Sibiul, destinație de lux. Între 1.200 și 3.500 de euro costă sejurul la hotelul care „se întoarce după soare” la Sadu. Proprietarul Castelului de Lut: „Clientelă există”

Reprezentanții hotelului de la Sadu, ale cărui camere se vor roti la 360°, deschid în a doua parte a acestei luni rezervările pentru primele sejururi, disponibile din iulie 2027. Prețurile ajung la 3.500 de euro pentru două persoane, timp de trei nopți, un record cel puțin în această parte a țării. În timp ce unii agenți de turism se îndoiesc de succesul unei astfel de oferte, proprietarul Castelului de Lut de la Porumbacu de Sus – una dintre cele mai exclusive destinații din județ – arată că România are nevoie de destinații de lux.
„Primul landscape resort cu unități de cazare dinamice din lume”, cu ceață „pe care o pornești tu” și cu un spa personal sunt printre elementele de prezentare ale N°CLAV, hotelul aflat în acest moment în construcție la Sadu. Cele cinci suite ale resortului sunt amplasate pe un teren de aproximativ patru hectare și promit intimitate, servicii personalizate și priveliște la alegere în orice moment al zilei. Sejururile vor fi disponibile din vara anului viitor și sunt destinate doar adulților.
Pachetele oferite celor interesați sunt pentru câte două persoane. Și pornesc de la 1.200 de euro pentru un sejur de două nopți și mic dejun inclus, spa privat, cinema în aer liber și seri la foc. Următorul pachet este pentru trei nopți, costă 2.400 de euro și adaugă un ritual de masaj de două ore, o seară romantică și trei cine.
Cel mai scump pachet este de 3.500 de euro, tot pentru trei nopți. Ritualul de masaj durează cinci ore, iar pe lângă cine sunt incluse și trei prânzuri.
Experiențele adăugate – cum ar fi turul cu elicopterul – se plătesc separat.
„Drum deschis la porți închise”
Omul de afaceri sibian Gheorghe Mărginean este fondatorul Karpaten Turism (înființat în 1996), unul dintre cei mai mari turoperatori din țara noastră. Aduce mulți turiști din afară în România.
„E drum deschis la porți închise. Înseamnă că nu trăiesc în realitatea noastră. Cât pompează bani, vor supraviețui. Dar eu le dau un an la prețurile acestea. Așa ceva au făcut unii și la Tulcea, pe lacul Saon, și tot așa, praful s-a ales”, apreciază Gheorghe Mărginean, când aude de prețurile propuse de destinația de la Sadu.
I-am cerut opinia și lui Cristian Cismaru, cel care, prin evenimentele organizate prin intermediul asociației My Transylvania începând cu 2008, a devenit probabil cel mai avizat cunoscător al destinațiilor ecoturistice din această parte a țării.
„Nu știu ce să zic, e prima oară când aud de prețuri așa mari în România. În mediul în care trăiesc eu nu sunt așa prețuri. Dacă sunt în căutare de clienți cărora să le ofere o experiență unică în viață și dacă reușesc să găsească clienți, eu nu pot decât să mă bucur pentru zona noastră”, spune Cristian Cismaru.
Turiști pentru care granițele nu contează
Ruben Perju, fondatorul N°CLAV, a strâns în jurul acestui proiect de lux alți 14 investitori. Printre care nume relevante inclusiv din arhitectura din România, care arată că doresc să inoveze în industria ospitalității cu răsunet internațional.
„Cred că întrebarea relevantă nu este dacă un turist ar plăti 1.200 sau 3.500 de euro pentru o cazare în România, ci dacă există oameni dispuși să călătorească în România pentru o experiență pe care nu o pot găsi în altă parte. Noi credem că da”, declară Ruben Perju pentru cititorii TurnulSfatului.ro.
El arată că segmentul de clienți căruia i se adresează investiția de la Sadu este cel în căutare de experiențe exclusive și pentru care granițele nu contează. „Nu ne propunem să fim cea mai scumpă cazare din Sibiu. Ne propunem să construim una dintre experiențele pentru care oamenii aleg să vină în România”, spune Ruben Perju.
350 de clienți este numărul maxim de clienți pe care îl va putea avea N°CLAV în prima etapă. Peste 4.200 de persoane s-au înscris pe o listă privată, dintre care o parte au plătit deja 200 de euro pentru a avea prioritate în alegerea perioadelor de cazare, mai arată reprezentantul resortului de pe Valea Sadului.

„Mi-aș dori ca, peste câțiva ani, să nu mai discutăm despre cât de neobișnuit este ca un hotel din România să practice tarife premium, ci despre câte proiecte românești au reușit să devină destinații recunoscute internațional”, mai spune Perju.
„Marea problemă este infrastructura”
În zona Sibiului mai există destinații care promit experiențe exclusive în mijlocul naturii. La Portal Village de la Sibiel, de exemplu, prețurile pentru două persoane pornesc de la 156 de euro pentru cazarea în timpul săptămânii într-un bungalow timp de două nopți, cu spa privat și mic dejun inclus. Nota de plată urcă la 250 de euro, incluzând și cine, și alte activități. Și această destinație se adresează doar adulților.
Printre cele mai exclusive destinații din județul Sibiu în acest moment este Castelul de Lut Valea Zânelor, de la Porumbacu de Sus. Aici, cazarea costă de la 1.300 de lei pe noapte pentru două persoane și ajunge la 2.500 de lei pe noapte pentru un apartament de patru persoane și cu rezervare flexibilă. Prețurile includ doar micul dejun.
Răzvan Vasile, cel care, practic, a pus pe harta turistică Porumbacu de Sus prin construirea Castelului de Lut, apreciază că succesul unei destinații exclusive se câștigă în timp și depinde de experiențele oferite. „Clientelă există, iar astfel de destinații care se adresează zonei «luxury» se pretează în multe părți din România, avem o țară frumoasă. Și nu poți spune că e un preț mare atunci când oferi altceva. Dacă eu aș fi avut castelul acesta în Franța, Italia sau Elveția, puteam cere și 1.500 de euro pe noapte și aveam plin de rezervări. Dar, pentru că suntem în România… Despre asta este vorba: nu vinzi o cameră, vinzi o experiență. Pe care nu o trăiești în fiecare zi”, spune Răzvan Vasile, pentru cititorii TurnulSfatului.ro.

El apreciază că destinațiile „doar pentru adulți” își restrâng mult plaja de clienți, iar cele exclusive au parte de oaspeți care nu pot fi îngrădiți. „Spre exemplu, ei mănâncă atunci când vor, ce vor și unde vor”.
Există turiști bogați și în România. „Avem oameni cu bani, dar aceștia preferă să urce în avion și să zboare spre alte destinații. Pentru că cea mai mare problemă din țara noastră este infrastructura. Acesta este motivul pentru care, deocamdată, Brașovul este printre cele mai câștigate zone turistice. Oamenii cu bani vin din București și Constanța. Am avut oaspeți care au făcut și opt ore până la noi”, mai spune Răzvan Vasile.
Din experiența sa, Răzvan Vasile arată că majoritatea oaspeților din alte țări nu aterizează la Sibiu. Ci la București sau Cluj. „Și nu stau mult într-un loc, vor să vadă cât mai mult din România într-o săptămână”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
bai dar cum topeste asta in oras plumb si abia acum au aflat organele. pai la cati a dat asta…
Mersi că mi-ați cenzurat comentariul, îmi cer scuze dacă v-am „jignit” sponsorul arătând ce gândește de fapt.
Dar pe Kennedy si pe Charlie Kirk cine i-a ucis?
Trăim într-o comedie absurdă în care două tăntici de la asociația… „Ecler” ne explică că neîncrederea noastră în instituțiile statului…
Se laudă la toată lumea că la el în casă e asfaltat cu marmură!













Lasă un răspuns