Sâmbătă,
04.05.2024
Parțial Noros
Acum
16°C

Exercițiu de stingere a unui incendiu la Spitalul Militar

Exercițiu de stingere a unui incendiu la Spitalul Militar

Pompierii din cadrul Detașamentului Sibiu au desfășurat un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la Spitalul Militar din municipiul Sibiu.

Pentru salvarea victimelor surprinse de incendiu, acordarea primului-ajutor și stingerea incendiului, s-au deplasat echipaje de pompieri care au acționat cu 4 autospeciale cu apă și spumă, o autospecială pentru salvări la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și o ambulanță SMURD.

incendiu militar (5)

Astfel de exerciții sunt desfășurate lunar de pompierii sibieni cu fiecare tură de intervenție, a fiecărei subunități, pentru cunoașterea obiectivelor din raionul de intervenție, testarea capacității de reacție și a modului de intervenție. Totodată, se urmărește antrenarea personalului de pe locul de muncă în vederea realizării evacuării şi desfășurării primei intervenții cu mijloacele din dotare până la sosirea pompierilor profesioniști.

Pentru ca tot personalul să cunoască modul de folosire a mijloacelor tehnice de stingere, pompierii au instruit cadrele medicale în ceea ce priveşte folosirea acestora, cu ajutorul mijloacelor de protecție, prin stingerea unui incendiu la tavă, în curtea spitalului.

incendiu militar (8) incendiu militar (7) incendiu militar (4) incendiu militar (1) incendiu militar (9) incendiu militar (2) incendiu militar (3)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus