Sibiul urmează să încheie un acord-cadru de cooperare în domeniul culturii cu Budavár, districtul I al Budapestei. Proiectul a pornit de la Serfőző Levente, care e președintele Asociației Maghiarilor din Sibiu HID, organizație care întreține legătura cu personalitățile din Cetatea Budei de mai bine de două decenii.
Potrivit inițiatorului Serfőző Levente, parteneriatul oficializează o relație strânsă de colaborare de peste 20 de ani, marcată de schimburi culturale frecvente, donații de carte, colaborări cu artiști distinși cu Oscar pentru muzică de film și aducerea la Sibiu, de patru ani încoace, a festivalului „Ars SACRA”, festival care își are originile în Budapesta.
„Din punctul meu de vedere, sunt onorat să fac parte din intermedierea acestui acord cultural și sunt bucuros pentru că inițiem o colaborare cu inima capitalei Ungariei. Pentru Sibiu va oferi un plus de valoare culturală”, a declarat Serfőző Levente pentru Turnul Sfatului.
Documentul a fost deja votat în unanimitate de Consiliul Local din Budapesta, iar primarul Astrid Fodor a anunțat că va supune acordul-cadru aprobării consilierilor locali sibieni în luna octombrie, semnarea oficială fiind programată pentru începutul lunii noiembrie. Parteneriatul vizează expoziții, concerte, seri literare și schimburi de tineret între cele două zone istorice.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
No mahhh Levi,daca fotbaliști n-am putut ajunge,macar sa fim oameni de cultură.Bravo.
Tu bineînțeles că vb din spatele unei tastaturi…as vrea sa le-o spui in fața daca tot ești atât de curajos…
Mda, invatatoarea ce lucra doar cu elitele clasei dupa cele mai „noi” metode, restul cat mai in spate, sa nu-i…
Daca cumva,Doamne fereste !,nu merge e pentru ca n-a fost sfiintit de un sobor serios de pochi,nicidecum pentru ca inteligenta…
Cum ar fi cele ale familiei Bîlteanu?












Lasă un răspuns