Cei 28 de fantastici

Pentru cei mai mulţi dintre noi, baletul se rezumă la colanți, fustițe de mătase și, dacă avem un minim de expertiză, știm ce sunt alea poante. Nu, nu poante în sensul de glume. Dar drumul pe care balerinii îl parcurg până la întâlnirea cu reflectorul ce transformă munca lor într-un spectacol e mai lung decât ne putem imagina. E, de fapt, o cu totul altă poveste.

Povestea corpului de balet de la Sibiu începe cu cei 28 de balerini, care reuşesc să ofere publicului cel puţin trei premiere pe an. Unii dansează în corpul de balet din 2008 cand s-a înfiinţat, alţii rămân câte un sezon sau vin doar pentru un spectacol. Doar nouă sunt români, restul au ajuns aici din Noua Zeelanda, Japonia, SUA, Cuba, Italia, Belgia şi Finlanda. Toţi zâmbesc atunci când dansează, toţi îşi mişcă graţios trupurile filiforme. Au ales să facă dintr-o pasiune o meserie, de aceea uită să se plângă atunci când antrenamentele sunt prea lungi sau când dansează cu picioarele înfăşurate în bandaje.

Aleisha Gardner a venit din Noua Zeelandă acum trei ani şi a rămas la Sibiu. Aici a descoperit o altă cultură, “cu oameni mult mai deschişi şi cu săli de spectacole care nu rămân niciodată goale”. „Cred că nu eu am ales Sibiul, ci el m-a ales pe mine. Şi mă bucur, căci este un oraş frumos. Îmi place mai ales pentru că aici sunt multe activităţi culturale, festivaluri de muzică şi teatru. Este o diferenţă enormă între cultura de aici şi cultura din care provin eu, de la mâncare, până la felul în care se poartă colegii cu tine. Îmi iubesc şi îmi respect colegii, pentru că baletul este o muncă de echipă. De aceea aleg să rămân aici şi să dansez alături de ei pentru publicul care ştie să fie receptiv” povesteşte Aleisha în timp ce se pregăteşte pentru antrenamentul de încălzire.

Alături de ea dansează Risa Mochizuki din Japonia. Risa pluteşte cu mişcări delicate deasupra muzicii, ascultând atentă paşii mărunţi care măsoară sala. A început să danseze la trei ani, iar acum la, 20 de ani nu visează altceva în afara baletului. Și își dorește nespus să rămână alaturi de această echipă pe care o consider familia ei. „Am dansat anul trecut alături de corpul de balet din Sibiu timp de două luni, dar în sfârşit anul acesta, am semnat o colaborare pentru toată stagiunea. Poate sună ciudat, dar noi japonezii avem o părere foarte bună despre România şi pentru mulţi, să lucreze aici, e un vis aproape imposibil de realizat. Am venit şi m-am aşteptat la multe, dar cu toate acestea, de exemplu nu am ştiut că voi dansa în faţa unui public care aplaudă cu entuziasm şi chiar se ridică în picioare dacă spectacolul îl impresionează. Aşa ceva nu se întâmplă niciodată în Japonia, unde oamenii sunt mai reţinuţi” spune tânăra balerină, în timp ce îşi potriveşte poantele pentru următoarea repetiţie.

Din echipă face parte şi Laura Cristea din Cluj, care spune că a ales Sibiul, deoarece aici poate să lucreze într-o “echipă tânără, unde balerinii se ajută reciproc, iar competiţia este constructivă”. După ce a şi-a terminat facultatea la Londra, Laura a ales să să danseze în ţara natală.

“La Cluj sunt două teatre de balet, dar am ales Sibiul pentru că știam că echipa e nouă, iar în acest corp de balet am descoperit cum este să dansezi lângă nişte oameni, care nu se tem să muncească mereu mai mult. Suntem adunaţi aici din toate colţurile lumii, dar comunicăm în aceeaşi limbă - cea a dansului. După antrenamente ieşim câteodată la muzeu sau la o limonadă pe centru, dar şi atunci suntem cu gandul la balet” spune cu un zâmbet sfios Laura.

Există spectacole la care participă şi balerini de la alte teatre de balet. Ovidiu Iancu este prim-solist la Opera Naţională Română, dar vine des la Sibiu, pentru că zice el “aici oamenii au alt ritm, alt fel de a fi”. „Atmosfera este mai prietenoasă aici decât la Bucureşti, adică de obicei e mai ok să dansezi ca oaspete decât la sediu. Am colaborat de multe ori cu corpul de balet din Sibiu pentru că îmi place colectivul. Mereu aştept să ajung aici, pentru că sincer este oraşul meu preferat din România. Vin pentru câteva săptămâni, dansez, merg la ştrand sau la o plimbare în Dumbravă, şi câteodată la un billiard” povesteşte cu modestie unul dintre cei mai apreciaţi balerini din România.

Iar povestea balerinilor continuă cu mii de mişcări schiţate în tonuri de eleganţă şi profesionalism. Efortul pe care îl depun în fiecare zi, repetiție după repetiție, e inimaginabil. Și te face să crezi că doar niște ropote de aplauze sunt prea puțin. Că ai putea să le oferi mai mult.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi