Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cât de sigur este Sibiul în 2026? Comisarul-șef Cristian Sorin Stănciulescu, IPJ Sibiu: Nu mai avem cartiere rău famate, iar timpul mediu de răspuns la 112 este sub 10 minute

Ștefan Dobre
13
comisar stanciulescu

Adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, comisarul-șef Cristian Sorin Stănciulescu, a oferit, într-un interviu pentru Turnul Sfatului, o evaluare la zi a stării de siguranță din municipiul și județul Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Comisarul de Poliție vorbește despre dispariția etichetei de „cartier rău famat” pentru zone din Sibiu, despre scăderea constantă a infracționalității în ultimii ani, prezența poliției de proximitate în școli și blocuri, monitorizarea electronică a cazurilor de violență domestică și minimul istoric al accidentelor rutiere mortale.

Cât de sigur este municipiul Sibiu în 2026? Cât de sigure sunt cartierele și orașul seara, atunci când copiii ies de la școală?

Din punctul meu de vedere, Sibiul este un județ foarte sigur. Evident, nu putem spune că nu avem probleme sau situații în care trebuie să intervenim, ori îngrijorări ale cetățenilor, dar, din punctul de vedere al activităților specifice desfășurate de colegii noștri, al modului de intervenție și al evaluărilor interne, lucrurile se desfășoară normal, astfel încât să asigurăm un climat optim de ordine și siguranță publică. Statistic, în ultimii 3-4 ani se constată o scădere constantă a infracționalității, trend care a debutat în perioada pandemiei.

Era întrebarea mea următoare: dacă un copil iese seara, la ora 19:00, de la școală, sau dacă soția se întoarce la ora 20:00 acasă de la sport sau din oraș, pot veni pe jos acasă în orice cartier al Sibiului, fără nicio emoție că pățesc ceva?

Da! Sincer, da. Avem patrule suficiente, în special lucrători de ordine și siguranță publică, care desfășoară activități specifice de patrulare și intervenție. Zonele sunt împărțite foarte clar din punctul de vedere al ordinii publice, avem echipaje suficiente, iar, ca să vă faceți o idee, majoritatea apelurilor la 112 au un timp de răspuns sub 10 minute. Chiar dacă mai apar astfel de situații, se intervine prompt și se iau măsurile legale.

Asta înseamnă că un exemplu precum cel de acum două zile, de pe strada Doamna Stanca, unde unii s-au bătut noaptea într-o parcare, în timp ce alții filmau de la balcon, este chiar o excepție?

Da, este o excepție. În loc să filmeze, cetățenii respectivi ar fi trebuit mai degrabă să sune la 112, pentru ca un echipaj să fie dirijat la fața locului. Măsurile sunt în curs de aplicare: s-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe și urmează să se extindă cercetările și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe vremuri se mai vorbea despre cartiere „rău famate” în Sibiu, de exemplu Broscărie sau Turnișor. Mai există așa ceva?

Sunt sigur că nu mai avem astfel de situații. Am progresat mult față de cum stăteau lucrurile înainte și nu cred că este corect să punem o asemenea etichetă unui cartier întreg. Cartierul Vasile Aaron spre exemplu îl cunoscu foarte bine, acolo am copilărit. Problemele sunt inerente în orice societate civilizată, dar evenimentele din ultima perioadă sunt cazuri izolate și nu sunt reprezentative pentru comunitate. Infracționalitatea variază de la o săptămână la alta, astfel că nu putem spune că un anumit cartier are o infracționalitate mai mare decât altele. Nu mai avem niciun cartier rău famat – toate sunt la fel din acest punct de vedere.

Mai există polițiști de proximitate în cartiere și în jurul școlilor? Dacă un locuitor dorește să contacteze poliția fără să sune la 112, unde găsește numărul polițistului de pe strada lui?

Avem polițiști de proximitate la fiecare poliție municipală și orășenească, iar numerele lor de telefon pot fi găsite pe site-ul IPJ Sibiu. Aceștia se deplasează la unitățile de învățământ, discută cu conducerile școlilor, cu profesorii și participă la ședințele cu părinții. Vechiul sistem, cu afișarea fotografiei și a numărului de telefon al polițistului pe fiecare scară de bloc, nu mai există, dar la fiecare unitate de învățământ avem cel puțin un lucrător desemnat, care cunoaște întregul istoric al școlii.

Ce rezultate are Biroul de Siguranță Școlară și care sunt cele mai frecvente probleme – violențe, persoane străine în curte, cazuri de consum de droguri?

Publicitate

Avem situații destul de minore: mici altercații între elevi sau pătrunderi neautorizate izolate ale unor persoane în curtea școlii, fără cazuri deosebite. Biroul de Siguranță Școlară funcționează de peste cinci ani și este foarte eficient. Facem săptămânal o analiză: de exemplu, săptămâna trecută s-au desfășurat aproximativ 400 de activități în școli la nivelul județului, din care în jur de 100 în municipiul Sibiu. Aceasta este media: 300-400 de acțiuni săptămânale de ordine publică, siguranță rutieră și activități educativ-preventive.

Ce măsuri de siguranță aveți în vedere pentru parcuri, mai ales după lăsarea întunericului – în Sub Arini, Belvedere și, în curând, în Gușterland? Dacă un cetățean vede o patrulă în parcul Sub Arini, îi poate face semn, pentru a-i semnala ceva?

Toate parcurile din județ sunt incluse pe itinerarele de patrulare ale poliției municipale, orășenești sau rurale, fiind vizate intervalele orare cu flux mare de persoane. Cetățenii pot face semn patrulei, fără nicio problemă! Îi încurajăm chiar pe cetățeni să interacționeze cu polițiștii și să ne aducă la cunoștință orice informație utilă, pe care să o putem folosi.

Ce sesizări primiți de la populație pe numerele de telefon? Ce se întâmplă în cazul zgomotului puternic noaptea, de exemplu o motocicletă care trece în viteză sau muzică pe străzi aglomerate, precum Mihai Viteazu? Unde se trage linia, când pot să sun la Poliție și când nu are rost?

Pe site-ul IPJ Sibiu și pe rețelele de socializare avem numere de telefon sau adrese de mail la care putem fi contactați pentru fapte care nu reprezintă o urgență 112. Oamenii reclamă tulburarea liniștii publice sau parcările neregulamentare, situații în care colegii noștri se deplasează și verifică. Referitor la a doua parte a întrebării dvs., linia se trage acolo unde zgomotul depășește limitele bunului-simț – muzică prea tare, conflicte stradale sau intrafamiliale. În schimb, pentru o motocicletă care face zgomot câteva secunde, apelul la 112 este inutil, pentru că, până ajunge echipajul, nu mai are ce constata. Cel mai util este ca cetățenii să ne ofere un număr de înmatriculare, o fotografie sau o filmare. Pe baza acestora, putem identifica șoferul, îl chemăm la sediu și facem verificări sau activități preventive.

Câtă încredere are populația, astfel încât să apeleze la poliție? Simțiți că, uneori, oamenii nu au încredere 100%?

Sincer, nu. Oamenii au încredere în Poliție. Având în vedere multitudinea de apeluri și sesizări pe care le primim de la cetățeni, consider că oamenii apelează cu încredere la efectivele de poliție de fiecare dată când au o problemă reală.

A trecut aproximativ o lună de când ați ocupat oficial noua funcție, prin concurs. Cu ce planuri și priorități ați venit la conducerea IPJ Sibiu?

Am fost împuternicit timp de un an înainte de concurs, așa că nu sunt străin, cunoșteam bine structurile. M-am implicat direct pe partea de ordine publică, siguranță rutieră și cazuri de violență domestică. Zilnic, alături de domnul inspector-șef, analizăm fiecare caz de violență domestică. Am pus un accent deosebit pe sistemul de monitorizare electronică, care se aplică cu acordul victimei și care ne ajută enorm să protejăm victimele. Pe linie rutieră, măsurile luate au dus, anul trecut, la un minim istoric la nivelul județului: 25 de persoane decedate în accidente rutiere. Am implementat un set de măsuri la nivelul Serviciului Rutier și, automat, la nivelul tuturor polițiilor municipale și orășenești, precum și al secțiilor rurale unde avem efective de poliție rutieră, pentru reducerea numărului de accidente rutiere, în special a celor grave. Am reușit acest lucru: cel puțin anul trecut am înregistrat un minim istoric în ceea ce privește accidentele rutiere grave și persoanele decedate

Apropo de asta, mai există „puncte negre” pe șoselele din municipiul Sibiu?

În municipiul Sibiu nu avem, în prezent, „puncte negre” rutiere. Acestea se regăsesc, în special, pe drumurile naționale și județene, cum DN7 pe Valea Oltului.

Cum abordați siguranța bicicliștilor, frecvent implicați în accidente în sensurile giratorii, și ce dialog aveți cu Primăria?

Lunar, participăm la o ședință pe linie de sistematizare rutieră, alături de Primărie și autoritățile locale, unde analizăm siguranța tuturor participanților la trafic – inclusiv bicicliști și utilizatori de trotinete. Propunem măsuri de îmbunătățire și derulăm activități educativ-preventive prin Serviciul Rutier și Compartimentul de Prevenire.

În acest context, ce așteptări aveți de la noul sistem-pilot de semaforizare inteligentă, implementat de Primăria Sibiu? Datele colectate ajung și la poliție?

Scopul principal al acestui proiect este fluidizarea traficului. Fiind un sistem-pilot, el se află în faza de colectare a datelor. Acestea sunt monitorizate și verificate constant și de colegii noștri de la Serviciul Rutier. În comisia aceasta de sistematizare avem un ofițer specialist pe poliție rutieră, care este cel mai în măsură să ne comunice opinia lor, pentru că ei simt pulsul în trafic în fiecare zi. Dacă sistemul își va dovedi eficiența, traficul se va fluidiza. Dacă cumva, Doamne ferește, nu este eficient sau sunt alte cazuri care ne împiedică desfășurarea normală a traficului rutier, o să intervenim, o să luăm alte măsuri. Dacă nu e eficient, putem să găsim alte soluții, să schimbăm în comisia de sistematizare.

Ca o concluzie generală: există dialog instituțional și cu cetățenii, există personal suficient, iar Sibiul este un oraș sigur, unde părinții nu au emoții când copiii vin seara de la școală?

Da, sincer, da! Cred și susțin că Sibiul este într-adevăr un oraș sigur și facem eforturi zilnice să rămână așa.

stanciulescu ipj sibiu

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

13 răspunsuri

  1. Avatar mucio man !
    mucio man !

    (Acest mesaj a fost șters din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

    0
    5
  2. Avatar Emil
    Emil

    Hai sa nu ne mai mintim unii pe altii. Sibiul nu are nevoie de cartiere cata vreme este cartelul mafiei, coruptiei si terorismului statal romanesc si UE.

    13
    7
  3. Avatar Rares
    Rares

    De droguri nu se zice nimic.e plin Sibiu de droguri

    15
    2
  4. Avatar dl VIP, neingrijit, vine pe sticla !
    dl VIP, neingrijit, vine pe sticla !

    de unde ii adunati ? pai tu te prezinti asa la ziar, in fata cetateanului, neingrijit ? asta e moda in „politia romana” ? Asa arata administratia publica romaneasca, de cand nu mai sunt militari … Voi va mai priviti in oglinda, sau doar faceti ochii aia mici la pozat pt media sibiana ?

    12
    10
  5. Avatar Doar o parere
    Doar o parere

    De când politia a trecut de la statutul militar la cel de functionar public cu statut special, prin Legea nr. 360/2002 s-au relaxat standardele de imagine în raport cu cetăteanul. Regulile s-au schimbat si oricum, o barba aranjata corect nu inseamna automat neglijenta. Daca respectul in fata cetateanului sta doar in rama de ras, inseamna ca avem o mare problema. Cred ca mai important este sa isi faca datoria eficient si corect.

    15
    3
    1. Avatar Bud Spencer
      Bud Spencer

      Să nu spui că cei ce își fac datoria ajung să fie burtoși ca cei din poliția Sibiu.

      5
      0
  6. Avatar Alex
    Alex

    Doar minciuni de parca nu vede zi de zi ca politia nu intervine la cazuri clare de incalcare a legii de parca așteaptă ca oamenii sa se încăpere dupa care ei ii aduna si ii sancționează. Unde este prevenția de care se tot vorbea,pe străzile Sibiului zilnic tinerii cu mașini tari încalcă legea fără ca nimic sa se întâmple, dacă polițistul socializează cu ei ,cum sa aplice legea mai mult ii mai si avertizează.Cum va explicați ca la controalele pe fondul zgomotului tobelor modificate ,cad in plasa doar cei care Nu au pe nimeni,cum de nu vede nimeni ca au ajuns sa facă drepturi in giratorii in plina zi mai ales in cel de la str. Autogării, cum nu aude nimeni zgomotul tobelor produs de aceleași mașini pe Alba Iulia.
    Cum mai vreți încredere cand aplicați legea SELECTIV.
    Rutiera NU mai este cea de altădată o ELITA a Politiei

    6
    1
  7. Avatar Marcu
    Marcu

    daca Sibiul este un oras sigur, este munca sieritul catorva generatii de politisti de dupa ’90 pana in anii pandemiei! Luat totul de-a gata , nu e un merit!

    3
    0
  8. Avatar sibianul realist
    sibianul realist

    Nu mai sunt cartiere rau famate, prostitutia se practica prin apartametele noi din Avantgarden…

    2
    0
  9. Avatar xdgsddsgj
    xdgsddsgj

    povesti venite de la unul infumurat si plin de el ca a prins la ciolan (se vede dupa privirea care o are nu mai zic de aranajarea lui fizica nedeamna de o institutie a politiei)…
    trebuia sa vina aseara in cartierul Piata Cluj sa asculte muzica de mahala pana noaptea tarziua (si nu este prima data) sau sa se plimbe seara pe strazile mari unde cei cu motociclete si bolizi isi fac intrecerile si isi etaleaza vehiculele cu modificari ilegale sau la magazinul de accesorii pentru motociclete din spate de pe Semaforului sa vada motocicletele cu numerele de inmatriculare cu balama care se rabateaza si alte modificari la tobe si nu numai.
    vai si amar de Militia Sibiu (nu mai vorbim ca cea Rutiera nu mai exista sau pur si simplu in Mun. Sibiu nu este deloc in trafic)

    2
    0
  10. Avatar imagine, imagine si iar imagine ! ATAT !
    imagine, imagine si iar imagine ! ATAT !

    Cati hoti a prins dl Comisar ? Cati traficanti de carne vie, de femei, de copii ? Cati traficanti de femei pt prostitutie, de ex ?

    Tot sibiul e plin de prostitutie la negru, iar el vine cu statistici, cu randari ! Lasati randarile dl Comisar si treceti la treaba ! Lasati PR-ul si chestiunile de imagine, postul ala nu e pt imagine, ca sa stiti !

    2
    0
  11. Avatar Sibianul
    Sibianul

    Bai *** în Sibiu nu exista cartierul Broscarie… Informează te la Primărie. Cartierul se numește CFR Triaj. Ca e porecla cartierului e altă mâncare de peste.

    (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

    1
    0
  12. Avatar pensionarul securist
    pensionarul securist

    Dlor.din poza eu am crezut că suntem la Insula iubirii,apoi am citit articolul și încă nu sunt convins că nu e așa …

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate