Reacțiile primarilor din Sibiu la ideea creării Parcului Național Munții Făgăraș. De la blocajele de la Bâlea Lac la teama de urși și zimbri. Primar Arpașu de Jos: Eu nu trăiesc rău! Cu ce-mi faci tu mie bine?

Disputa privind înființarea Parcului Național Munții Făgăraș a reizbucnit în această toamnă, după ce Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Țara Făgărașului” a transmis memorii către Academia Română și Ministerul Mediului prin care solicită oprirea proiectului pe motiv că primăriile și proprietarii nu au fost consultați. Din această asociație fac parte 26 de primării din județul Brașov și patru comune din județul Sibiu, respectiv Cârțișoara, Arpașu de Jos, Cârța și Racovița.
Contactați de reporterul Turnul Sfatului pentru a vedea în ce măsură susțin blocarea viitorului parc național, primarii din Cârțișoara, Arpașu de Jos și Cârța au oferit perspective extrem de diferite asupra modului în care a fost gestionat acest protest, dar și asupra problemelor reale de la poalele muntelui. De cealaltă parte, Fundația Conservation Carpathia, promotoarea proiectului, susține că demersul se află abia în faza de fundamentare științifică și că nicio limită a parcului nu poate fi trasată fără acordul comunităților locale.
„Cârța nu are treabă cu muntele”
Deși numele comunei Cârța apare alături de celelalte localități membre ale ADI „Țara Făgărașului” în numele cărora s-a cerut oprirea proiectului la Academia Română, administrația locală de aici nu a avut nicio implicare în acest demers. Primarul comunei Cârța, Eduart Manițiu, a declarat pentru Turnul Sfatului că nu a fost consultat cu privire la transmiterea memoriului și că nu s-a adoptat vreo hotărâre de Consiliu Local în acest sens. Mai mult, edilul subliniază că localitatea pe care o conduce nici măcar nu este vizată geografic de o asemenea arie protejată montană.
„Nu, eu n-am votat, nu există un HCL pe baza la tema asta. Noi suntem în Asociația Țara Făgărașului, dar nu avem treabă cu muntele. Cârța nu are terenuri la munte, n-are nicio treabă cu muntele. Deocamdată nu mi-a spus nimeni nimica despre aceste demersuri”, a precizat primarul Eduart Manițiu, adăugând că nu are cunoștință nici despre locul pe unde ar urma să treacă limitele viitorului parc.
Primarul din Cârțișoara reclamă decizii luate „pe din dos” și blocaje la Bâlea Lac
La Cârțișoara, comună pe raza căreia se află zona Bâlea și cel mai spectaculos sector al Transfăgărășanului, primarul Sorin Cîrțan confirmă că a semnat memoriul transmis instituțiilor centrale. Acesta afirmă că administrația locală nu a văzut nicio hartă a viitorului parc, nu a fost contactată de reprezentanții Conservation Carpathia și că a aflat din presă, pe 6 octombrie, faptul că studiul de fundamentare a ajuns la Academia Română.
Edilul spune că nu se opune din principiu ideii de parc național, însă se teme de restricții impuse din birou, fără consultarea proprietarilor, întrucât comuna se confruntă deja cu blocaje majore la Bâlea Lac din cauza ariilor protejate instituite anterior.
„E bine să se înființeze un parc național în care au beneficii atât UAT-urile, cât și locuitorii din zonele unde se creează acel parc, dar nu în orice condiție. Pentru că vă spun cu ce mă confrunt acum: cineva, fără acordul nostru, fără știrea noastră, fără niciun fel de informare, a introdus suprafețe de teren, mă refer la golul alpin în zona Bâlea Lac, în rezervație naturală, sit natural, creată anterior. Având în vedere că acolo este un drum național, care este construit din ’74, sunt cabane turistice, sunt mai multe obiective în zonă și acolo este nevoie de parcări că locurile de parcare sunt limitate. Am vrut să scoatem una sau două suprafețe de teren prin care să amenajăm două parcări. Și ne-am confruntat cu situația de a nu putea face nici măcar o parcare, și-atunci mi se pare total greșit”, a explicat Sorin Cîrțan.
Pentru Cârțișoara, miza financiară a activităților turistice din golul alpin este una esențială, în condițiile în care doar concesionarea parcării existente la Bâlea Lac aduce la bugetul local aproximativ 126.000 de euro pe an. Primarul arată că administrația are cheltuieli mari cu salubritatea în zona montană și că înăsprirea regimului de protecție ar lăsa comuna fără venituri, dar cu obligații.
„Atâta timp cât nu-mi dă voie să fac nimic, cine mă despăgubește pe mine? Cine îmi aduce venituri în bugetul local, atâta timp cât eu acolo am cheltuieli destul de mari? Ba au încercat să-mi oprească și chioșcuri, și tot ce am pe-acolo, de unde mai încasez un ban ca să pot să-mi plătesc salubritatea. Nu văd să se construiască Parcul Național în detrimentul omului. Locuitorii să aibă dreptul să pășuneze animalele, să aibă dreptul să își culeagă ciuperci, să aibă drept de plimbare acolo în zonă, să avem acces pentru exploatarea lemnului în limitele legale, bineînțeles, nu să furăm, să devastăm pădurile. Dar nimeni nu ne-a informat, n-a venit Carpathia sau altcineva să aibă o dezbatere. Se face tot pe din dos, ne pun în fața faptului împlinit”, a mai spus primarul din Cârțișoara, subliniind că orice decizie finală va trebui luată doar cu acceptul cetățenilor comunei.
Primarul din Arpașu de Jos: „Dacă ursul mi-a luat un copil, cine mi-l dă înapoi?”
O poziție mult mai tranșantă are primarul comunei Arpașu de Jos, Vasile Vasu, care spune că, deși a participat în trecut la întâlniri generale alături de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și ai fundației, la nivel individual, la primărie, nu a avut loc nicio consultare în teren. Edilul afirmă că și-a exprimat dezacordul față de proiect și în cadrul ADI „Țara Făgărașului”, principalele sale nemulțumiri fiind legate de înmulțirea necontrolată a urșilor și de proiectele de reintroducere a zimbrilor în libertate.
„Măcar de-ar veni ei să-mi spună mie: «Ia uite, ți-o luat ursul o vacă, ți-o dăm înapoi. Ți-o luat ursul un porc, ți-l dăm înapoi». Măi, oameni buni, eu mă duc și mă plimb cu copiii prin pădure. Dacă ursul mi-o luat un copil, cine mi-l dă înapoi? Câți oameni au omorât urșii ăștia, cine i-o mai adus înapoi la viață? Nimeni! Sau pe ăia care i-o schilodit, ce le dă Carpathia? Nimic! Deci aici ori rezolvăm problema așa cum trebuie, ori dacă nu, n-are rost să povestim povești. Pentru că ei își văd interesele lor: vin, îmi aduc zimbri aicea. Păi, eu și-așa am destule pagube cu ceea ce am deja: animale sălbatice, urs, capră, țap, ciute, cerbi și altele. Îmi aduceți și zimbri? Coboară la culturi, după aceea strică livezi. Mai rău ca ursul!”, a declarat Vasile Vasu.
Primarul din Arpașu de Jos pune înmulțirea urșilor pe seama organizațiilor de mediu și susține că situația din teren a scăpat de sub control.
Ieșim seara pe câmp și vă arăt într-un kilometru pătrat 20 de urși! Nu vă vine să credeți! Ursoaică cu trei pui, cu patru pui. Când eram copil, era una cu un pui, dacă o vedeai, te mirai! Acuma îi vezi la tot pasul!”, a adăugat edilul.
Totodată, Vasile Vasu consideră că pe versantul nordic al Făgărașului pădurile sunt deja bine administrate de ocoalele silvice și că localitățile din Țara Făgărașului nu au nevoie de măsuri suplimentare de protecție.
„Din punctul meu de vedere, n-am nimic cu Parcul Național, dar nu-i văd rostul. Noi suntem cu pădurile normale, sunt bine gestionate de către ocoalele silvice, nu suntem ca dincolo de creasta muntelui, la Rucăr-Bran, unde ăia or tăiat la ras tot și-o venit cei de la Carpathia și-au cumpărat 28.000 de hectare și-o făcut parc național. Adică, înțeleg că-mi vreți binele, dar cu ce chestii îmi veniți în plus? Că sunt niște șmecheri care iau bani de pe nu știu unde, e problema lor! Ăia nu pot să vină să-mi impună mie că eu trăiesc rău. În Țara Făgărașului eu trăiesc foarte bine, am libertatea care-o am, este gestionată bine treaba”, a concluzionat primarul din Arpașu de Jos.
Redacția Turnul Sfatului a încercat să obțină și poziția primăriței comunei Racovița, Andreea Voicu, privind ideea creării Parcului Național Munții Făgăraș, însă, până la data publicării acestui material, edilul nu a răspuns solicitării noastre de a oferi un punct de vedere pe acest subiect.
Conservation Carpathia: „În această fază nu se solicită implicarea altor persoane în afara oamenilor de știință”
În replică la acuzațiile primarilor privind lipsa de transparență și trimiterea documentației către Academia Română fără consultarea comunităților, Fundația Conservation Carpathia a transmis un comunicat de presă în care explică faptul că procedura legală prevăzută de legislația actuală impune mai întâi realizarea și avizarea științifică a unui studiu, și abia ulterior consultarea publică. Potrivit organizației, documentul la care se face referire este încă în lucru și nu face decât să reevalueze potențialul ecologic al masivului, plecând de la un prim studiu comandat încă din anii 2002-2003 chiar de consiliile județene din Sibiu, Brașov și Argeș pe limitele siturilor Natura 2000.
„Studiul este strict științific și analizează adecvarea ecologică și morfologică a Munților Făgăraș pentru un parc național. Acesta propune mai multe scenarii, care pot fi sau nu luate în calcul în etapa finală, dar nu stabilește dacă parcul național va fi înființat, care vor fi limitele acestuia, cum va fi realizată zonarea internă sau ce restricții s-ar putea aplica. După finalizare, studiul va fi transmis pentru avizare, exclusiv științifică, de către Comisia Monumentelor Naturii a Academiei Române. Acest aviz are o valoare exclusiv științifică și nu una administrativă, certificând corectitudinea informațiilor din studiul de fundamentare. În această fază nu se solicită punctul de vedere sau implicarea altor persoane în afara oamenilor de știință”, precizează reprezentanții Fundației Conservation Carpathia.
Organizația de mediu dă asigurări că avizul Academiei nu înființează în mod automat aria protejată și că, în momentul în care autoritățile de mediu vor demara procedura administrativă, limitele parcului și zonarea internă vor fi stabilite doar împreună cu comunitățile locale și cu proprietarii de terenuri, fără ca aceștia să își piardă dreptul de proprietate.
În același timp, fundația care din 2009 a achiziționat peste 28.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud-estul Carpaților Meridionali pentru conservare anunță că refuză să participe la dezbaterea convocată pentru luna noiembrie de primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, în calitate de reprezentant al ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Reprezentanții Conservation Carpathia susțin că acuzațiile lansate până acum nu oferă cadrul pentru o discuție constructivă și subliniază că opiniile unor edili, precum cel din Făgăraș, oraș care nici nu deține terenuri în perimetrul munților, nu trebuie prezentate drept poziția tuturor comunităților locale. Totodată, fundația își apără programele educaționale gratuite și de dezvoltare a afacerilor verzi derulate în satele din jurul masivului, criticând intenția unor primari de a le impune familiilor la ce activități pot participa copiii lor și reiterând că un parc național nu înseamnă renunțarea la activitățile tradiționale, ci un motor de dezvoltare ecoturistică pentru întreaga regiune.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bineinteles ca s-a autopropus, la modul anonim. Nu exista oameni care sa faca efortul sa propuna pe altul, nici sa-i…
Sa ii multumim lui Ghita Calin, care a dat apa pe gratis. Pe gratis adica pe spaguta pt el si…
Conferinta cu intrare gratis insa platita totusi de cineva din bani publici sau privati in interesul transmiterii si inocularii de…
Ar trebui ca strada sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…
Ar trebui ca starea sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…












Lasă un răspuns