre Moșna, pentru o nouă oprire. Ziua s-a încheiat cu revenirea la hotelul Hilton din Sibiu.
A doua parte a acestei etape de raliu începe sâmbătă, de la ora 10:00, de la hotel Hilton, iar echipajele vor porni spre spre Hotel Nedei, Doștat și Domeniile Martinuzzi. Linia de sosire va fi la Muzeul Astra, unde primele mașini sunt așteptate să sosească în jurul orei 17:00. Autoturismele vor porni de la linia de start la un interval de un minut unul față de celălalt. Intrarea este liberă pentru cei care vor să vadă mașinile înainte de start.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cladirea a fost construita in 1773, nu 1474. Daca tot vreti sa faceti ceva pentru comunitate, reabilitati-o si lasati sa…
Foarte bine ca ati scris acest articol, pentru ca o sa ramana scris! Asa sa fie, cum spun cei 2,…
În sfârșit un eveniment consistent în Sibiu după Capitatala Culturală !
Si 20 de ani de cand sunteti in parlament si in diverse guverne ce masuri ati luat ? Noi ne-am…
Normal ca domnul Nan tine cu dintii sai birocratici, doar trebuie sa-si justifice existenta! Datoria cetatenilor este sa respecte regulile,…













Lasă un răspuns