Amânarea consultului ORL și tratamentele luate din farmacie fără recomandarea medicului pot agrava starea de sănătate, avertizează dr. Gabriel George Rusu, medic primar în cadrul Secției Clinice ORL a Spitalului Județean Sibiu. Medicul le recomandă sibienilor să meargă la specialist dacă simptomele persistă sau nu au fost rezolvate de medicul de familie.
Cele mai multe persoane ajung la cabinetul ORL cu otite medii sau externe, sindroame vertiginoase, adică amețeli, epistaxis, adică sângerări nazale, și faringo-amigdalite, explică doctorului într-un mic interviu publicat joi pe pagina de Facebook a Spitalului Județean Sibiu.
O durere de ureche, de gât sau o congestie nazală devine o problemă serioasă atunci când nu trece. „Orice simptome care persistă sau nu au fost rezolvate de către medicul de familie necesită un consult de specialitate”, explică dr. Gabriel George Rusu.
Medicul atrage atenția și asupra tratamentelor făcute pe cont propriu, inclusiv antibiotice și picături. „Nu recomandăm niciun fel de automedicație, inclusiv «diagnosticele» sau tratamentele luate direct din farmacie, fără recomandare medicală explicită”.
Pentru sezonul rece, specialistul recomandă câteva măsuri simple de prevenție. Acestea sunt purtarea unor haine și a unei încălțăminte potrivite, evitarea aglomerațiilor și a contactului cu persoanele răcite, precum și evitarea expunerii prolongate la temperaturi scăzute.
„Nu amânați consultațiile medicale, sănătatea dumneavoastră este primordială! O stare generală de «rău» este primul semn care trebuie să vă trimită la medic”, mai spune medicul sibian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Probabil acesta este motivul pentru care timpii de asteptare sunt asa lungi la Sibiu : mita ! Nu vrei sa…
Ar fi cazul să se termine cu aceste șmecherii mai ales la serviciul înmatriculări unde la toate ghișeele vin tot…
Adică acum nu este circulație fluentă între M. Viteazu și Milea ? Vor să blocheze o bandă doar pt autobuze…
Păi așa se fac banii . Că dacă voiau să îi facă altfel, aveau cărți de muncă și lucrau la…
Bomba UR-ista, parca te si vad defiland cu secera si ciocanul pe bulevarde fluturand steagul rosu si cantand cu tovarasii…













Lasă un răspuns