Duminică,
05.05.2024
Parțial Noros
Acum
11°C

Ar fi vreun primar sibian in stare de asta?

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost, pentru o seară, regele carnavalului la Mamaia, el urmărind de pe un jilţ, costumat în rege al Angliei şi Scoţiei de după anul 1600, prestaţiile reprezentanţilor mai multe cluburi din Mamaia, în piaţeta din centrul staţiunii.

Pentru ultima oară în acest sezon estival, turiştii, dar şi constănţenii, au putut urmări o paradă a carelor alegorice a celor mai importante cluburi din Mamaia. Ca de fiecare dată, plecarea a avut loc din zona Aqua Magic, iar apoi s-a mers pe faleză până în zona Cazino din Mamaia. Singura diferenţă faţă de săptămânile trecute a fost că Radu Mazăre nu a mai defilat pe care alegorice, el aşteptându-le în zona Cazino, într-un loc special amenajat, cu un podium pe care reprezentanţii cluburile au putut să se desfăşoare.

În momentul în care toate carele au sosit în centrul staţiunii Mamaia, Radu Mazăre a urcat pe scenă şi s-a adresat miilor de turişti şi constănţeni care aşteptau să înceapă spectacolul.

"Astăzi se încheie defilarea carelor alegorice cu carnavalul pe care l-am anunţat de câţiva ani că îl vom iniţia în Mamaia. Cu toţii în seara asta ne vom distra, cu toţii în seara asta vom aprecia, vom cântări şi vom judeca valoarea carelor alegorice, a dansatorilor, a muzicii şi a coregrafiei. În seara asta este punctul culminant al sezonului în care Mamaia a fost singura oază de bucurie şi de veselie din România", le-a spus Mazăre celor prezenţi.

El a mai afirmat că cei care nu merg în cluburi au acum ocazia să vadă care este atmosfera specifică acestora şi ce se întâmplă în fiecare seară în cluburile din Mamaia.

"Vreau să dansaţi cu toţii, vreau să-i încurajaţi pe cei care şi-au făcut carele alegorice, cei care au defilat pentru dumneavoastră în fiecare week-end ca să vă simţiţi bine şi astăzi veţi vedea câte un moment al fiecărui club în care vor arăta tot ce este mai bun. Iar pentru cei cu neveste, cu copii, care nu prea bântuie nopţile prin cluburi, vor avea ocazia să vadă aici, pe viu, ce se întâmplă nopţile în Mamaia. Declar deschis carnavalul", a mai afirmat Mazăre.

El a luat loc apoi pe un jilţ aflat pe scenă, flancat de patru tinere costumate sumar şi a urmărit spectacolul în calitatea sa de rege al carnavalului. Apoi, reprezentanţii fiecărui club au susţinut un mic spectacol de muzică şi dans, sperând să impresioneze atât juriul care urma să decidă cine a avut cel mai exploziv show, dar şi publicul. Agenţii de pază au fost copleşiţi de numărul mare de persoane prezente în Piaţeta Cazino din Mamaia şi nu au reuşit să oprească oamenii să se apropie de scenă pentru a face fotografii sau a filma cu telefonul mobil prestaţiile dansatorilor.

Foto: Kanal D

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 270

Comentarii

6 comentarii

nervosu

Acum 11 ani

niciodata johaniis nu va fi ca un circar.Domnu Johannis este un domn.Mazare este un circar si un bou.
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

S-a mai costumat si in uniforma de GENERAL WEHRMACHT___ ***tuvotezi.ro/vot/wp-content/uploads/2012/03/Radu-Mazare.jpg___ POZA o avem pe pagina:__ ***tuvotezi.ro/vot/politica/radu-mazare/
Raspunde

ion

Acum 11 ani

al nostru primar se imbraca in cavaler si apare pe cal asa ca sa nu mai vorbim de altii
Raspunde

Mircea

Acum 11 ani

E vorba si de diferentele dintre sibieni si constanteni. Cum naiba de o panarama ca Mazare ajunge primar e inexplicabil... Doar asa se explica prin faptul ca locuitorii din Constanta isi vand votul pe un kil de malai.... doar asa se explica faptul ca idiotul de Mazare e primar. Sibienii nu si-ar vinde niciodata votul pe un kil de malai precum constantenii
Raspunde

alex

Acum 11 ani

ai dreptate mircea pai nici nu noi votam cu sufletul si cu gandire rationala daca vreau malai imi cumpar eu nu sunt milog acum in alte orase neuropene asta este .La ct nu sunt asemenea festivaluri de amploare care sa ii culturalizeze.
Raspunde

karla

Acum 11 ani

omul asta da tot mai mult dovada de grandomanie. si are comportament de \'landlord\'. oricum rusinos si usor jenant pt imaginea unui primar a unui oras mare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus