Din Indonezia în Cisnădioara: povestea cuplului care a transformat o casă veche într-o oază de tihnă, artă și gusturi de la bunica. „O casă veche are suflet, respiră și scârțâie”

Într-un sat care a atras-o pe Roxana încă din anii copilăriei, ea și soțul ei, Tony, au redat viața unei gospodării dărăpănate. Astăzi, oaspeți veniți din Germania, Elveția sau chiar din Patagonia găsesc aici nu doar un pat de dormit, ci o călătorie în timp: de la mâncarea gătită de mamă și murăturile puse în casă, până la seri de muzică live și o galerie de artă amenajată într-o veche pivniță. La Michelsberger Haus.

Povestea celor doi a început departe de dealurile transilvănene, tocmai în insula Lombok, Indonezia. În 2012, Roxana l-a întâlnit pe Tony fără să știe că, peste câțiva ani, drumurile lor aveau să se oprească definitiv pe ulițele unui sat românesc. Purtat de Roxana prin locurile ei natale, britanicul s-a îndrăgostit pe loc de România. Însă satul Cisnădioara avea deja un loc special rezervat în inima ei.

„Am avut o atracție specială pentru acest sat de când veneam de copil. În fiecare vară veneam cu bicicleta sau cu tramvaiul și apoi urcam pe jos. Întotdeauna mi-a vorbit locșorul ăsta”, își amintește Roxana.

În 2013 au cumpărat o primă bucată de teren pe care au ridicat o mică căsuță. Punctul de cotitură a venit însă în 2019. „I-am spus la un moment dat fostei proprietare: Dacă te hotărăști vreodată să vinzi, sună-mă! Și chiar a sunat. A fost un răspuns de la univers.”

Pereți care „respiră” și case care sunt vii

Proprietatea preluată în 2019 era într-o stare avansată de degradare. Cei doi au pornit la drum cu gândul de a deschide o pensiune care să aducă laolaltă spiritul rural, bunătățile locale și liniștea de la țară. Renovarea a fost o luptă zilnică cu necunoscutul.

„Casa era foarte dărăpănată. Am crezut că va fi mai ușor după ce începem, dar în fiecare zi apărea o nouă provocare”, spune Roxana. Au început timid, amenajând doar trei camere, în timp ce atelierul de lucru ocupa încă încăperea mare de la parter. Pas cu pas, au terminat a patra cameră, au salvat șura veche, au amenajat curtea și au transformat spațiile anexe în spații de primire. Electrician de meserie, Tony a învățat cu ocazia asta să lucreze cu lemn, cu cărămidă și a făcut absolul totul cu propriile mâini. I-a luat 3 luni de zile doar ca să scoată toate resturile din vechea casă.

Astăzi, conceptul lor nu se rezumă la oferirea unei simple cazări. Este vorba despre readucerea la viață a amintirilor.

„Pentru oamenii care nu au crescut la țară, încercăm să le oferim experiența de a vedea cum o casă veche respiră, trăiește, scârțâie și se mișcă. Pentru că aceste case sunt vii! Ai crăpături, ai podele de lemn care scârțâie, ai ferestre vechi. Iar pentru cei care au avut bunici la țară, este pur și simplu o întoarcere în timp”, explică Roxana.

Mâncarea de suflet, cărnurile afumate și friptura englezească

Când vine vorba de gastronomie, cei doi refuză titulatura de bucătari profesioniști. În bucătăria lor se gătește „mâncare de suflet” (comfort food), exact așa cum se făcea în copilărie.

„Facem ceea ce am învățat petrecând timp pe lângă bunicile, mamele și mătușile noastre. Mama mea ne ajută enorm în bucătărie”, mărturisește Roxana.

Meniul reflectă un amestec savuros de tradiții. Tony glumește pe seama rolurilor din gospodărie: „Dacă vrei o friptură duminicală englezească (English roast dinner) sau un curry indian, eu sunt omul tău. Dar când vine vorba de bucătăria românească autentică, le las pe ele. În plus, ne facem singuri toate murăturile, gemurile, afumăm cărnuri și pregătim peștele. Iar curând voi deveni bărbatul care își face propria pălincă!”

Produsele vin direct din grădină sau de la producătorii locali din zonă, fiind 100% organice. Cămara și pivnița mare adăpostesc de la vișinate și căpșunate de casă, până la preparate tradiționale uscate și afumate.

Am vizitat Michelsberger Haus în urmă cu câteva luni pentru a testa meniul și am rămas impresionați de gustul preparatelor. Cronică de restaurant: https://www.turnulsfatului.ro/2026/05/03/am-mancat-din-intamplare-la-michelsberger-haus-punct-gastronomic-local/

Turiști din Patagonia și seri de muzică sub cerul liber

Locul a devenit treptat o destinație de nișă. Dacă la început primeau oaspeți de ocazie, în ultimii trei ani publicul s-a filtrat natural. Oamenii care ajung la Cisnădioara caută în mod expres tihna, arhitectura veche și atmosfera de comunitate.

Deși vin mulți români și germani, pe la poarta lor au trecut turiști din Elveția, dar și din colțuri îndepărtate ale lumii, chiar acum aveau cazați turiști din Patagonia. De asemenea, proprietatea este complet deschisă iubitorilor de animale. „Suntem pet friendly. Am avut cazat până și un papagal! Sper doar să nu vină cineva cu un urs sau un leu”, râde partenerul Roxanei.

Pe lângă cazare, curtea a devenit un hub cultural local. Vinerea au loc seri de muzică live discretă, necomercială, unde artiști precum Romi Cipariu sau Florin Thomits creează o atmosferă intimă. „Nu căutăm mainstream-ul. Vrem artiști care să transmită vibrația locului. Este important să fim parte din comunitate și să lucrăm împreună cu ceilalți antreprenori din sat”, punctează Roxana.

O galerie de artă în pivniță și terasa din pădure

Proprietatea ascunde și un proiect de suflet care îmbină pasiunea pentru artă a lui Tony cu specificul arhitectural al zonei. În pivnița veche este în curs de amenajare o galerie de artă care găzduiește lucrări ale unor artiști români consacrați sau locali – de la nume precum Tara von Neudorf și Albert Sofian, până la tineri creatori din regiune.

„Toate lucrările sunt de vânzare. Este o oportunitate minunată de a arăta cât talent uriaș există în această zonă. Ne dorim ca artiștii să vină aici, iar oaspeții noștri să-i poată cunoaște personal. Este la fel ca muzica: aduce ceva proaspăt și diferit”, mărturisește el.

Întrebați care este locul lor preferat din întreaga gospodărie, răspunsurile trădează personalitatea fiecăruia. Partenerul glumește că locul lui favorit de relaxare este „chiar în spatele barului, lângă robinetele de bere”, dar recunoaște că zona de relaxare de la subsol, înconjurată de artă, oferă un refugiu perfect.

Pentru Roxana, magia se întâmplă ceva mai sus: „Îmi place foarte mult să petrec 10 minute pe terasa din pădure, când e liniște. De acolo vezi tot satul. Mănâncă veverițele, auzi păsările și avem chiar și o familie de arici care se plimbă pe acolo. Este colțul meu de tihnă.”

Povestea Michelsberger Haus de la Cisnădioara demonstrează că turismul rural autentic nu se construiește cu beton și finisaje moderne, ci cu respect pentru trecut, ingrediente curate, artă și, mai ales, dorința de a-l face pe oaspete să se simtă din nou copil, în tinda bunicilor.

Michelsberger Haus, Piața Gozelinus, nr. 202 – Cisnădioara