X

Greață de România

Alin Bratu

Am citit textul acesta http://ioanaboca.ro/de-ce-plecat-cand-n-mai-stat/ și în prima fază i-am dat dreptate autoarei. Nu avem nicio șansă. Nu ne vindecăm niciodată, suntem condamnați să fim conduși prost și fără viziune. Avem spitale pline, murdare, urâte, cu doctori plictisiți și aroganți, cu asistente ciufute, prost plătite și chinuite de un program ucigător. Da, se dă șpagă. Da, se învârt bani la negru. Da, ne mințim singuri că la anul vom avea sute de kilometri de autostradă. Din aceste motive și multe mii de altele, unii români, la fel ca și autoarea de față au plecat. Dar nu înainte de a mai arunca o flegmă, așa în treacăt. Una încărcată cu tot ce i-a stat în gât 30 de ani.

După ce am terminat pledoaria românului stabilit în Madrid mi-am adus aminte de clipul acesta. https://youtu.be/cOztYbHpWXo E exact ce i-aș fi spus autoarei articolului. ”Păi, du-te”

Viața e grea, dar poate fi și frumoasă. Depinde ce vrei de la ea și ce faci pentru asta. Când îmi vine nodul acela în gât, înainte să-i dau drumul cu obidă îmi duc aminte cum era acum 10 ani. Categoric mai rău. Oamenii s-au schimbat, chiar dacă prea puțin pentru unii cu standarde extrem de înalte. Există un semn că vin oameni și mai faini din spate. Sistemul așa cum l-a descris Ioana Boca dă semne de crăpături. E și mai sesizabil de când au ieșit în stradă sute de mii de oameni. E semnul că cei cu bun simț vor altceva. Și încet, încet, cred că vor/vom reuși. Ce-ar fi fost dacă jumătate dintre cei care au spus #rezist ar fi butonat pe net știri despre România din Anglia, Franța și Germania?

Avem încă mult de recuperat, e drept. Sunt și mulți care ne vor trage permanent în jos. Ne va fi încă mult timp, de multe ori, rușine că suntem români. Avem confrați care se ocupă încă foarte bine de asta. Vom pune capul în pământ și vom merge mai departe. Poate unii dintre noi vor tăcea resemnați. Unii poate vor spune că nu suntem toți așa. Alții vor rămâne poate total indiferenți. Nu au de ce să se justifice. România nu înseamnă doar doctori șpăgari, ci și oameni care și-au dedicat întreaga viață pentru alții. Nu înseamnă doar mizerie, asistați social, gropi de gunoi și lipsă de educație. Oricine vrea să vadă întreaga Românie, o poate face. Cine nu vrea, oricum nu va fi convins că poate exista și o altă realitate.

”Te-am părăsit, Românie, ca să te pot iubi în continuare și-aștept să mi se facă dor de tine. Încă aștept”, a scris autoarea articolului cu pricina în ultima frază. Dacă nu i s-a făcut încă dor, înseamnă că a ales bine. Iar un român din Sibiu îi transmite toate cele bune.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Martin

    Guess what? o parte din cei care au iesit in piata in februarie au butonat imediat dupa si au si plecat. Eu sunt unul, urmeaza sa vina si sotia iar prietenii ramasi in tara isi cauta asiduu si se pregatesc sa vanda tot.

    Stiu ca sunt cativa visatori care vorbesc de lucrurile pozitive din romania si fac pe patriotii, probabil acei oameni au alte motive pentru care raman in romania, familia, jobul, casa sau pur si simplu frica de necunoscutul occidentului.

    e ok, istoria ne va arata cine a avut dreptate.

    eu unul am renuntat sa mai cred dupa multi ani, prea multi, ar fi trebui sa renunt mai devreme si as fi castigat poate 5-10 ani in plus de viata decenta nu de umilinte pe la ghisee.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, prostii pleacă, Deștepții ramân! Ramân si continua sa aibă același comportament ce l-au avut si pana acum.Se bucura cand pot înșela, ciuguli un leuț de la prieten, de la vecin. Se bucura cand își cumpara un BMW second hand si care conform credulității sau naivității sale comerciantul ce i l-a vândut i-a dat kilometrajul cu 100k kilometrii mai mult înapoi decat vecinului. Se bucura duminica mergând in piața de vechituri de unde se întoarce cu cârca plină de “chilipiruri” Asta-i romanul deștept cel ce a ramas in tara. Asta sunt eu, asta esti tu!… Da’ noua ne place lămâia…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    România este a doua țară din lume la numărul de oameni care au emigrat în ultimii 15 ani. Pe primul loc este Siria, care este în război civil de 6 ani. Diaspora românească e estimată la patru milioane de oameni.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MC.D

    Oamenii nu s-au saturat de Romania ci de panaramele care se succed la conducere de 28 de ani…nimeni nu s-a gandit o clipa la viitorul natiunii, al tinerilor dornici de afirmare si de schimbare, ci doar la locul caldut de la servici, din consiliul local, din prefectura, din senat, din parlament sau din orice institutie bugetara unde stresul se masoara in minutele pe care le mai ai pana pleci acasa.Lipsa unui viitor sigur si clar face oamenii sa plece intr-o alta tara, poate mai nesigura la inceput, dar care pe parcurs iti ofera mai multe drepturi si siguranta decat ai tu in tara natala…asta este grav, asta nu primesti in Romania, respect si recunoastere…asa ca …RAMANETI CU BINE…EU NU!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un roman

    nu stiu daca a ales bine….
    Dar stiu ca cel mai usor e sa pleci. Sa te plangi si sa pleci. Sa dai vina pe altii (foarte motivat recunosc) sa iti bagi picioarele si sa pleci sperand cumva ca tara se va indrepta de la sine sau cu cei ramasi.
    Astfel, daca toti oamenii corecti am pleca, piata victoriei, p-ta mare , etc o sa fie goale la nevoie si astfel Romania o sa ramana un fel de Bulgaria sau un fel de Republica Moldova unde timpul trece degeaba fara vreun progres semnificativ al societatii.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O romanca

    Eu nu cred ca e despre a avea dreptate. Sunt plecata din Sibiu de 4 ani ( scriu Sibiu, nu Romania, pentru ca il consider un oras ce ofera mult peste media din Romania) . E despre ce vrei de la viata si ce vrei sa faci ca sa obtii asta. Parerea mea acum este ca cei care condamna diaspora si ne considera lasi pentru ca nu am ramas in Romania sa punem umarul la dezvoltarea ei, nu vor trai, din pacate, satisfactia de a trai simplu si respectand legile si in acelasi timp beneficiind de ceea ce aduce asta. Nu consider ca am o datorie fata de Romania, ci una fata de mine, am datoria de a face tot posibilul sa reusesc si fiecare are propria lui idee despre ce inseamna asta . Ma bucur enorm cand aud de imbunatatiri si evolutii, de multimea de locuri de munca, de cresterea salariilor etc si nu concep sa treaca un an fara sa vin macar o data in tara. Dar urmaresc si stirile (prin toate mijloacele accesibile si nu am obiceiul sa imi fac o parere in urma citirii unui articol de pe Facebook) si in domeniile esentiale (sanatate, administratie, invatamant etc le stim cu totii) lucrurile se misca cu o incetineala care are niste consecinte infioratoare uneori. Pana la urma cred ca toti ne dorim ca Romania sa prospere, indiferent unde traim, si ceea ce ne diferentiaza sunt asteptarile si gradul de flexibilitate al fiecaruia.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian - cel original

    Dl Bratu nu te imbata cu apa rece!
    Atunci cand au trecut 10 ani (dupa parerea ta cica e ceva mai bine acu) si ne bucuram ca ma inaintat 1m, dar mai avem 10 km inseamna ca esti ipocrit nu chiar te incapatanezi sa stai intr-o tara in care lucrurile se taraie si nu sunt imbunatatiri semnificative.
    Si tot asa consideri ca pleci doar cand iti ajunge cutitul la os, gandire tipica Romaneasca pe care o regasesc in majoritatea comentariilor de mai sus.
    Si cum iti explici ca avand crestere economica si o asa zisa bunastare oamenii tot continua sa plece???
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/noua-romani-pleaca-din-tara-in-fiecare-ora-766953
    In ultimul timp am impresia ca articolele tale sunt scrise cumva “la comanda”. Trai frumos pana iit ajunge cutitul la os!
    DAr cand iti ajunge sa stai tot aici si sa te lupti cu sistemul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact