Peste 150 de angajați ai rețelei Regina Maria, veniți din București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Constanța și Brașov, lucrează astăzi, între orele 9:00 și 14:00, la Șura Culturală și la casa parohială din Gușterița. Sunt împărțiți în 11 echipe. Văruiesc interiorul șurii, șlefuiesc și revopsesc fațada din lemn, curăță grădina, plantează pomi și demolează un garaj vechi. În casa parohială dau jos rigipsul de pe pereți.
Preotul Alexandru Ioniță merge de la o echipă la alta să le arate ce au de făcut. Pentru el, venirea voluntarilor e o provocare pozitivă. „După ce m-am luptat mult, n-aveam voluntari, nu găseam oameni cu care să lucrăm, deodată într-o zi au venit puțin peste 150 de oameni. Provocarea e mare, în sensul că trebuie să ne organizăm foarte bine pe echipe, să facă fiecare câte ceva”, a spus preotul pentru turnulsfatului.ro.
Mai mult, voluntarii dau jos tencuiala veche de pe pereți, până la cărămidă, și amenajează grădina începută în primăvară, iar în locul garajului demolat va fi construit altceva. „Înfrumusețăm curtea și locul ăsta, să fie un loc mai primitor, mai util și mai plăcut”, spune preotul.
Locul a fost propus de singurul angajat din Sibiu prezent la acțiune, care știa de Șura Culturală. „Noi facem bine în fiecare an, așa o numim, acțiune de făcut bine. Anul trecut nu am făcut-o și oamenii au cerut să o facem. Am făcut un plan destul de amănunțit cu părintele, care a fost foarte deschis și s-a gândit unde e nevoia mai mare. Am adus și lucruri de donat de acasă, fiecare ce a avut și nu mai folosea”, spune Andreea Minuță, directoare în cadrul Regina Maria.
Cristina Radu e consultant în sănătate la Regina Maria și făcea parte dintr-o echipă care lucra pe lângă casa parohială. Speră ca prezența lor acolo și ajutorul pe care îl oferă să facă un bine și consideră că un lucru mic, lângă alt lucru mic alcătuiesc ceva bun. „Ni s-a propus ca, în locul muzicii și dansului, să venim să facem o activitate care ar ajuta alți oameni. Sper ca numărul mare de oameni care ne-am strâns aici să ajute mai departe copiii și comunitatea de aici.”






Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Foarte bine ca le repara, ma intreb de ce nu s-au putut face corect de la inceput? sau macar de…
Tot selectia naturala ramane baza supravietuirii.
Cumpara-ti o cratima (liniuta aia care zici ca e semnul minus), analfabetule!
E trist dar adevarat. Intr-un stat democratic si de drept sa expui cetatenii tai la asa ceva, impotriva vointei lor….e…
Sa-si aduca si toaleta ,la noi se aproba P+8 ! Asigurati -va si verdeata sibiul „beneficiaza” de 2mp verdeata /…













Lasă un răspuns