Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sistem unic în țară: clopotele Bisericii Evanghelice din Cisnădie au fost automatizate. Proiectarea a fost făcută gratuit, în semn de solidaritate

Andrei Pleșa
0
Turnul Sașilor, Biserica Evanghelică din Cisnădie. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Turnul Sașilor, Biserica Evanghelică din Cisnădie. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Sistemul de automatizare a clopotelor Bisericii Evanghelice din Cisnădie a fost finalizat joi și urmează să fie inaugurat duminica aceasta în cadrul evenimentului „Noaptea Cetății”. Ioan Crai, realizatorul conceptului, spune că, deși etapa de proiectare a fost cea mai dificilă, a făcut-o gratuit, drept un act de solidaritate comunitară. Astfel a rezultat un sistem care, din spusele sale, este unic în țară.

Publicitate
Publicitate

Vechiul sistem pe baza căruia funcționau clopotele bisericii din centrul Cisnădiei a fost adus din Germania în 1976. A suferit numeroase modificări și reparații, care în cele din urmă, nu au mai rezistat, iar tot sistemul a cedat, readucând „trasul clopotelor” la vechea metodă a trasului de frânghii. Noua automatizare cerută a presupus un proces dificil, în urma căruia să rezulte un sistem capabil de la a temporiza oprirea copotelor, la inversări de sens sau de echilibrare a balansului clopotelor. Iar toate acestea să genereze, în final, diferite scheme acustice care să fie redate de cele patru clopote din turnul din centrul Cisnădiei, după apăsarea unor butoane.

„Pentru mine a fost cea mai complicată schemă din viața mea. A durat mult și eram pe cale să renunț, dar mă gândeam că am muncit atât de mult, nu pot să mă las acum. Așa a ieșit un concept de proiect unic în țară”, precizează Crai.

Sistemul de automatizare al clopotelor, la testele finale. Video: Christian Fulop / CF Electric Profesional

Acesta a realizat proiectul în colaborare cu Christian Fulop, patronul CF Electric Profesional. Fulop admite și el dificultatea proiectului și spune că, inițial, nu se aștepta ca realizarea conceptului să fie o sarcină atât de grea.

„Cu Ioan Crai m-am întâlnit deoarece aveam anumite întrebări cu privire la proiectarea sistemului și atunci l-am rugat să mă ajute fiindcă știam că are experiență și cunoștințe în domeniu. Am lucrat la proiectare timp de șase luni, iar săptămâna trecută domnul Crai a reușit să vină cu soluția finală. A lucrat la această etapă enorm de mult: zile întregi. A lucrat mai mult chiar și decât mine. Din fericire, joi am făcut ultimele teste și totul este funcțional”, explică Fulop.

IMG_8549
Tabloul electric, înainte de montare. Foto: Christian Fulop / CF Electric Profesional

Acesta menționează că a preluat proiectul la cererea preotului, întrucât Fulop face parte din comunitatea Bisericii Evanghelice din Cisnădie.

Publicitate

„Nu au mai existat lucrări semnificative la sistemul clopotelor de 50 de ani, de când a fost implementat prima oară. După ce a fost renovată biserica, sistemul nu a mai fost funcțional, clopotele fiind trase manual de frângii”, spune Fulop.

Acesta spune că o presiune semnificativă a reprezentat-o și termenul limită. „Preotul m-a întrebat dacă pot să implementez sistemul până pe 16 august. Inițial mă temeam că nu o să ne încadrăm, însă până la urmă am reușit”, povestește Fulop.

„Proiectul are beneficii de lungă durată pentru biserică. Piesele pe care le-am folosit sunt de generație nouă, așa că pot fi înlocuite ușor. În ceea ce privește tabloul vechi, problema era că multe piese nu se mai fabricau și asta însemna că nu prea mai puteau să fie schimbate”, punctează Crai.

IMG_8569
Tabloul electric, înainte de montare. Foto: Christian Fulop / CF Electric Profesional

Sistemul de automatizare nu doar că a mulțumit conducerea Bisericii Evanghelice din Cisnădie, dar a atras atenția și altor comunități. „Comunitatea din Cisnădioara a arătat interes față de proiect. Vor să vadă duminica aceasta cum funcționează sistemul, iar dacă merge bine, ar vrea să implementeze și ei ceva similar. În cazul în care se hotărăsc să facă asta, sunt dispus să preiau proiectul”, precizează Fulop.

De asemenea, și Crai a manifestat interes pentru un astfel de proiect în viitor. „Plănuiam ca acesta să fie ultimul proiect de acest fel în care mă implic, deoarece este solicitant și consumă mult timp. Dar așa zic până apare următorul proiect. Am văzut că și comunitatea din Cisnădioara ar fi interesată și iau în considerare să mă implic și în proiectul acela, în cazul în care ajunge să se concretizeze”, mărturisește acesta.

Ultimele teste ale noului sistem au avut loc în cursul zilei de vineri.

Biserica Evanghelică din Cisnădie reprezintă un monument istoric important, fiind și locul unde a fost montat primul paratrăsnet din Transilvania în 1795. Cele mai recente lucrări de renovare ale bisericii au fost încheiate în 2023, în cadrul unui proiect al cărui cost a crescut de la 7,1 milioane de lei la 8,2 milioane de lei. Sistemul precedent de automatizare a clopotelor bisericii a fost realizat în 1976 de către Michael Billes și Richard Weber.

Citește și S-au încheiat lucrările la Biserica fortificată din Cisnădie, cu peste 8 milioane de lei. „Cred că am atins toate colțurile clădirii. Așa am descoperit fresca din interior”.

Publicitate
Publicitate

Andrei Pleșa
Andrei Pleșa

Reporter

0721 413 227

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate