Elevi din Sibiu spun că vor participa la protestele față de uniformele obligatorii. Vor purta haine negre luni. „Nu mi se pare normal să fim forțați să ne îmbrăcăm cum spune cineva”

Elevii din toată țara sunt chemați să vină luni, 28 septembrie, îmbrăcați în negru la școală, în semn de protest față de uniformele obligatorii. La Sibiu, cei mai mulți dintre elevii cu care Turnul Sfatului a stat de vorbă, la trei licee din oraș, spun că s-ar alătura protestului, deși mulți nu auziseră încă de el.
Apelul a fost lansat joi de Consiliul Național al Elevilor (CNE), la câteva zile după ce Senatul a adoptat proiectul privind uniformele și l-a trimis Camerei Deputaților. Într-o postare publicată joi pe Facebook, CNE precizează că protestul va avea loc fără întreruperea cursurilor și că participarea este voluntară. Elevii sunt îndemnați să vină cu măcar un singur articol vestimentar de culoare neagră.
„Da, alegem să purtăm aceeași culoare. Una e să transmitem un mesaj împreună, de bunăvoie, și alta e să ni se impună cum să ne îmbrăcăm”, scriu reprezentanții elevilor în apelul lor.
Apelul vine după ce, pe 21 septembrie, Senatul a adoptat propunerea de modificare a Legii învățământului preuniversitar, inițiată de parlamentari PSD. În forma adoptată, proiectul îi obligă pe elevi să vină la școală în uniformă. Modelul ar urma să fie stabilit de fiecare unitate de învățământ, cu acordul reprezentanților părinților. Pentru familiile cu venituri mai mici, legea prevede gratuitate sau subvenționarea uniformelor. Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.
CNE se opune obligativității și susține că opiniile elevilor nu au fost luate suficient în considerare. Mesajul ales pentru luni este: „Educația nu se repară la croitorie!”.
„Ar trebui să fim liber să ne exprimăm și prin haine”
În ziua care protestul a fost anunțat elevii cu care am stat de vorbă nu au aflat încă de el. După ce au înțeles despre ce este vorba, cei mai mulți au spus că se vor solidariza cu elevii din restul țării.
„Dacă o să aud și se mobilizează lumea, evident, o să particip la protest, pentru că nu sunt nici eu de acord cu introducerea uniformelor. Chiar dacă probabil noi n-o să mai prindem asta neapărat, mi se pare o idee proastă”, spune Alin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Ștefan, coleg de an cu Alin, susține și el protestul. El și colegii săi consideră că uniformele sunt o falsă problemă. El spune că, chiar dacă ar deveni obligatorii, diferențele dintre elevi s-ar muta pur și simplu de la haine la telefoane, ghiozdane sau accesorii.
La Liceul Tehnologic „Avram Iancu”, mai multe eleve au spus că vor participa la protest. Printre ele se numără Gina, Maria și Daria, colege în clasa a XI-a.
„Fiecare ar trebui să fie liber să-și exprime caracterul și prin haine, că poate așa își exprimă unii caracterul. Nu mi se pare normal să fim forțați să ne îmbrăcăm cum spune cineva și mai ales toți la fel”, spune Maria.
Tot în clasa a XI-a la „Avram Iancu”, Mihai declară că va fi și el solidar cu protestul, deși vede la uniforme și un avantaj și anume faptul că ar reduce comparațiile dintre elevi legate de haine.
„Dacă ar plăti statul sau școala sau ar asigura o parte măcar din prețul uniformei, atunci ar fi mai ok. Dar per total nu-s de acord, pentru că fiecare persoană se îmbracă cum vrea”, spune Mihai.
La Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Alexia, elevă în clasa a X-a, aflase deja de protest. Aceasta consideră de asemenea că felul în care se îmbracă tinerii este „un mod de exprimare”.
„Cred că protestul este ceva ok, mai ales că nu rănește pe nimeni faptul că ne îmbrăcăm în negru și ne vedem în continuare în mod normal de ore”, spune Alexia.
O parte dintre elevii cu care am vorbit spuneau, că ei oricum vin deobicei îmbrăcați în negru la școală și că, astfel, protestul de luni nu ar face mare diferență pentru ei.
Bogdan Trif: „Nu toți copiii își permit haine de la firme cunoscute”
Deputatul PSD de Sibiu Bogdan Trif se numără printre inițiatorii propunerii legislative, potrivit listei publicate de Senat. Întrebat, în ziua anunțării protestului, de ce consideră necesare uniformele, acesta a răspuns că legea elimină în mare măsură bullying-ul în școli, pentru că nu toți copiii își permit să vină cu îmbrăcăminte de la firme cunoscute, iar cei care au părinți cu venituri mai modeste sunt supuși unor „răutăți” din partea celorlalți copii.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului ce vor face elevii în cazul în care vocea lor nu va fi ascultată după protestul de luni, Andrei Gavrilă, președintele Consiliului Județean al Elevilor Sibiu a declarat că organizația din care face parte va continua să-și susțină poziția pe care o are și va încerca și alte măsuri în acest sens. El a adăugat că, având în vedere că elevii vor să dea un mesaj unitar la nivel național, va vedea mai întâi ce propuneri au ceilalți colegi de-ai săi din Consiliul Național al Elevilor, apoi vor face alte acțiuni în coordonare cu toți elevii din țară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
34 de răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
cand o sa fiu mare, ma fac senator si voi propune o lege, care sa taie toate beneficiile si indemnizatiile parlamentarilor din zilele noastre, care sub masca protectiei si-au batut joc de noi si inteligenta noastra. Auzi prostie, uniforma reduce bullying-ul. Doar in capul celor neinformati. Vreau sa avem si sosete la fel si telefoane Nokia 3310. Asa se reduce bullying-ul! Nici n-au citit ce au spus cei de la Consiliul fiscal. Pai nu pot, ca e greu sa citesti pe litere, cand ai fost obisnuit cu poze.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
lasa ca nici nu tine nu ne laudam, ca tot mase usor de manipulat si adanc indoctrinate de propaganda socio-comunista au iesit din invatamantul de pe vremea lui Ceausescu. nu esti cu nimic mai grozav/a sau special/a, doar nostalgic/a dupa niste vremuri in care erau toti egali in saracie, ca deh, pare ca asta va doriti din nou, ca sa nu va mai simtiti inferiori. daca n-aveti cu blugii, aveti cu bananele, daca n-aveti cu corporatistii, aveti cu globalistii, daca n-aveti cu trotinetistii, aveti cu sorosistii. ia mai da-va-n spanac, ca nemultumiti sunteti, si o duceti mai bine ca oricand. pfiu, fi-mi-ar scarba de voi, lipitori ale societatii!
-
-
Cand, in numele „libertatii de exprimare prin vestimentatie”, elevii vor ajunge sa impuna legile si regulile din invatamant, educatia s-a naruit de tot. Prezentarea la scoala cu blugi zdrentuiti, cu tricouri „cu vedere la buric”, cu belciuge in nas si sprancene etc. arata o lipsa totala de respect fata de institutie si fata de cadrele didactice. Ne asteptam ca acestia sa fie preocupati sa invete ceva?
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Era o mandrie sa ai o matricola de liceu bun,de peste 9,00 pe vremea cand se dadeau note reale.In vest,dupa care saliveaza mamika si tatiku pt patricky si dominicky, e o mandrie sa ia o uniforma de la un colegiu-liceu cu renume.Eu vad o rezolvare facand uniforme cu tznci,uragani,minuni si alti salami, ragitori de fraze incoerente si repetitive de incultura.Pt fete alegem si insert-capucine.
-
La noi la scoala”uniforma” e deja obligatorie. Numai o piesa costa 50 de lei (si ai nevoie de 5 cu maneca scurta, 5 cu maneca lunga) si o putem achiziona doar de la magazinul X. Ce sa vezi, patronul magazinului e vechi sponsor al unui partid cu…idei de uniforma obligatorie. Pentru noi e clar. Pentru voi?
-
ce-i mai freaca grija pe frustati, comunisti si nepriceputi, cum se imbraca unii. Daca e decent, este suficient. Ce te doare ca poarta inel buric. Este buricul tau? Am purtat uniforma si nu m-am simtit mai mandru. Copilul meu nu vreau sa poarte. Tricoul care este la scoala, a costat 60 lei . Dupa o luna , l-au facut 120 lei la singura firma care vindea culoarea scolii. In magazin am gasit si la 25 lei, de bumbac, dar nu avea nuanta care trebuia. Este doar o afacere pe banii nostrii si unii parinti se simt bine ca vor plati, dar nici macar nu stiu in ce bezna plutesc.
-
lasati-i sa planga de vremurile duse si apuse, trebuie sa ne fie mila de acesti indivizi, deoarece nu au avut capacitatea intelectuala sa isi depaseasca conditia! de aceea sunt nostalgici, pentru ca nu s-au putut adapta societatii democratice si capitaliste, de-aia si pun botul la ce le spun unii si altii rasariti din soare, ca aia le promit ca vom fi din nou cu totii egali (a se traduce ca ei raman la acelasi nivel infectios, iar pe noi ceilalti ne vor trage in jos la nivelul lor, daca nu opunem rezistenta!). cine ar fi crezut ca aceste uniforme reprezinta afaceri pt firme de partid… hmmm… chiar nimeni!! o fi it-istii sorosisti de vina si cu asta
-
-
Vad ca se vrea respect din partea elevilor catre scoala si cadrele didactice. M-as mira ca uniforma o sa rezolve treaba asta. Dar scoala si profesorii cand o sa ofere respect elevilor si parintilor? Cand o sa vad niste imbunatatiri la testele PISA o sa zic iata ca sistemul de invatamant se misca in directia buna. Cand o sa vad elevi bine pregatiti in cadrul scolii (a se citii fara meditatii platite cu bani grei si incasati la negru) o sa cred ca profesorii chiar isi fac treaba…. pana atunci ne invartim in cerc, unii simuleaza ca muncesc altii simuleaza ca invata. Culmea e ca profesorii merg la catedra, iau salariu dar isi fac treaba partial. Apoi, aceiasi profesori incaseaza sume frumoase, tax-free cum zice americanu’, dar de data asta is fac treaba bine. No, ce sa zic, imi vine sa vomit!
-
O sa ai rezultate mai bune la testele PISA cand cand parintii o sa inceteze sa afirme, de cele mai multe ori ca, al lor copil este un geniu, chiar daca este mediocru. Cand nu o sa mai merga la profsor sa-i ceara explicatii de ce „minunatul” a luat nota mica, reclamatii la directiune si alte situatii de genu.
Chiar a fost martor la o situatie, cand un individ ii cerea unui profesor socoteala intr-un mod foarte agresiv. Vazand comportamentul, si plodul a inceput sa aiba acelasi comportament fata de profesor.
Si am uitat, daca ii blamati atata, termianti cu porpunerile pe grupuri „Este ziua educatoarei, ce-i cumparam?”. „Este prea prea putin 30 de lei de persoana!” Si chiar daca se ajunge la un compromis, o suma modica, aia mai avuti se duc separat, cu cadou din partea lor.
-
-
-
Ce miștocăreala, auzi Consiliul Național al Elevilor. Pe vremea noastră aveam UTC. Unii erau mândri că erau UTC-iști. Problema lor, că și azi suspină după regretatul și regretata. Însă vă spun clar: uniforma nu a redus bullyingul nici atunci și nu o va reduce nici acum, cum nu o va reduce niciodată. Cum se făcea bullying pe vremea aia, ăhă, acum e nimic. Și nu era vorba de garderobă. Erau multe alte motive pentru care copii răi și inconștienți își agresau colegii de bancă sau de clasă. Fix așa e și acum. Oricum cum au gândit-o politicieni psdistoauriși din parlament, uniforma va rezolva toate probleme din învățământ. Va rezolva atât analfabetismul funcțional al celor care absolvă școala cât și testele PISA. Vor face din elevi toți genii.
-
Au uitat ca in anii 90, urlau cu totii cantecul nu conteaza cat de lung am parul, ci cat si cum gandesc. Bucurosi ca am scapat de uniformuzare. Acum vor ca viitorul nostru sa fie la fel, sa poarte aceleasi haine, pantofi si ii mintim ca asa sunt protejati. Ce mandrii erau in 90 si ce ratati sunt acum, ca-i condamna pe copii si viseaza ce fain era cu ceausescu si ce oameni de treaba au ajuns.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Fiecare lună în care Sibiu-Pitești nu e deschisă înseamnă timp, bani și siguranță pierdute de cei care circulă pe Valea…
Prefer să nu intru în detaliile politico-tehnice ale acestei investiții extrem de importante pentru România. Esențial e altceva: fiecare lună…
Touche.
Cum să reducă numărul de europarlamentari??? Nr e alocat României de UE, și tot de UE sunt plătiți, cu ce…
Deci interesul startegic al uniunii europene a fost o alta minciuna? Socant!












Lasă un răspuns