1. Perioada concursului
Concursul începe în data de 4 septembrie 2026 și se încheie în data de 30 septembrie 2026, ora 12:00.
Vor fi luate în considerare doar videoclipurile publicate și înscrise în concurs în această perioadă.
Câștigătorul va fi anunțat în data de 1 octombrie 2026, in publicatia Turnul Sfatului si pe canalele sociale ale publicatiei.
2. Cine poate participa
La concurs pot participa tinerii care:
• au vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani inclusiv;
• au domiciliul sau reședința în municipiul Sibiu
• dețin un cont TikTok care permite publicarea unui videoclip vizibil publicului;
• respectă prezentul regulament.
Participarea este gratuită.
3. Tema concursului
Participanții trebuie să realizeze un videoclip TikTok cu durata de maximum 60 de secunde, având ca temă:
„Efectele consumului de droguri asupra adolescenților.”
Videoclipul poate fi realizat sub orice formă creativă: mini-poveste, dialog, scenetă, situație inspirată din realitate, mesaj direct, animație sau alt concept propriu.
Mesajul trebuie să fie clar și responsabil și nu trebuie să promoveze, glorifice sau normalizeze consumul de droguri.
Nu este permisă utilizarea reală a substanțelor ilegale pentru realizarea videoclipului.
4. Cum te înscrii
Pentru ca participarea la concurs să fie validă, participantul trebuie:
-să publice videoclipul pe TikTok, în perioada de desfășurare a concursului;
-să includă în descrierea videoclipului hashtag-ul oficial #SpuneNuRamaiTu2026;
-să păstreze contul și videoclipul publice până la anunțarea rezultatelor concursului.
Fiecare participant poate înscrie un singur videoclip.
Participarea poate fi individuală sau în echipă. În cazul unei echipe formate din două sau mai multe persoane, videoclipul va fi înscris prin intermediul unui singur cont TikTok, iar echipa va fi considerată un singur participant în cadrul concursului.
În cazul în care videoclipul câștigător este realizat de o echipă, premiul se acordă echipei, în ansamblu, și nu individual fiecărui membru al acesteia.
5. Stabilirea câștigătorului
Odată încheiata perioada în care pot fi încărcate videoclipurile, cele zece cele mai vizionate materiale vor trece în etapa următoare unde vor fi evaluate de către un juriu desemnat de Organizator.
Criteriile pe baza căruia va fi acordat punctajul sunt următoarele:
• relevanța pentru tema concursului – maximum 30 de puncte;
• claritatea și corectitudinea mesajului – maximum 30 de puncte;
• creativitatea și originalitatea – maximum 20 de puncte;
• impactul mesajului asupra publicului adolescent – maximum 20 de puncte.
Organizatorul poate exclude un participant dacă există indicii serioase privind obținerea artificială sau frauduloasă a vizualizărilor ori a interacțiunilor. NU ESTE ADMISA FOLOSIREA INTELIGENTEI ARTIFICIALE in crearea continutului.
Câștigător va fi participantul cu cel mai mare punctaj total.
În cazul unei egalități, juriul va lua decizia finală prin vot.
6. Premiul
Concursul are un singur premiu, în valoare de 5.000 lei.
Premiul va fi acordat câștigătorului după verificarea identității și a îndeplinirii tuturor condițiilor de participare.
În cazul unui câștigător minor, procedura de acordare a premiului se va realiza împreună cu părintele sau reprezentantul legal.
7. Anunțarea câștigătorului
Câștigătorul va fi anunțat în data de 1 octombrie 2026 pe:
• publicatia Turnul Sfatului.ro;
• canalele sociale ale publicatiei
Dacă persoana desemnată câștigătoare nu poate fi contactată în termen de 5 zile lucrătoare, refuză premiul sau se constată că nu a respectat regulamentul, Organizatorul poate acorda premiul participantului clasat pe locul următor.
8. Utilizarea materialelor
Prin înscriere, participantul este de acord ca Organizatorul să poată distribui sau republica videoclipul înscris în scopul promovării proiectului „Spune NU, rămâi TU”, cu menționarea creatorului, fără modificarea sensului materialului.
Pentru participanții minori, utilizarea materialului în afara platformei pe care a fost publicat se va face conform acordului părintelui sau reprezentantului legal, acolo unde acesta este necesar.
9. Protecția datelor personale
Pentru administrarea concursului, Organizatorul poate colecta date precum numele și prenumele, vârsta, localitatea, datele de contact, contul TikTok, linkul videoclipului și, în cazul participanților minori, datele necesare privind părintele sau reprezentantul legal.
Datele vor fi utilizate exclusiv pentru organizarea concursului, verificarea eligibilității, contactarea participanților, acordarea premiului și îndeplinirea obligațiilor legale ale Organizatorului.
Datele nu vor fi transmise către terți în alte scopuri decât cele necesare desfășurării concursului sau îndeplinirii obligațiilor legale.
10. Acceptarea regulamentului
Participarea la concurs presupune citirea și acceptarea prezentului regulament.
Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude orice participant care nu respectă condițiile concursului sau încearcă să influențeze în mod fraudulos rezultatul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Presupun ca nu sunt comentarii pt ca le-ati cenzurat pe toate, nu? Bine, motivele difera, dar aia e ideea principala,…
Modermizarea inseamna si aruncarea gunoaielor din zona pasajului pe sub cf. si defrisarea junglei care a crescut dea lungul acesteia?
Vă jucați cu nervii omului. Cred că nici la război n a fost așa de luat în cătare.
Polițistele din opt țări sunt invidioase pe colegele lor din România ce ies la pensie înainte de menopauză.
În loc sa pună semafoare cu buton la toate trecerile pt ca acolo e necesar au inventat o struto- cămilă!!!…














Lasă un răspuns