Deputatul USR de Sibiu Adrian Echert a inițiat și a negociat în Parlament soluția legislativă pentru firmele cărora ANAF le-a cerut retroactiv TVA pe care nu îl facturaseră și nu îl încasaseră. De ieri, 3 noiembrie, Legea nr. 177/2026 are și procedura necesară aplicării, prin publicarea Ordinului ANAF nr. 1512/2026 în Monitorul Oficial.
Pentru antreprenorii afectați, acest pas deschide calea anulării obligațiilor fiscale care îndeplinesc condițiile legii și a restituirii, la cerere, a sumelor deja achitate. Sunt vizate obligații de TVA și accesorii aferente, stabilite după anularea codului de TVA.
Adrian Echert a preluat problema semnalată de antreprenori, a inițiat proiectul și a purtat negocierile necesare pentru obținerea susținerii parlamentare. Camera Deputaților a adoptat legea cu 276 de voturi pentru și niciun vot împotrivă, iar în august aceasta a fost promulgată.
„Antreprenorii care au semnalat aceste situații și toți cei care le-au susținut cauza au contribuit la acest rezultat. Mi-am asumat să duc problema în Parlament, am inițiat proiectul și am negociat sprijinul necesar pentru ca această reparație să devină lege.
Prin această lege, salvăm mii de firme de la faliment. Vorbim despre TVA pe care antreprenorii nu l-au încasat niciodată, dar pe care statul li l-a cerut retroactiv, cu dobânzi și penalități care riscau să le închidă afacerile. În spatele acestor obligații fiscale sunt ani de muncă, locuri de muncă și familii care au trăit cu perspectiva pierderii a tot ce au construit. Salvăm afaceri și locuri de muncă și facem posibilă repararea unor nedreptăți care au provocat inclusiv drame personale. Acum există și procedura ANAF. Următorul pas trebuie să se vadă în deciziile de anulare și în banii restituiți celor îndreptățiți”, subliniază Adrian Echert.
Procedura ANAF apare la mai mult de două luni de la publicarea legii, după depășirea termenului legal de 30 de zile. Publicarea ordinului permite trecerea la aplicarea măsurilor pentru contribuabilii care îndeplinesc condițiile legale.
Pentru firmele care au dus ani de procese și au suportat dobânzi, penalități și conturi blocate, miza este recuperarea banilor și încheierea unei nedreptăți fiscale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Clar se face ca lucreaza! Spre deosebire de ceilalti reprezentanti ai Sibiului, cum ar fi ilustra dna Fernandes sau dl…
PT Roman .am impresia ca esti putin nationalist pana faci tu ce a facut Johannes PT. Sibiu sie romania cred…
NU inteleg de ce moderatorii comentariilor au lasat sa treaca acest comentariu care nu are treaba cu subiectul si este…
Vezi ca, in Elvetia, nu prea te poti juca cu vizele de flotant, ca la noi. Aia nu te lasa…
Corect, toti copiii au dreptul sa invete intr-o scoala normala de langa casa lor. De ce sa chinui un copil…











Lasă un răspuns