Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibian beat la volan, pe DN 1

Andrei Pleșa
0
Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Un bărbat de 37 de ani, din localitatea Bradu, a fost oprit pentru control, vineri seară, în timp ce conducea pe DN1, la kilometrul 303. Testarea etilotest a arătat că acesta avea 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare alcoolemie înregistrată în acest weekend de polițiștii sibieni. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar cazul este cercetat de Serviciul Rutier Sibiu.

Publicitate
Publicitate

În aceeași noapte, un al doilea șofer a fost depistat băut la volan. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din Șeica Mare, oprit în jurul orei 23:10 pe strada cunoscută popular drept „strada Gării”. Testarea a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost, la rândul său, condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliția Orașului Copșa Mică.

Cele două cazuri au fost semnalate în cadrul unei acțiuni mai ample desfășurate de polițiștii sibieni în acest weekend pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la legislația rutieră. În acest interval, polițiștii au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 23 de permise de conducere, dintre care unul pentru conducere sub influența alcoolului și 10 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h, și au retras 41 de certificate de înmatriculare, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă.

Publicitate

Au fost aplicate, de asemenea, peste 750 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 352.000 de lei, dintre care 209 pentru depășirea limitei legale de viteză și 70 pentru neportul centurii de siguranță.

Printre cazurile semnalate în acest interval s-a numărat și cel al unui bărbat de 43 de ani, din județul Argeș, oprit pentru control vineri în jurul orei 18:00, pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu. Verificările au arătat că dreptul acestuia de a conduce era suspendat, motiv pentru care Secția nr. 1 Poliție Urbană Sibiu a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.

Publicitate
Publicitate

Andrei Pleșa
Andrei Pleșa

Reporter

0721 413 227

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate