Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O profesoară de la „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, printre cei care au evaluat 5.000 de proiecte eTwinning, platforma europeană prin care elevii colaborează cu colegi din toată Europa

Raluca Budușan
0
Dacă alte județe au și câte patru ambasadori, prof. Daniela Bunea este singura din Sibiu cu această calitate
Dacă alte județe au și câte patru ambasadori, prof. Daniela Bunea este singura din Sibiu cu această calitate

Aproape 5.000 de proiecte educaționale realizate de profesori și elevi din toată țara au fost evaluate, în primele zile ale lunii august, de ambasadorii eTwinning reuniți la Venus, în județul Constanța. Printre cei prezenți s-a numărat și Daniela Bunea, ambasadoarea eTwinning a județului Sibiu și profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, care face parte din această comunitate din 2007.

Publicitate
Publicitate

În perioada 3 – 5 august, 40 de ambasadori eTwinning din întreaga țară au analizat candidaturile depuse pentru Certificatul Național de Calitate, o distincție acordată proiectelor educaționale realizate prin platforma eTwinning. Peste 5.000 de dosare au fost verificate cu atenție, fiecare reprezentând, de fapt, munca și implicarea unor profesori și elevi care au transformat idei în activități de învățare.

După cele trei zile de evaluare, comunitatea s-a extins. În 6 și 7 august, 72 de ambasadori eTwinning au participat la întâlnirea anuală organizată de eTwinning România. Acolo au fost puse pe masă atât realizările de până acum, cât și planurile pentru perioada 2026–2028, precum și rolul pe care ambasadorii îl au în sprijinirea profesorilor din școli.

Daniela Bunea, ambasador, gheorghe lazar3

„Sunt întâlniri profesionale, dar pentru noi înseamnă mult mai mult decât atât. Acum schimbăm experiențe și exemple de bune practici, discutăm despre ceea ce putem face mai bine în școlile și comunitățile noastre, dar mai ales ne revedem cu oameni pe care îi întâlnim față în față doar de câteva ori pe an, dar de care ne leagă aceleași valori și aceeași pasiune pentru eTwinning”, povestește Daniela Bunea.

Publicitate

Pe lângă discuții și prezentări, ambasadorii au participat și la ateliere practice, în cadrul cărora au lucrat împreună la idei concrete prin care profesorii din toată țara pot fi sprijiniți să descopere și să folosească mai bine oportunitățile oferite de eTwinning.

Pentru ambasadoarea sibiană, însă, cel mai important lucru rămâne legătura dintre oameni.

„Pentru mine, aceste întâlniri au întotdeauna ceva special. Mă inspiră revederea cu echipa eTwinning România și cu ceilalți ambasadori din întreaga țară. Pornim de la discuții despre proiecte, formare sau activități și ajungem firesc la povești, zâmbete, idei noi și planuri făcute împreună. Am plecat de la mare cu multă energie și cu multe idei pe care abia aștept să le duc mai departe, dar, mai ales, cu sentimentul că fiecare asemenea întâlnire face comunitatea eTwinning puțin mai puternică, puțin mai unită și puțin mai pregătită pentru ce urmează. Pentru că, dincolo de platforme, proiecte, certificate și activități, eTwinning înseamnă, în esență, educatori care aleg să se întâlnească, să împărtășească, să învețe unii de la alții și să construiască, cu bucurie și speranță, un spațiu favorabil învățării pentru noi ca educatori dedicați, dar mai ales o școală mai armonioasă pentru elevii noștri.”

Daniela Bunea, ambasador, gheorghe lazar2.jpg

eTwinning este platforma europeană care le permite profesorilor și elevilor din școli din toată Europa să deruleze proiecte educaționale comune, iar ambasadorii eTwinning sunt cei care promovează, la nivel local, acest program și sprijină cadrele didactice interesate să se implice.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate