Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Referendum votat cu tensiuni, în unanimitate, în chestiunea deschiderii unei mine pentru magneziu la Rășinari: „Domnule primar, fiți alături de noi!”

Traian Deleanu
2
Consilierii locali din Rășinari au adoptat organizarea unui referendum în 8 noiembrie. Foto: turnulsfatului.ro
Consilierii locali din Rășinari au adoptat organizarea unui referendum în 8 noiembrie. Foto: turnulsfatului.ro

Câteva zeci de locuitori ai Rășinariului au participat la ședința Consiliului local în care a fost supusă votului organizarea unui referendum pentru consultarea populației pe subiectul minei de magneziu propuse în zonă. Votul a fost precedat de agitație în sală, generată de felul în care trebuie pusă întrebarea și de poziția primarului față de intenția investitorilor.

Publicitate
Publicitate

„Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?” va fi întrebarea care urmează a fi adresată locuitorilor comunei, în cadrul unui referendum care va fi organizat în cursul zilei de duminică, 8 noiembire.

Vor fi amenajate trei secții, la care sunt așteptați cei aproximativ 4.450 de localnici cu drept de vot să răspundă cu „Da” sau „Nu”.

Organizarea referendumului – formă de consultare a populației organizată în premieră la nivel local – a fost precedată de discuții în care vocea a fost ridicată adeseori.

Primul motiv de agitație în sală a fost generat de conținutul întrebării. Într-o primă fază, propunerea a fost ca rășinărenii să fie întrebați referitor la deschiderea unei mine pe Valea Dobra, zonă pentru care autoritățile centrale au emis deja licență de exploatare. Doar că localnicii recunosc zona respectivă după numele Valea Muntelui, Valea Dobra fiind în altă parte. „Zona respectivă este Valea Muntelui, localnicii toți știu asta. Dar cei de la Agenția Națională a Resurselor Minerale probabil au hărți în care zona respectivă este denumită Valea Dobra”, a arătat primarul Bucur Bogdan.

Pentru a evita orice confuzie, în cele din urmă s-a decis ca rășinărenii să fie chestionați asupra deschiderii vreunei mine pe teritoriul comunei.

Publicitate
Cetățenii prezenți la ședință s-au arătat clar împotriva unei mine deschise la Rășinari. Foto: turnulsfatului.ro
Cetățenii prezenți la ședință s-au arătat clar împotriva unei mine deschise la Rășinari. Foto: turnulsfatului.ro

„Fiți alături de noi”

Printre cetățenii care au participat la ședință, mai multe voci i-au reproșat primarului Bucur Bogdan faptul că nu au organizat mai din timp o dezbatere la nivel local, în care cetățenii să fie informați despre demersurile de exploarare. Primarul a arătat că aceste demersuri erau cunoscute din relatările făcute de presă, iar consilierii locali știau de intențiile Mineral Invest Proiect încă din luna martie, când la finalul unei ședințe investitorii le-au prezentat proiectul.

Discuțiile au fost apinse și pe subiectul poziției pe care primarul Rășinariului o are față de deschiderea unei mine de magneziu, dacă este sau nu de acord. „Eu, fiind o persoană publică, nu pot să am o părere personală. Eu voi acționa în funcție de ceea ce mi se solicită. Eu voi apăra interesele cetățenilor. Se va face o consultare publică, haideți să vedem ce spun oamenii”, a reacționat Bogdan Bucur. „Bateți apa în piuă! Spuneți dacă sunt da sau nu! Domnule primar, fiți alături de noi!”, au fost printre replicile celor prezenți.

„Voi face tot ceea ce îmi stă în putință ca voința comunității să fie pusă în practică. Trebuie să fim echidistanți în organizarea acestui referendum și nu îmi doresc să fiu acuzat că sunt de o parte sau de a alta”, a explicat mai apoi primarul.

Nicu Streza, consilier local, a fost unul dintre cei mai vocali participanți la ședință, invocând într-un mod teatral, cu lacrimi în ochi, întrebările pe care i le-au pus copilul său: „Tati, o să mor?”.

Următorii pași

Primarul Bogdan Bucur și-a luat angajamentul față de cei prezenți că, până la referendum, nu va emite niciun act (certificate de urbanism sau autorizații de construire) care să servească vreunei mine în Rășinari.

După organizarea referendumului, rezultatul acestuia va fi utilizat, mai apoi, drept justificare pentru a aproba sau respinge solicitările investitorilor care doresc deschiderea minei de la Rășinari.

La ședință au fost prezenți și cetățeni din Orlat, Fântânele sau Sibiu, care au arătat că proiectul de la Rășinari, dacă va fi pornit, va avea impact asupra întregii zone.

Citește și Proiectul fabricii de procesare a magneziului de la Săliște a fost respins în unanimitate de consilierii locali. „Să ne implicăm să salvăm și Rășinariul”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Iuda Iscarioteanul !
    Iuda Iscarioteanul !

    „Eu voi apăra interesele cetățenilor.” zice primarul Bucur.
    Interesul cetatenilor este clar, si ti-a fost deja transmis Bucure! Cetatenii si copiii lor (care traiesc, vor trai si respira in sat zeci de ani) vor sa fie sanatosi, sa nu ajunga la spital sau mai rau, din cauza bolilor pulmonare sau a altor boli cauzate de cariera si exploatarea deschisa langa sat! Sau, in logica ta („echidistanta” !!??), tov. primar e sanatos (inclusiv pentru copii) sa respiri aer prafuit si bogat in diverse elemente chimice – provenit de la cariera deschisa, de la concasarea minereului si de pe valea Strambu – unde e prevazuta transbordarea minereului (generatoare de praf) din gondole in basculante ???

    0
    0
  2. Avatar CRISTINA C.
    CRISTINA C.

    Să sperăm ca rașinarenii vor iesi la vot !Rușine Bucur!Rusine! ai fost votat de rășinăreni să le reprezinți interesele ….nu să i vinzi ca la tîrg….acum tace ca porcu… ma scuzați în cucuruz si face pe neutru !Rășinăreni la vot! Sibiul vă este alături !
    GOD HELP US!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate