Un bărbat a fost trimis în judecată acuzat că a tăiat țeava de evacuare și a furat catalizatorul unui Volkswagen parcat pe strada Prahovei. Prejudiciul reclamat de proprietarul mașinii a fost de 1.815 lei, iar anchetatorii au ajuns la suspect după ce două urme papilare găsite pe autoturism au fost identificate în baza de date. După aproape patru ani, procesul s-a încheiat după ce victima și inculpatul s-au împăcat.
Fapta a avut loc în perioada noiembrie 2022. Autoturismul era parcat în apropierea unui bloc.
„În 20.11.2022, în jurul orei 20:00, a parcat autovehiculul proprietatea sa marca Volkswagen pentru ca la 25.11.2022 să îl pornească din nou, zgomotul motorului fiind asurzitor. Prietenul ei s-a uitat sub autoturism, astfel observând că a fost secționat catalizatorul de pe sistemul de evacuare a gazelor”, se arată în motivarea publicată în regim anonimizat pe rejust.ro
Prejudiciul a fost estimat inițial la 1.500 de lei și ulterior stabilit la 1.815 lei.
Două urme de pe mașină au dus la suspect
La cercetarea locului faptei, polițiștii au găsit două urme papilare pe autoturism. Acestea au fost ridicate și analizate criminalistic. În urma unei reverificări în baza de date, Serviciul Criminalistic a stabilit că urmele aparțineau bărbatului care avea să fie ulterior trimis în judecată.
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Sibiu în noiembrie 2025, după ce procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru furt. Acesta a fost cercetat în stare de libertate.
Victima și inculpatul s-au împăcat
În timpul procesului, în iunie 2026, persoana vătămată a depus la dosar o declarație autentificată notarial, prin care a arătat că își retrage plângerea și că nu mai are nicio pretenție față de inculpat. În document se precizează că între cei doi a intervenit împăcarea. În aceste condiții, Judecătoria a dispus încetarea procesului penal pentru furt.
Prejudiciul de 5.000 de lei pentru care victima se constituise parte civilă în timpul urmăririi penale a fost acoperit integral de inculpat, astfel că aceasta nu mai avea pretenții civile. Inculpatul a mai fost doar obligat la plata către stat a sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Foto ilustrativă depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Eu propun sa ii schimbam numele in „Marmota Aurora”. E dragut si se vor bucura si copiii cand vor vedea.…
de ce, Danut? te-au batut patriotii cand erai mic pentru ca vorbeai rusa pe strada, sau cum? Patriotilor este un…
Am înțeles pentru terase, dar pentru halele acelea inchise cat este?
Dupa cum arata triciclistul, va plati imediat amenda
‘Manevra’ si nu stim,normal.Vezi cazul ‘Castelul Bran’ care a ajuns de la prusacii hohentz… ( care nu aveau nici un…













Lasă un răspuns