"Ce crezi, ca s-a terminat viata acuma?"

La mai bine de o lună de la accidentul care era să-l coste viaţa, Teodor Tulpan începe recuperarea. Încă are probleme serioase la spate şi se mişcă greu, dar nu s-a speriat el de Everest sau de Kilimanjaro, ce e o banală fractură de coloană. E hotărât să se întoarcă iar pe munte. Cât de greu îi este în aceste clipe în care îşi revine după accident, aflaţi în rândurile de mai jos.

Reporter: Ce faci? Cum te simţi?

Teodor Tulpan: Sunt bine, sunt la spital la Azuga.

Rep.: La Azuga ai ajuns?

T. T.: Da, am făcut transferare de la Bucureşti şi am început recuperarea, exerciţii, na... masaj, parafină...

Rep.: Dar tu te simţi mai bine acum?

T. T.: Da, îmi este mai bine, merg la WC singur, stau în fund mai mult. E ok, ameliorarea este bună. Chiar astăzi m-a văzut domnul doctor, au căzut firele, de siguranţă, nu ştiu acum cum le spune, cusătura de la operaţie, mai am încă nişte coji care trebuie să cadă şi alea, rana s-a închis bine mi-a spus domnul doctor.

Rep.: Te poţi mişca singur?

T. T.: Da, e ok, dar relativ acum. Încă nu am voie să fac anumite mişcări şi nu am voie să stau prea mult în fund. Dar eu mă mişc, ce să zic, mă pot întoarce singur de pe o parte pe alta, nu este ca imediat după operaţie. Probabil că voi mai sta încă două sau trei săptămâni liniştit, nu am voie să ridic nimic, să fac anumite mişcări, extensii, flexii din-astea. Continui cu recuperarea şi exerciţiile de refacere la muşchi.

Rep.: Medicii ce spun? Ei cum văd recuperarea, ţi-au spus un termen în timp?

T. T.: Eu sunt revenit! Acuma eu sunt revenit, ce să zic, nu mai sunt nici în comă... nici nimic, dar durează orice operaţie la coloană. Orice problemă ai la coloană durează de la şase luni la un an, timp în care nu ai voie să faci nimic. În perioada aia de convalescenţă trebuie să te fereşti cât de mult de mişcăr, nu ai voie să te apleci, nu ai voie să ridici... ca să se vindece cât mai bine pentru că la coloană sunt şi nervi şi măduva, sunt multe chestii care au nevoie de timp să se refacă. Asta este!

„O să pot să mă duc la cabană”

Rep.: Când te faci bine, te mai întorci pe mune?

T. T.: Bineînţeles că mă întorc pe munte! Ce crezi, că s-a terminat viaţa acuma?

Rep.: Doamne fereşte! În niciun caz!

T. T.: Am voie să merg şi pot, cel puţin după ce mă duc la control în iunie, o să pot să mă duc la cabană sau sus la Bâlea să stau, să mă învârt pe acolo pe la refugii. Deci am voie să merg, nu am voie să mă caţăr sau să urc aşa mult, sau să car un rucsac, asta normal că nu am voie. Deocamdată! Peste un an de zile pot să duc şi rucsacul, să fac ce am făcut înainte. Dar cel puţin şase luni nu am voie dacă vreau să mă vindec calumea, dacă nu, şi mă apuc să car de mâine rucsacul ca nebunul... dar nu vreau să îmi bat joc de mine. Nu are niciun sens. Am răbdare, că am mai avut un coleg tot aşa, operat de hernie de disc, un an de zile nu a făcut nimica şi acuma merge pe munte, cară, merge la acţiuni, dar a respectat termenul de un an de zile. Aşa-i termenul! N-ai ce face! Dacă ţii la tine, dacă nu...

Rep.: Te-a susţinut lumea în peerioada asta, te-a sunat să te încurajeze?

T. T.: Tu ce zici?

Rep .: Eu zic că da... dar nu am fost lângă tine.

Rep.: Culmea este că m-au susţinut mai mult de când umblam după bani pentru expediţii. Şi asta m-a mirat, dar de fapt aşa-i românul, la necaz este mai multă lume alături de tine decât la o bucurie. Am primit telefoane, mesaje, au venit la mine la spital, cel puţin cât eram la Bucureşti în fiecare zi aveam vizitatori, aici, mai greu, este mai departe şi de Sibiu şi de Buureşti. Dar au venit prieteni din Braşov, de la Sibiu, familia... Îţi dai seama că fără suportul prietenilor şi al familiei, ar fi fost mult mai greu. Plus că nu puteam să mănânc, nu puteam să mă spăl la început. A contat! A, şi în plus, au contat foarte mult asistentele, infirmierele, doctorii, şi de la Bucureşti şi de aici, foarte amabili toţi, se poartă foarte bine, profesional.

„La Sibiu voi face o conferinţă de presă”

Rep.: La Sibiu când te întorci?

T. T.: Păi la Sibiu o să vin cât de curând, nu mai durează prea mult. Sper să vin cât de curând acum, ori week-end-ul ăsta (săptămâna trecută n. r.) ori week-end-ul celălalt să vin acasă. Acum pot să continui exerciţiile la domiciliu. Cum fac şi aici. Să vedem acum ce zic şi doctorii, se mai uită peste radiografii, şi atunci o să ştiu ce şi cum. Eu practic acum nu fac tratament medical, nu-i nicio interdicţie extraordinară, să zic că nu am voie să mă ridic, nu am voie să fac asta ai ailaltă. Acum trebuie să reiau din nou ce am făcut înainte. Încep cu mişcările, ridicări de picioare, braţele. Trebuie mai întâi să-şi revină organismul pentru că am stat mult în pat şi muşchii s-au atrofiat acum. Şi trebuie să le iau treptat, dar se rezolvă, nu este nicio problemă! Medicii mi-au spus sincer că totul evoluează bine, revenirea a fost destul de rapidă...

Rep.: Asta este important.

T. T.: Da, şi să am grijă să nu forţez, asta este foarte important.

Rep.. Cât de teamă ţi-a fost în momentele alea de după accident? Te-ai gândit că ar putea fi şi mai grav de atât?

T. T.: Teamă... nu mi-a fost... dacă asta este întâmplarea... sau aşa s-a întâmplat... Nu aveam că să mai fac după accident, rămânea ca doctorii să îşi facă datorisa cât de bine pot. Eu vroiam să mă fac bine dar depinde şi de ce este acolo înăuntru şi asta nu puteau să o ştie decât cei care făceau operaţia. Operaţia a fost făcută de cei mai buni specialişti, profesionişti adevăraţi, totul a fost cum trebuie. Nu credeam că aveam aşa ceva în România. S-au purtat minunat şi după operaţie şi înainte, şi infirmierele şi toţi.

Rep.: Un lucru pozitiv la toată povestea asta...

T. T.: Da, chiar m-am mirat. Şi aici la Azuga, la fel... profesionişti. Când o să vin la Sibiu probabil că o să fac o conferinţă de presă să explic clar cum este situaţia că lumea vrea să ştie.

Rep.. Să ştii că în Sibiu multă lume se gândeşte la tine!

T. T.. Ştiu, dar am evitat până acum să vorbesc pentru că nu pot să psun nici că e bine nici că e rău, sau cum m-ai întrebat tu, în câte luni? Asta ţine de fiecare în parte, n-ai cum să evaluezi aşa. Este relativ, totul se limitează la timp, că timpul rezolvă bolile sau fracturile. La unul durează două luni, la unul trei luni, la altul patru. Depinde de organism, de oase, ce mănânci, cum te porţi şi aşa mai departe. Dar în principiu evoluează totul bine. Nu am de ce să mă plâng, eu sunt mulţumit. Merg, stau în fund, mă pot duce la WC şi astea sunt importante după tot ce am păţit. Restul, cu timpul...

Rep.. Mă bucur să aud asta. Mulţumesc pentru timpul acordat şi îţi doresc însănătoşire grabnică!

A căzut cu parapanta

Teodor Tulpan a suferit o fractură de coloană vertebrală la sfârşitul lunii aprilie, după ce a căzut cu parapanta, imediat după fiind internat la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Din cauza vântului care a suflat în rafale, s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproximativ patru - cinci metri înălţime. De la Sibiu a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Ortopedie “Foişorul de Foc” din Bucureşti.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi