De 35 de zile, Dumitru Stelea pedalează neîntrerupt prin Europa, într-o expediție în care a parcurs deja aproape jumătate din traseul propus. Bărbatul în vârstă de 57 de ani din Cisnădie a plecat de acasă cu o bicicletă obișnuită din Decathlon și o pasiune pentru mișcare, ajungând să bifeze, unul după altul, orașe și repere pe care puțini români le văd altfel decât în vacanțe organizate. „Până ieri am făcut 4.550 de kilometri. În 34 de zile, 11 țări și 8 capitale”, rezumă el pentru Turnul Sfatului, un calm care contrastează cu amploarea aventurii.
Pentru că poartă adesea un tricou cu însemnele Primăriei Cisnădie, Dumitru Stelea a fost adesea abordat de români din străinătate, primind sprijin la nevoie.
„Sibiul e mic pe lângă ce am văzut”
Kilometrii adunați i-au schimbat sibianului perspectiva asupra locurilor de acasă. Trecând prin Paris, Berlin sau Viena, comparațiile au venit de la sine:
„Am trecut prin orașe pe lângă care Sibiul e mic. Când mă duc și văd un turn ca al nostru… mie cel din Cisnădie mi se părea ok, dar când vezi Notre Dame-ul, Arcul de Triumf sau Champs-Élysées, îți dai seama ce vizitează turiștii străini”.
Nici satele nu i-au scăpat ochiului: în Franța, spune el, „fiecare sătuc are cel puțin o biserică mai frumoasă decât ce avem noi prin Cisnădie sau în jurul Sibiului”. Cu toate acestea, șoselele franceze i-au adus și un strop de acasă:
„Merg prin Franța de aproape 200 de kilometri numai pe stradă, exact ca în România. Nu-i nicio diferență”.
„Mi-am dorit din totdeauna să văd Parisul și sunt fericit că am ajuns aici. Cred că este orașul meu preferat, din ce am văzut. Apoi Haga, Praga și Viena, dacă este să dau câteva exemple”, completează Stelea.
Bicicleta, la un pas de abandon în drum
O aventură de asemenea anvergură nu vine fără momente de cumpănă. Bicicleta lui Dumitru — aceeași cu care a ajuns la Istanbul anul trecut — a cedat sub greutatea bagajelor chiar în Franța.
„S-a dus roata de spate din cauza greutății. S-au smuls efectiv capsele de spiță din jantă”, povestește el. Reparația îl costă 130 de euro la un Decathlon francez, o sumă pe care o pune în perspectivă cu umor: „Problema nu-i de cine o schimbă, că o schimb eu, problema e cine o cumpără”.

Dincolo de cost, planează o grijă mai mare — aceea de a rămâne blocat undeva, la mii de kilometri de casă: „ Cine știe unde cedează definitiv și mă lasă în câmp pe undeva”.
Bicicleta cu care Dumitru Stelea a traversat Europa este aceeași cu care anul trecut a mers la Istanbul, fiind una obișnuită, cumpărată de la Decathlon din Șelimbăr.
Olanda, paradisul biciliștilor, și lupta cu limbile străine
Dintre toate țările traversate până acum, Olanda i-a rămas cel mai bine în memorie. „De departe cea mai prietenoasă țară pentru bicicliști. Cred că am mers 98% din timp numai pe piste de biciclete, de la intrarea în țară până la ieșire”, spune Dumitru.
Diferența față de traficul de acasă e izbitoare: „În Olanda sau Belgia, șoferul nu se uită întâi în față la mașini, se uită pe pistă dacă e biciclist ca să intre pe drum. La noi, dacă te vede pe bicicletă, zice că ești sărac și-ți dă un claxon”.
O altă provocare a aventurii ține de comunicare, pentru că sibianul nu vorbește limbi străine. „Dau din mâini până ne înțelegem”, glumește bărbatul. „Mă înțeleg cu oamenii prin Translate, cât există internet”, spune el.
„Să pedalez și în Africa, și în Asia”
Nici vorbă de oprire — Dumitru Stelea își propune să ducă aventura până la extremele continentului. Urmează Portugalia și Spania, cu un obiectiv la fel de neobișnuit: „Mi-ar plăcea mult să știu că am pedalat și în Africa, chiar dacă trec scurt doar în Ceuta”. Joi, 6 august, se afla la 600 km de Spania.
Traseul s-ar încheia acolo de unde, simbolic, Europa se apropie de Orient: „Vreau să ajung în Istanbul. Ar însemna ca anul ăsta să pedalez și în Africa, și în Asia. Astea sunt extremele continentului: Portugalia și Istanbul”.

Cu peste 10.000 de kilometri estimați până la finalul călătoriei, Dumitru Stelea nu se grăbește să ajungă acasă — descrie totul, simplu, ca „o viață pe repede înainte”, pe care, recunoaște cu un zâmbet, ar prefera să o repete data viitoare pe motocicletă, ca să nu mai pedaleze atât. „Unii se bucură când reușesc să ia un concediu de câteva zile. Eu sunt fericit că de 35 de zile văd Europa autentică și cred că nu am ajuns nici la jumătate”, concluzionează Dumitru Stelea.

Ziarul Turnul Sfatului a mai relatat în anii anteriori despre aventurile temerarului cisnădian:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai ia tu de mai citeste, de preferat nu de pe paginile de facebook ale unora… si scrie-ne aici cand…
Invers era mai bine.Multi s-au mai desteptat,dar mai sunt inca multi pentru care nu cred ca mai exista vreun leac.
te inseli! Carabulea sau altcineva nu e keul! keul, daca vrea, obtine de la primarie, ce autorizatie vrea muschiul lui.
„Să cumpere primăria terenul și să facă o parcare supraetajată unde să parcăm noi mașinile, eventual gratis”. Cum bine zicea…
Întrebarea clientei (dacă povestea o fi adevărată) e absolut legitimă, preferința pentru servicii asigurate de români e absolut legitimă, iar…















Lasă un răspuns