Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Nouă căței abandonați într-un sac legat, într-un pârâu din Rășinari. Doar cinci au supraviețuit și se află în grija Animal Life

Marta Solomon
0
Din cei 9 căței, doar 5 mai trăiesc. Poliția Animalelor s-a autosesizat și se desfășoară o anchetă. Foto: Animal Life Sibiu
Din cei 9 căței, doar 5 mai trăiesc. Poliția Animalelor s-a autosesizat și se desfășoară o anchetă. Foto: Animal Life Sibiu

Cinci căței nou-născuți au supraviețuit după ce au fost găsiți într-un sac legat, aruncat într-un pârâu pe drumul dintre Rășinari și Apa Cumpănită. În sac erau nouă pui, iar doi erau deja morți când au fost găsiți. Acum sunt îngrijiți de Animal Life Sibiu, iar Poliția Animalelor s-a autosesizat. 

Publicitate
Publicitate

Puii au fost găsiți sâmbătă de o persoană aflată în trece spre Apa Cumpănită, care a auzit scâncete dintr-un pârâu, sub un pâlc de brazi, după zona Plaiului. „Inițial am crezut că e vreun animal sălbatic, dar după ce m-am apropiat am realizat că e un sac legat plin de cățeluși”, a scris acesta în mesajul trimis asociației. Cățeii erau parțial uzi, iar pentru că nu i-a putut lua cu el, i-a dus până la Troița de la Apa Cumpănită, i-a lăsat la soare să se usuce și a cerut ajutorul celor de la Animal Life.

Maria Cosma, de la Animal Life Sibiu, a povestit pentru turnulsfatului.ro ce s-a întâmplat. Sesizarea a ajuns la asociație sâmbătă noaptea, iar duminică dimineață colegul ei, Cosmin, a urcat după pui. Din cei șapte căței care mai trăiau, a găsit doar șase, iar unul dintre ei murise între timp.

Publicitate

Potrivit informațiilor culese de turnulsfatului.ro, Poliția Animalelor s-a autosesizat și ancheta e în desfășurare. 

Cei cinci căței, care încă nu au ochii deschiși, sunt acum bine și sunt hrăniți cu biberonul, a mai spus ea. În postarea de sâmbătă, Animal Life a cerut ajutorul și celor care îi pot îngriji. 

Publicitate
Publicitate

Marta Solomon
Marta Solomon

Reporter

0754 259 053

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate