Consiliul Județean a obținut jumătate de milion de lei pentru punerea în siguranță a Bisericii Azilului. Urmează licitația pentru lucrările la anexa cu fisuri

Consiliul Județean (CJ) Sibiu a obținut o finanțare nerambursabilă de aproape 500.000 de lei de la Institutul Național al Patrimoniului (INP) pentru intervențiile de urgență la Biserica Azilului. Cu o valoare totală estimată la 630.000 de lei, lucrările vizează tocmai stabilizarea anexei de pe latura sudică a lăcașului de cult și ancorarea fațadei, probleme semnalate în repetate rânduri de comunitate.
Finanțarea nerambursabilă în valoare exactă de 499.989 de lei a fost câștigată în cadrul Programului „Timbrul Monumentelor Istorice”, gestionat de INP. Diferența până la valoarea totală a investiției, estimată la aproximativ 630.000 de lei, va fi acoperită din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu, instituție în proprietatea căreia se află monumentul istoric de categorie A.
Potrivit reprezentanților administrației județene, documentația tehnico-economică este deja pregătită și a fost obținută autorizația de construire pentru executarea lucrărilor. În urma semnării contractului de finanțare, CJ Sibiu urmează să lanseze în perioada următoare licitația publică pentru desemnarea constructorului.
„Proiectul nostru a obținut 83,40 de puncte în procedura de evaluare și s-a clasat pe locul al treilea între cele nouă proiecte declarate eligibile pentru finanțare prin «Institutul Național al Patrimoniului». Acest rezultat ne-a permis să obținem valoarea maximă care putea fi solicitată în această sesiune. Sunt bani pe care îi investim în punerea în siguranță a unui monument cu peste șapte secole de istorie”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă.
Ce lucrări se vor face
Expertiza tehnică realizată la Biserica Azilului a indicat o stare avansată de degradare și necesitatea unor intervenții rapide pentru eliminarea riscurilor structurale. Concret, intervențiile de punere în siguranță vor viza, în principal, sprijinirea bolților anexei bisericii de pe latura sudică și ancorarea fațadei sudice, măsuri menite să stabilizeze structura. Intervențiile anunțate acum de Consiliul Județean vizează exact zona asupra căreia preotul paroh și enoriașii atrăgeau atenția în vara acestui an.
Atestată documentar încă din anul 1292, Biserica Azilului este unul dintre cele mai vechi edificii din Sibiu și adăpostește cel mai vechi clopot din oraș, turnat în anul 1509.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Marian Neacșu validat ca ministru de catre PNL ??!! Ciuma rosie a invins!
Dl. Novac, de ce nu organizati aceste concursuri de proasta factura la sediul ISJ Sibiu ? De ce deranjati un…
Ce prostii de sarbatori zilnice!!! Zici ca sunt facute pentru prosti! In restul anului nu ne spalam exact la fel…
Adica bai primarie de moluste, voi stiti ca urmeaza sa aibe loc in oras un meci cu risc ridicat de…
Cum dracul tot**** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)












Lasă un răspuns