Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, spune că noul bloc chirurgical politraumă al Spitalului Militar Sibiu, inaugurat vineri, trebuie să fie „dovada că se poate”, nu „capătul drumului”. Într-o postare pe Facebook, ministrul a arătat că România ar fi putut construi mai multe spitale prin PNRR și că un pacient tratat în condiții decente „nu primește un favor”.
Radu Miruță a participat vineri, 25 septembrie, la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.
„Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux. Nu sunt un favor pe care statul îl face medicilor sau pacienților și nici ceva pentru care ar trebui să ne felicităm excesiv. Sunt o obligație firească a statului față de oameni”, a scris Radu Miruță.
Ministrul a povestit și o discuție avută la Spitalul Militar din Craiova, modernizat și el recent. Acolo, un pacient i-a spus că „parcă și boala o duci altfel atunci când ești tratat în condiții bune”. „Cred că în această frază este cuprins aproape tot ce trebuie să înțelegem despre investițiile în sănătate. Contează priceperea medicului, contează tratamentul, dar contează enorm și demnitatea cu care este tratat omul atunci când îi este greu”, a adăugat acesta.

„Nu trebuie să fie capătul drumului”
Potrivit ministrului, noul pavilion are peste 10.000 de metri pătrați și echipamente medicale în valoare de peste 25 de milioane de lei. Valoarea totală a investiției este, potrivit acestuia, de 158,47 milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor a venit din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alături de contribuțiile Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ale Ministerului Sănătății.
Radu Miruță le-a mulțumit miniștrilor Dragoș Pîslaru și Attila Cseke „pentru că au accelerat aceste proiecte”. Mulțumiri au primit și Direcția Medicală, echipa spitalului condusă de comandantul col. dr. Doru Moga și echipa din Secretariatul General al MApN coordonată de Codrin Munteanu, „care a dus o mare parte din responsabilitatea proiectelor PNRR ale ministerului”.

Ministrul a subliniat că două dintre cele șapte spitale realizate de România prin PNRR aparțin Armatei. A avertizat însă că acest rezultat nu trebuie să devină un motiv de autosuficiență. „România ar fi putut construi și moderniza mai multe spitale prin PNRR și este păcat că nu s-a reușit. Tocmai de aceea, ceea ce vedem astăzi la Sibiu nu trebuie să fie capătul drumului. Trebuie să fie dovada că se poate și motivul pentru care căutăm finanțări și soluții pentru a continua”, a transmis Radu Miruță.
Sistemul medical militar, „parte din capacitatea de apărare”
Ministrul interimar a legat investiția și de rolul Armatei. „Pentru mine, investițiile în apărare nu înseamnă doar avioane, radare, drone sau tehnică militară. Înseamnă oameni. Înseamnă militarii pe care avem obligația să îi protejăm, dar și capacitatea Armatei de a fi alături de populația civilă atunci când este nevoie”, a scris acesta.

„Un sistem medical militar puternic este parte din capacitatea de apărare a României. Avem nevoie de spitale moderne, de medici și asistenți bine pregătiți și respectați și de capacitatea de a interveni rapid, inclusiv în situații de criză”, a continuat Radu Miruță.
O parte din mesaj i-a fost adresată personalului medical. „Poți construi cel mai modern spital și poți cumpăra cea mai performantă aparatură. Fără medici, asistenți, infirmieri și întregul personal care intră zi de zi pe aceste uși pentru a avea grijă de oameni, ele rămân doar beton și tehnologie”, a scris ministrul. El le-a mulțumit „pentru nopțile nedormite”, pentru profesionalism și pentru răbdarea cu care îi tratează pe pacienții speriați sau aflați în suferință.
„Un spital modern nu este un privilegiu. Un medic care are instrumentele necesare pentru a salva o viață nu cere prea mult. Iar un pacient tratat în condiții decente nu primește un favor. Primește respectul pe care statul este dator să i-l dea”, și-a încheiat Radu Miruță mesajul.
Citește și
Proiectul, aproape scos de pe lista PNRR
La inaugurare, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a arătat că investiția de la Sibiu a fost la un moment dat în pericol să piardă finanțarea din PNRR. „Când am venit în iunie anul trecut la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene am constatat că, în urma întârzierilor care existau, Comisia Europeană sugera României să păstreze doar trei spitale, doar trei din toate cele peste 30”, a declarat Pîslaru. Potrivit acestuia, finanțarea a fost menținută în urma unor „negocieri grele” cu Comisia Europeană.
Noul bloc chirurgical a fost construit în curtea Cazărmii 1044 și are subsol, parter și trei etaje. În clădire funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, un bloc operator cu șase săli de operație, secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 15 paturi și un compartiment de transfuzii. Tot aici se află un sector de imagistică, dotat cu CT, ecograf, angiograf și RMN.
Lucrările au început în noiembrie 2023 și ar fi trebuit să se încheie în august 2025. Termenul a fost amânat până în iunie 2026, iar finalizarea a fost anunțată în august 2026 de ministrul interimar al Sănătății, Attila Cseke. După recepție a urmat dotarea cu echipamente medicale, cumpărate tot prin PNRR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Paul Goma a fost o caricatura de disident care n-a lucrat in viata lui o zi.
Nu ati reusit nici in zona centrala sa dati jos cablurile de comunicatii, 90% dintre ele nemaifiind folosite. Aceste cabluri…
NU AVEM PRIMAR !
Norul de praf va ajunge peste tot,vrem nu vrem.Avem exemple minunate din alte tari.Curios este ca nimeni nu zice de…
De ce nu ai votat (și) la precedentele?












Lasă un răspuns