Joi,
13.08.2020
Cer Senin
Acum
14°C

Video: Mercedes ridicat "cu forta" de cei de la Biroul de ridicari auto

16 Decembrie 2010 15:46

Echipajul autovehiculului de ridicat mașini parcate neregulamentar în Sibiu a fost filmat din interiorul Hotelului Ramada în timp ce ridica un autoturism Mercedes, parcat neregulamentar. Discuțiile iscate la postarea filmului pe trafictube.ro s-au axat, însă, în special pe modalitatea prin care echipajul din cadrul Biroului de ridicări auto a ”cățărat” mașina pe platformă. Roata din dreapta-față a mașinii era ”lipită” de bordură, astfel încât nu puteau ”agăța” roata respectivă. Prin urmare, Mercedesul a fost agășat de două roți, apoi și de-a treia, fiind astfel trasă de lângă bordură.

După cum se vede în filmuleț, cei de la Biroul de ridicări au renunțat, inițial, la a mai ridica respectiva mașină și s-au îndreptat către o alta, aflată la câțiva metri. Au renunțat, însă, după ce a apărut șoferița celei de-a doua mașini. Reprezentanții Primăriei au anunțat că vor răspunde mâine dacă a fost depusă vreo plângere pentru modul în care a fost ridicată mașina.

 

ridicari masini sibiu from trafictube on Vimeo.

Comentarii

43 comentarii

Mergedesul nu avea ce cauta acolo.

Acum 9 ani

Care este problema cu ridicatul lui ?
Raspunde

foarte frumos

Acum 9 ani

felicitari si la mai multe!
Raspunde

Bravo

Acum 9 ani

Buna treaba baieti!
Raspunde

4

Acum 9 ani

de ce ridica astia numai mercedesuri si bmw-uri? din cauza frustrarilor? iar cei care comentati aiurea tot din cauza frustrarilor comentati?
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Cretinelule, comentariile sunt legate de necesitatea absoluta de a debloca probleme circulatiei si mai a stationarilor salbatice care, într-un mod sau altul, încurca circulatia. Ceea ce numesti tu frustrare este imposibilitatea ta de a poseda altceva decât o caruta 4x4.
Raspunde

ADILA

Acum 9 ani

O SA VA INTALNITI IN INSTANTA:NU ASA SE RIDICA AUTOTURISMELE
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Corectez câteva scapari în comentariul meu : \"...a debloca problemeLE circulatiei si mai ALES a stationarilor salbatice...\" Scuzati va rog :)
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Dom\'le adila, te uiti cam mult la serialele americane. Mai bea si apa !
Raspunde

ADILA

Acum 9 ani

SUNT EI NISTE SALBATICI SI NU AU FOST INSTRUITI SA RIDICE MASINI,UTILAJUL ALA ARE SI NISTE INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE-CITITI INAINTE SA VA AVENTURATI LA RIDICAT MASINI
Raspunde

ADILA

Acum 9 ani

DA DA,ASA DE UNDE STI?TI-AR PLACEA SA-TI TARAIE ASTIA SI TIE MASINA PRIN ORAS ASA PUTIN... CE ZICI.....?
Raspunde

J

Acum 9 ani

Ar mai trebui inca cel putin 10 masini de ridicat pt a scapa de nesimtiti care parcheaza unde vor muschii lor, ca doar tata le-a luat mertan, bmweu, faveu.
Raspunde

Siso

Acum 9 ani

\'Limuzina\' era parcata neregulamentar. Nu stiu ce mai e atata de comentat contra ridicarii acesteia. Sunt convins ca aceasta nu a fost avariata in urma procedurii de elevare. Daca va fi cazul, probabil se va putea si demonstra acest lucru.
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Bai adila, de ce tipi ca un bezmetic ? Ti s-a blocat tasta ?
Raspunde

interesant...

Acum 9 ani

da vina i-i apartine soferului care a parcat masina neregulamentar din lipsa locurilor de parcare,poate lucreaza la Ramada si la ora la care a venit la servici toate parcarile erau pline din cauza evanimentelor de Craciun care se tin la Ramada si vin oameni din toata tara cu masinile.Unde sa parcheze?Oricum sint convinsa ca nici un proprietar de masina nu ar fi incintat de modul in care a fost ridicata masina in cauza!O sa vedem care sint urmarile...de acord sa-si faca fiecare treaba dar intr-un mod mai finut ca totusi nu au tras de un scaun ca nu ajungeau la masa e totusi o masina...
Raspunde

adila

Acum 9 ani

e o masina care a costat niste bani,nu e o rabla sa traga prostii de ea;e adevarat ca a parcat gresit din lipsa locurilor de parcare si a platit sa-si recupereze masina-acum o sa plateasca si primaria(serviciul de ridicari)daunele produse la masina,nu se ridica asa masinile dupa bunul plac,daca nu merge una luam alta si daca nu o mai luam pe aia o luam pe prima taras-oare au citit instructiunile de folosire a utilajului?asa se procedeaza oare?\\ hai sa fim tarani si sa luam masinile cu forta
Raspunde

bai agitatilor...!

Acum 9 ani

nu va mai bateti cu pumnul in piept atita ca sinteti corectii lui peste ptr ca sint convins ca cel putin o data nu a-ti parcat regulamentar,dar a-ti avut noroc sa nu va amendeze,sau sa va ridice cineva masina.Ce fericiti sinteti...daca va uitati putin in imagine nici macar nu incurca circulatia in asa mare masura ptr ca sint trei benzi de circulatie pe partea aceea iar cei care vor sa vireze la dreapta mai aveau destui metri pina la interesctie!Comentati desteptilor....
Raspunde

bes

Acum 9 ani

@interesant: Exista parcare langa Teatru, Cazarma 90, Scoala de Inot( 3 minute de mers pe jos pana la hotel) si la Sala Transilvania(5 minute de mers pe jos pana la hotel). Nu este vina noastra, a soferilor, ca Ramada nu are suficiente locuri de parcare. Cat despre modalitatea de ridicare: 1) din cate am inteles intreg procesul de ridicare trebuie filmat de unul dintre angajatii serviciului(sau cei de la Pol. Comunitara), iar daca in urma aparitiei unor defectiuni ca urmare a procesului poti sa ii dai in judecata. 2)S-a dovedit ca angajatii respectivi fie nu au instructajul facut, fie sunt pur si simplu dobitoci, iar daca mai incearca figura de vreo cateva ori au sa se trezeasca cu bratul de ancorare rupt.
Raspunde

bes

Acum 9 ani

\"...iar daca in urma aparitiei unor defectiuni ca urmare a procesului poti sa ii dai in judecata...\" iar daca in urma ridicarii se constata aparitia unor defectiuni poti sa ii dai in judecata
Raspunde

....

Acum 9 ani

ce bine ca a murit capra vecinului nu capra noastra.....am scapat si de data asta!
Raspunde

nu conteaza

Acum 9 ani

Ce stire senzationala ! Si ce titlu agresiv ! De parca cine stie ce i-ar fi facut la masina aia.. doar nu a impins-o cu buldozerul.. Echipajele de ridicat sa-si faca treaba si sa ridice toate masinile parcate neregulamentar. E greu pentru romani sa inteleaga ca respectarea legii e obligatorie, nu facultatva..
Raspunde

!!

Acum 9 ani

masina de ridicat are voie sa mearga pe contrasens? bagami-as ceva in ei
Raspunde

:)

Acum 9 ani

Frustratilor
Raspunde

@bes

Acum 9 ani

nu stiu cine esti tu sa judeci daca aia au instructajul facut sau nu. masina era parcata neregulamentar si au ridicat-o. F bine! daca nu ai bun simt, respect fata de altii si crezi ca numai tu esti pe strada, atunci plateste. e treaba exclusiv a proprietarului sa conteste modul de ridicare si numai o institutie autorizata poata sa decida cine are dreptate. ne-am obisnuit sa ne dam cu parerea aiurea pe forumuri. Pai!?
Raspunde

CSB

Acum 9 ani

e incredibil ce prost scriu romanii in limba lor materna. In schimb sunt foarte fermi in idei. Si de-o parte si de cealalta. Nu vede nimeni cale de mijloc, nu vede nimeni vina de ambele parti. Ori e vinovat soferul, drept pentru care putea primaria sa-i dea foc la masina, ori sunt vinovati angajatii de la ridicari masini ca \"au bruscat\" o masina \"oarecare\" . Ambele parti au vina. Daca masina aia a patit ceva, orice, in urma ridicarii ( si se poate demonstra asta, ceea ce mi se pare greu ), serviciul respectiv trebuie sa plateasca daune. La fel cum soferul trebuie sa plateasca amenda. Si mai trebuie ceva... Ambele parti sa INVETE din experienta. Plata de daune sau amenzi nu ridica responsabilitatea morala de pe umerii nostri.
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Bai adila tembelule :..sa plateasca si primaria(serviciul de ridicari)daunele produse la masina... Care daune, bre ? Ai vazut tu ceva ? Stai naibii în coltul tau sub masa.
Raspunde

ADILA

Acum 9 ani

bai \'\'nume\'\'sti cumva ce are masina?cunosti masina si avariile sau te bagi si tu ca un \'\'tembel \'\'ce esti sti ce avarii are la roata dr fata sau scrii si tu sa nu te plictisesti . . . pe net,te astept sub masa sa-ti arat avariile
Raspunde

Radu Popescu

Acum 9 ani

Ce e mai interesant e ca masina de ridicat , in timpul manevrelor a incalcat de cel putin 4 ori legea circulatiei. sau ei au voie ?
Raspunde

Emun

Acum 9 ani

Adila, cretinoidule, nu tu ai scris despre daune la09:44:29 :...acum o sa plateasca si primaria(serviciul de ridicari)daunele produse la masina...? Mergi dracului la culcare, mai uiti si de la mâna pâna la gura !
Raspunde

sibiu

Acum 9 ani

nu conteaza ce tip de masina au ridicat,trebuie si noi sibieni Sa invatam Sa parcam corect Mai ales ca exista o parcare la 50 de metri.
Raspunde

romania tara tuturor posibilitatilor

Acum 9 ani

pentru a scoate bani din buzunarele oameniilor ,inconstientii aia ar face orice...putin le pasa!!!! ce nu e al lor sa se strice naibii ..in bucuresti firmele le ridicari auto ridica masina cu tot cu persoane in interior asa ca la ce ne mai putem astepta din partea lor !!!
Raspunde

PENTRU 5

Acum 9 ani

parchez masina de 10 ani in fata blocului si intr-o dimineata mi-au ridicat-o, seara cand vin acasa nu gasesc nici un lok de parcare la 50 de metrii de bloc, inainte sa ridice primaria masinile ar trebui sa ofere locuri de parcare bai cretinule!
Raspunde

primar sas BLOND

Acum 9 ani

BMW-UL LUI FRITZ DE CE NU IL RIDICA?? E PARCAT ZI DE ZI IN MIJLOCUL CENTRULUI, TE IMPIEDICI DRACULUI DE EL! ATUNCI DE APLICA LEGEA CORECT, CAND IL RIDICA PE ALA!
Raspunde

primar sas BLOND 2

Acum 9 ani

am uitat, va spun eu de ce nu il ridica, pentru ca astuia ii este frica sa mearga pe jos din parcare pana la intrare sa nu cumva sa il atace careva, din acelasi motiv pentru care i-a pus pe aia de la politia comunitara sa-i pazeasca casa! de aia o lasa planton in usa primariei, a deschis usa si e inauntru!
Raspunde

eu

Acum 9 ani

ce ma bucur ca tot niste oameni rai sintem si in prag de sarabatori si ca epitetele nu lipsesc din fundal...Eu sint proprietarul masinii si lucrez la Ramada de mai mult de un an.Nu mi-a dat nici tata nici mama nici altcineva bani ptr.,,mertan,,cum spune X ci am muncit cu greu ptr ca sa mi-l cumpar.In ziua respectiva era o masa de 400 de persoane care sarbatoreau incheierea de an de la firma CONTINENTAL iar locuri de parcare nu erau pe toata str.Z.Boiu,nicaieri in zona ptr ca am dat ceva ture sa gasesc vreun loc macar prin apropiere dar nimic,probabil doar in parcare la Piata 90.Pot sa va spun ca roata care era parcata linga bordura are zgirieturi considerabile pe geanta care s-au produs in momentul in care masina a fost ridicata de doua roti si trasa de linga bordura.Fara sa stiu de modul in care mi-a fost ridicata masina adica...putin cam brutal ptr gustul meu.in ziua urmatoare am fost cu masina la service deoarece se auzea un zgomot la roti.Nu-mi pot permite sa am probleme cu masina ptr ca zilnic i-mi duc copilul la scoala,e vorba de siguranta lui si a mea.Amenda mi-am platit-o in aceeasi zi,seara cind am iesit de la munca.Sint de acord ca am gresit dar daca totusi vrem sa ne facem datoria de ce sa nu o facem intr-un mod civilizat.Sa va intreb pe voi toti care a-ti comentat atita cu ,,parcari salbatice,,stai putin nene ca nu am parcat masina intr-un pom si nici nu am vreun,,Jaguar,,care sa-l las in mod tendentios parcat sa-i sfidez pe altii...nu mi-e genul!Eu am platit ptr.gresala mea,dar fi-ti convinsi ca cei de la tractari nu vor plati niciodata ptr daunele produse.Dupa ce platesti amenda la ei te pun sa semnezi pe o hirtie ca masina ai gasit-o in stare buna.DAR EU SINT MECANIC?...sau am vazut eu cum a fost ridicata masina?ce constatare poti sa faci intr-o curte de Tursib prost ilumunata,hai sa fim seriosi..!Va doresc tuturor sarbatori fericite si asta sa fie cel mai mare necaz care l-am avut anul asta,totusi a-ti putea sa va mai alungati din ura si minia care o aveti in suflete mai ales ca nici macar nu va cunoasteti intre voi si va jigniti in halul asta,cu ce va ajuta?
Raspunde

Nume

Acum 9 ani

Eu te cred si sunt de acord cu dumneata pâna la un punct. Cum poti sa demonstrezi, nu mie ci unui Tribunal, ca a priori, masina era NU zgâriata si ca roata(rotile) NU facea(u) zgomot ? Nu-ti doresc decât sa scapi de griji si Sarbatori Fericite.
Raspunde

adila

Acum 9 ani

bai \'\'nume\'\' \'\'emun\'\' sau cum draq ti-ai mai fi zis pe aici-vezi ca nu te-am jignit dar daca vrei o fac disperatule si referitor la daune tu nici macar nu sti ce inseamna o dauna atata timp cat vorbesti aiurea si se pot de monstra stai tu linistit
Raspunde

grrrr

Acum 9 ani

dar còaie asta ce face pe interzis ?
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

Jos palaria pentru comentariul 34 , asa ar trebui sa fim multi mai multi romani si cu totul altfel ar fi aratat Romania . Eu il caracterizez pe domnul ca find cu mare caracter bun simt si destul de cult .
Raspunde

OBSERVER-ha-ha-ha

Acum 9 ani

dutu
Raspunde

adila

Acum 9 ani

34 e proprietarul masinii
Raspunde

TiMisoara

Acum 9 ani

nu, dragii mosului, nu va luati de masina si de faptul ca este mercedes, asta nu e masina de figuri ci doar masina de calitate si e stock. problema este urmatoarea, x5, q7, A8 si alte avioane de culoare neagra cu jante de 20 nu sunt ridicate DE FRICA. o masina \"normala\" este ridicata pentru ca este a unui om de rand, care vine si plateste amenda fara scandal... gasiti pe trafictube.ro exemple... prefera masinile din care iasa banuti si nu neaparat cele de incurca traficul. incorect parcata, da, dar nu raneste pe nimeni si aici nu incurca traficul deloc cu atat mai putin mercedesul cls. A :) astea nu-s masini de \"bashtani\" ca aia vin cu \"pile\" isi recupereaza masinile si eventual mai bat vre-un angajat... ridicatul masinilor nu e un serviciu pentru cetateni, este o afacere dragilor. Avem noi probleme mai grave in trafic decat aceasta masina parcata in acel loc, si care a fost avariata in procesul de ridicare :(
Raspunde

Smecherie

Acum 8 ani

Ba baieti am ***mare, masina tare, smecherie cat cuprinde, de mine niciun politist nu se atinge, fiindca functia mea ii pune in imposibilitate pe politisti si magistrati sa se lege de mine cu ceva, ca sunt BASESCU ma frustratilor
Raspunde

Laur

Acum 5 ani

Sa ma pis pe voi care sunati sa ridice masinile pt ca mie mi sa ridicat masina din cauza altor nesimtiti care parcheaza pe locul meu si eu nu am avut unde sa imi parchez masina si am parcat pe trotuar la cec, iar dimineata cand m-am trezit masina imi era ridicata la 0ra 8:50 masina mea nu mai era acolo si nu ca ar fi sunat cei de la cec suna niste nesimtiti de oameni ca sa faca ei rau sa se simta bine, si eu ce vina aveam ca smecheri vin si parcheaza pe locurile altora frumos curatate de zapada si eu ca fraerica am parcat ca nu mai aveam unde si mia fost masina ridicata si uite asa am facut si eu cadou la stat 600 de lei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus