accident politist autostrada (4)

ACTUALIZARE Polițist promoția 2016, lovit grav de TIR pe autostradă | foto

ACTUALIZARE ora 10.30 – Polițistul rănit pe autostradă se află în stare critică, a declarat ministrul secretar de star Raed Arafat. Acesta este transportat cu un elicoter SMURD, la spitalul din Târgu Mureș.

Potrivit IGPR, polițistul este extrem de tânăr. A absolvit Academia de Poliție în 2016. “În această dimineață, in jurul orei 8.40, pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, in zona localitatii Aciliu, judetul Sibiu, intre kilometri 274 si 275, un polițist din cadrul Biroului Autostrăzi aflat in serviciu, a oprit la solicitarea soferului unui autovehicul staționat pe banda de urgenta a sensului de mers Sibiu-Sebes. În timp ce acesta acorda sprijin șoferului, pe banda de urgenta, un tir care circula din spate a acrosat autovehiculul stationat, autospeciala de politie, iar pe politist l-a lovit intr-un parapet in afara partii carosabile. In acest moment colegul nostru se afla in stare grava, urmand a fi transportat de urgenta la spital, cu ajutorul unui elicopter. La fata locului circulația este restrictionatea. Colegul nostru este agent de politie, promoție 2016”, se arată într-un comunicat din partea IGPR.

accident politist autostrada (3)

foto Info Trafic Sibiu

Actualizare 09:50: Bărbatul rănit în accident lucrează ca polițist în cadrul Biroului Autostrăzi.

“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la acest moment, circulaţia rutieră este oprită pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, pe sensul de mers către Deva, între kilometri 274 şi 275, în zona localităţii Aciliu, din cauza unui incident rutier în care un poliţist coborât pe banda de urgenţă din echipajul pe care-l conducea, a fost acroşat de un tir într-un parapet aflat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului poliţistul a fost rănit grav, urmând a fi transportat de urgenţă la spital. Traficul este deviat pe DN1, între kilometri 270 (localitatea Sălişte, judeţul Sibiu) şi 292 (localitatea Cunţa, judeţul Alba)”, informează autoritățile.

accident politist autostrada (2)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu anunță că un accident de circulație avut loc în această dimineață pe autostradă, sensul de mers spre Sebeș, după viaduct.

Din primele informații se pare că un bărbat a fost lovit de TIR, victima aflându-se în stare de inconștiență la intervenția echipei medicale. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD.

Reprezentanții Poliției spun că accidentul a avut loc pe raza localității Aciliu. Traficul în zonă se desfășoară pe o singură bandă de circulație în acest moment.

accident politist autostrada (1)

 

Comments

comments

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Maricel Padureanu

    Incredibil ce pot pati acesti vajnici aparatori ai sigurantei nationale! Fratele meu este politist din Calinesti si in timp ce statea cu radarul regulamentar omologat sigilat la Talmaciu, a fost intepat de o viespe inamica a statului de drept si a suferit in bratele colegului sau aproape 25 de minute pana l-a preluat elicopterul SMURD, acestia scuzandu-se apoi prin acuze la problemele de trafic aerian! SOS Politia Romana!!! Ne aude cineva?!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Reguli de circulatie
    CAPITOLUL V
    Art. 156
    (1) Daca un autovehicul sau o remorca a ramas in pana pe partea carosabila a drumului si nu pot fi deplasate in afara acesteia, conducatorul autovehiculului este obligat sa puna in functiune luminile de avarie si sa instaleze triunghiurile reflectorizante.
    (2) Triunghiurile reflectorizante se instaleaza in fata si in spatele vehiculului, pe aceeasi banda de circulatie, la o distanta de cel putin 30 m de acesta, astfel incat sa poata fi observate din timp de catre participantii la trafic care se apropie. In localitati, atunci cand circulatia este intensa, triunghiurile reflectorizante pot fi asezate la o distanta mai mica sau chiar pe vehicul, astfel incat sa poata fi observate din timp de ceilalti conducatori de vehicule.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sas

    Sunt sigur ca acel politist nu a respectat nici cele mai elementare reguli de siguranta pe o autosrada.Girofarul sigur nu era pornit …a oprit prea aproape de masina avariata…nu s-a asigurat cand s-a deplasat pe carosabil.Nu sunt pregatiti suficient pentru acest post foarte impotant dar si foarte periculos…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gtr

    Imi pare rau pt el. Ii doresc multa sanatate. Daaaar.. scumpii de ei stau la ciupeala pe autostrada ceva de speriat. Sunt neobositi dragii de ei. Unde s-a produs accidentul e loc preferat de ei pt unditza. Sa-i vezi cu luminile dupa ce se intuneca si pe aici pe la hornbach. Neobositi baietii.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    Este foarte trist ceea ce i s-a intamplat politistului, nimeni nu vrea sa i se intample asa ceva, dar cum spunea cineva mai sus, cu certitudine nu a respectat nici cele mai elementare reguli de siguranta. Dar oare cine se face vinovat de producerea accidentului? Soferul TIR-ului care l-a acrosat, soferul TIR-ului ramas in pana, politistul??? Oare politistul a fost instruit pentru interventii pe autostrada? El a incalcat legea, neasigurand locul in care a ramas un vehicul in pana. Cand stau cu radarul la panda pe autostrada, trebuie sa fii foarte atent sa nu dai peste ei cand iti sar in fata sa te “arda”. Oare acesti politisti de autostrada au masinile echipate corespunzator?
    (http://www.sueddeutsche.de/auto/polizeiautos-nrw-polizei-beschwert-sich-ueber-neue-streifenwagen-1.2991359)
    Eu gasesc vinovata de producerea accidentului institutia Politie, Ministerul de interne pentru ca nu instruiesc personalul sa respecte legea, nu doar sa vegheze la respectarea ei de catre altii!
    Sper din tot sufletul ca acest politist sa se refaca cat mai repede si sa-si poata trai viata!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    costi

    atata timp cat soferul de camion a patruns pe banda de urgenta si a acrosat cele doua masini si pe politist, este clar cine este vinovat.
    sa luam in calcul ca politistul a oprit sa acorde o mana de ajutor celui cu duba si a fost el victima.
    cata ipocrizie, sa cauti vinovatii colaterali.
    politistul, ca si medicul si profesorul sunt oglinda socetatii, si ei sunt “recrutati” tot din randul nostru, as vrea si eu sa fie politisti ca in SUA sau medici ca in Austria, de exemplu, dar …..
    sanatate multa ii doresc politistului

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sibian

      Nu este vorba de a cauta vinovati colaterali. Dar nici sa dam de pamant cu primul gasit vinovat. Este mai degraba vorba de a gasi cauza (cauzele) producerii unui asemenea accident. Intotdeauna este vorba de un complex de imprejurari care duce la asemenea evenimente. In cazul de fata, probabil ca soferul TIR-ului este principalul vinovat, dar daca politistul respecta procedura legala, si anume, oprea in spatele vehiculului oprit pe banda de urgenta, pornea girofarurile, si mergea pe partea de langa acostament, daca soferul ramas in pana monta conform legislatiei in vigoare, triunghiurile reflectorizante in spatele vehiculului sau, daca…., daca,….exista posibilitatea ca acest eveniment sa fie evitat. Deci, nu este vorba de a acuza pe cineva, ci de a gasi cauzele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact