Nouă dintre cei aproape 100 de pasageri programați pentru cursa specială de la Sibiu la Karlsruhe au fost opriți în Aeroport: proveneau dintr-o comună suceveană aflată în carantină.
Cei nouă suceveni făceau parte din românii chemați să lucreze în Germania, în agricultură. ”Pe zborul charter programat pentru decolare astăzi la ora 18:20 cu destinația Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți, jud. Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanței Militare nr. 6. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească”, informează reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu. Cei nouă locuitori ai comunei sucevene au fost preluați de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, pentru a fi transportați înapoi acasă. În municipiul Suceava și alte opt localități din județul Suceava a fost instituită carantina de la finele lunii martie, din cauza creșterii numărului de cazuri de infecție cu noul coronavirus.
Potrivit presei centrale, nu este primul caz în care locuitori ai comunei Pătrăuți au părăsit localitatea în care domiciliau, pentru a încerca să plece în Germania. Câțiva dintre locuitorii comunei s-au aflat și printre cei 2.000 de români care s-au înghesuit în cursul zilei de joi pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, a declarat pentru Mediafax că el a eliberat ”vreo 30 de adeverințe” pentru a le servi pentru munca sezonieră, dar susține că aceste adeverințe nu le și dădea dreptul să părăsească localitatea.
Autoritățile sibiene anunță că, în afara celor două zboruri de azi și a celui de ieri, și în cursul zilei de sâmbătă mai sunt programate alte două curse charter, pentru a transporta muncitori sezonieri în Germania.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportului Sibiu , Ordonanței Militare , suceveni , Centrul Judeţean , Adrian Isepciuc , Instituției Prefectului Sibiu , Shopping City Suceava , Pentru Sibiu
Vizualizari: 6447
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 2 ore
HBomb