Adrian Matioc, de 23 de ani pe scena Teatrului „Radu Stanca”, despre munca din spatele unui rol: „Ești carne vie, ești nerv la suprafață”

Adrian Matioc joacă pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din 2003, iar anul trecut a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru rolul lui Vanea din „Unchiul Vanea”, în regia lui Neil LaBute. Actorul a vorbit, pentru Turnulsfatului.ro, despre caietul-program de trei lei care l-a făcut să vrea să joace teatru la opt ani, despre anii petrecuți la Satu Mare, despre cum a ajuns la Sibiu și despre partea mai puțin vizibilă a meseriei de actor.

Întrebat dacă își amintește momentul în care și-a dat seama că vrea să fie actor, Adrian Matioc nu a stat deloc pe gânduri. Avea șapte sau opt ani și locuia în Făgăraș, unde familia se mutase după ce tatăl lui primise un loc de muncă. Orașul avea o casă de cultură unde a fost, pentru prima dată, la un spectacol pentru copii. Nu-și mai amintește titlul, dar pentru el a fost un șoc. A cumpărat caietul-program, în care erau tipărite fragmente din text, și a doua zi l-a dus copiilor din cartier, cu planul de a juca și ei piesa.

„S-au uitat la mine ca la ceva foarte ciudat și au refuzat. Nici măcar n-au încercat”, își amintește Matioc. După episodul acesta, dorința de a face teatru i-a trecut pentru o vreme. Familia s-a mutat apoi la Satu Mare, iar el a revenit la teatru abia în liceu, când s-a gândit întâi la regie. O prietenă l-a sfătuit să dea examen la actorie. A intrat, iar meseria a început să-i placă.

A studiat actoria la Cluj, între 1992 și 1995. Recunoaște că o parte din farmecul orașului venea din el însuși. Crede că atmosfera unui loc depinde mult și de cât de important te simți acolo, iar el era student la actorie și se credea „cel mai tare și cel mai grozav student” din oraș. Despre anii aceia spune scurt că au fost extraordinari.

După facultate, în 1995, a plecat la Piatra Neamț cu doi colegi. Voiau să facă o coproducție între un teatru de stat și o companie privată înființată de ei, lucru aproape nemaiauzit la acea vreme. Proiectul n-a mers, iar Matioc s-a întors acasă, la Satu Mare.

Plănuise să rămână o jumătate de an, cât să-și găsească altceva. A rămas opt. Teatrul avea atunci o trupă bună, veneau regizori buni, iar orașul găzduia Festivalul de Teatru Imagine, unul dintre cele mai vechi din țară, care între timp a dispărut. Actorul spune că festivalul a format un public mai avizat, la fel cum se întâmplă și la Sibiu.

La Sibiu, încă e soare

Spre 2003, la Satu Mare lucrurile mergeau tot mai prost. Festivalul nu mai primea bani, teatrul era finanțat la limita supraviețuirii, iar munca devenise un șir de hopuri. Vina o pune în primul rând pe cei care decid bugetele și ajung să nu mai înțeleagă rostul culturii. Admite însă că s-ar putea să fie subiectiv, pentru că își dorea și el să plece.

Sibiul era atunci în plină creștere. Festivalul de teatru devenise cunoscut, se organizau castinguri naționale și veneau regizori ca Silviu Purcărete, cu care actorul și-ar fi dorit să lucreze. A ajuns aici dintr-o conjunctură, după ce un spectacol lucrat în Spania cu un fost coleg de facultate a fost jucat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Cea remarcată atunci a fost mai ales soția lui, Stela Matioc, ca manager cultural. Amândoi au primit propunerea să se mute și au acceptat.

La întrebarea dacă la Sibiu mai e soare, ca în 2003, răspunsul a fost scurt: „E la fel.” Matioc speră ca orașul să rămână așa. Spune că Sibiului îi lipsesc multe, de la piste de biciclete și o centură până la o clădire pentru arte, dar că problema ține mai degrabă de așteptările oamenilor.

Vanea și nemulțumirile

Rolul pentru care a fost nominalizat la UNITER, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”, este Vanea din „Unchiul Vanea” de Cehov, montat la TNRS de Neil LaBute. Întrebat dacă a pus ceva din nemulțumirile lui în personaj, a pornit de la o idee mai largă, și anume că tot ce facem în artă vorbește și despre noi.

„Asta e crucea omului, să fie nemulțumit. Unii zic că asta e cheia progresului. Alții zic că e un diavol care ne duce spre pieire, un vierme care ne mănâncă.”

Actorul a amintit de un comediant britanic pe care îl văzuse cu câteva zile înainte și care definea fericirea drept ce ești acum, minus așteptările. Fără așteptări, spune Matioc, ar trebui să fim fericiți, pentru că „suntem sătui, suntem îmbrăcați, avem încălzire centrală”. Numai că omul își dorește tocmai lucrurile greu de obținut. Nimeni nu recunoaște despre sine că e ratat, pentru că asta ar însemna că s-a terminat, așa că oamenii merg înainte cu orice preț. „Se târăsc înainte până își zdrelesc toate unghiile, până ajung la os, până la carne vie.”

În timp, frustrările se adună. „Ne deformează, ne pun cocoașă”, spune actorul. La Vanea, ele au stat mult timp „tencuite, poleite cu o aparență de reziliență”. Apoi vine momentul în care personajul își dă seama că a îmbătrânit și că și-a închinat viața „unei himere”. „Atunci se sparge toată carapacea asta și ies la lumină toate frustrările alea. Și ce să faci tu cu frustrările ca om? Le arunci în cârca celorlalți.”

Talentul, „o interfață”

La întrebarea dacă actor te naști sau devii, Matioc a explicat că unii oameni au o legătură mai directă între interior și exterior, între emoție și voce, trup, gest. Alții au mai multe filtre, se autocenzurează și se privesc din afară. Actorul numește legătura asta „interfață” și crede că talentul ține tocmai de cât de directă e ea, „dintr-un aliaj cât mai conductibil”. Restul se învață, dar nu dintr-o carte. Meseria o înveți „jucându-te, încercând, lucrând, descoperind”.

Celor care vor să devină actori le recomandă să se gândească bine. Când a terminat el facultatea, era cerere de actori. Acum termină în fiecare an zeci sau sute de absolvenți, iar posturile din teatre sunt blocate sau ocupate. Matioc explică situația cu o comparație: poți fi foarte bun la făcut bucși, dar dacă nu se mai cer bucși, n-ai ce face cu talentul acesta.

Actoria, dincolo de aparențe

Imaginea actorului boem i se pare falsă. „Oamenii cred că noi ne întâlnim acolo și ne hlizim toată ziua.” Pentru el, actoria e un meșteșug, la fel ca olăritul sau tâmplăria, iar viața de actor e o viață de om.

Cel mai greu, spune, e expunerea. În viața de zi cu zi, fiecare poartă „o mască, o morgă”, care îl protejează de răutatea și de judecata celorlalți. În timpul repetițiilor, ca să ajungă la adevărurile cele mai profunde, actorii trebuie să renunțe la aceste măști.

„Devii extrem de vulnerabil în fața celorlalți. Ești carne vie, ești nerv la suprafață și e foarte greu.” Colegii știu asta și încearcă, spune el, să-și pună „mănușile alea albe, curate” și să nu intre cu picioarele în viața celuilalt. Munca rămâne însă epuizantă, inclusiv fizic:

„Munca asta de căutare în sine a adevărului lasă urme adânci în tine.”

Adrian Matioc joacă în prezent la TNRS în „Unchiul Vanea”, „Iona”, „Electra”, „Încurcă-i drace!”, „Bărbate, treci la fapte!” și „Take, Ianke și Cadîr”.