Meciul amical de miercuri al Zburătorilor împotriva echipei olandeze Rolstoel Basketbal Vereniging Middelburg a vândut 950 de bilete, reușind să strângă o audiență record pentru echipa sibiană de baschet în scaun rulant.
„Mă bucură foarte mult că mulți oameni care au venit au aflat pentru prima dată de acest sport. Până acum la meciuri veneau galeria Zburătorilor și membrii Clubului Sportiv Comunitar Sibiu. De data aceasta, publicul a fost chiar mare. Niciodată nu am avut așa o prezență”, mărturisește Claudia Călinoiu, reprezentant marketing al Clubului Sportiv Comunitar Sibiu (CSCS).
La jumătatea meciului, spectatorii au avut ocazia de a se pune pentru puțin timp în locul Zburătorilor și au aruncat la coș din scaunul rulant, donația pentru a participa fiind de 100 de lei. La această activitate au luat parte mai multe persoane publice din Sibiu, precum Radu Vancu și Alexandru Găvozdea.
„Au participat în jur de 20 de oameni și am reușit să strângem în jur de 5.000 de lei din această activitate. Cumva i-am scos din zona de confort pe participanți. În mare parte s-au înscris figuri publice”, spune Călinoiu.
Atmosfera aprinsă a fost simțită și din tribune. Un spectator venit pentru prima dată la un meci de baschet în scaun rulant spune că a rămas impresionat de ambianță. „Mi se pare foarte interesant. Îmi place conceptul în sine. Cu baschetul am mai interacționat, dar cu sportul acesta în scaun rulant nu. E prima dată când văd lucruri de genul. Inclusiv atmosfera din galerie mi se pare foarte interesantă, chiar și dacă la meciurile obișnuite de baschet vine mai multă lume”, povestește acesta.
Un alt participant spune că, deși a mai venit și la alte partide ale Zburătorilor, prezența din această seară l-a surprins. „Cred că am fost la ultimele trei-patru meciuri pe care le-au jucat aici în diverse competiții. De data asta e, cred, cel mai mare public de când vin eu. Dățile trecute, meciurile n-au fost nici atât de popularizate în media. Acum e, într-adevăr, mult mai multă lume, e și galerie. E ok”, spune suporterul.

O membră a Clubului Sportiv Comunitar Sibiu povestește că nu știa de existența baschetului în scaun rulant înainte de înființarea echipei Zburătorii. „N-am știut că există acest sport până nu s-a format echipa de la Sibiu. Și avem jucători de baschet în familie. Atmosfera este plină de emoție, nu se compară cu un joc obișnuit, e mult mai încărcată și vezi atâta efort și dedicație. Cumva mizele sunt mult mai mari. Deci eu lăcrimez aproape de fiecare dată. Adică te bucuri și de o parte și de alta la fiecare coș și este o altă atmosferă”, mărturisește aceasta.
Cu toate că, la final, rezultatul meciului a fost în favoarea olandezilor, Claudia Călinoiu spune că evenimentul reprezintă o victorie pentru toată lumea. „Nu scorul este important. Este o victorie pentru comunitate. Până și pentru echipa olandeză a fost un record de participare”, spune aceasta.

Totuși, meciul de miercuri a reprezentat doar începutul campaniei de strângere de fonduri dedicate achiziționării de scaune rulante performante pentru nou-veniții din familia Zburătorii. „Urmează să mai facem licitații și alte evenimente. Meciul de miercuri a fost doar startul campaniei”, spune Claudia Călinoiu.
Obiectivul campaniei este de a strânge 10.000 de dolari, iar compania doTERRA a anunțat că, în cazul în care se va atinge această sumă, va face de asemea o donație de 10.000 de dolari, dublând astfel totalul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
probleme mari :)))))))
Un copil care se credea cool 🙁 . Si-a asortat adidasii la motor, minte de copil. Daca o sa ramana…
Perfect AI
Mulțumim TS pentru că ați lăsat deschis la comentarii. Poate așa va realiza grupul infracțional organizat PSD și vor vedea…
Tov. ministru cand veniti sa inaugurati si ceva SCOLI NOI ca flotor nici nu „inaugureaza ” si nici nu se…












Lasă un răspuns