Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cristi Pustai: Va trebui sa ne punem in valoare plusul de tehnicitate

Turnul Sfatului
0

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, a declarat, miercuri seară, că jucătorii săi vor trebui să-şi pună în valoare plusul de tehnicitate în partida cu formaţia finlandeză KuPS Kuopio, din manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, transmite corespondentul Mediafax.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
"Returul cu echipa din Kuopio reprezintă un meci foarte important pentru noi. Pornim de la 0-1, iar pentru a ne a califica trebuie îndeplinite teoretic două condiţii: să marcăm de cel puţin două ori şi să nu primim gol. Meciul se poate duce şi în prelungiri, dar se poate termina şi la loviturile de departajare. Sperăm ca vremea să fie favorabilă şi să nu influenţeze calitatea jocului, pentru că nimănui nu-i place să joace pe condiţii de vânt sau ploaie. Va trebui să prestăm un joc mai în viteză decât în tur, să-i deschidem pe adversari mai mult în zonele laterale, să jucăm cu mingi la firul ierbii, pentru că jucăm acasă, pe iarbă. În tur am suferit, nu am reuşit să reintrăm în joc şi să egalăm. Nu pot da vina nici pe terenul sintetic, nici pe minge. Am pierdut o bătălie, dar războiul se va încheia mâine (n.r. – joi). Va trebui să ne punem în valoare plusul de tehnicitate pe care îl avem, iar gazonul nostru ne va ajuta în acest sens", a spus Pustai.
Brazilianul Eric de Oliveira a afirmat că îşi doreşte să scrie istorie pentru oraşul Mediaş. "Meciul retur împotriva celor de la KuPS este crucial, pentru că ne dorim foarte mult să ajungem cât mai departe în Liga Europa şi să scriem istorie pentru oraşul Mediaș. Orice jucător îşi doreşte să ajungă într-o cupă europeană. Mă bucur că am ajuns cu Mediaşul în Liga Europa. Acum patru ani când am ajuns la Mediaş, nu înţelegeam foarte bine care era situaţia, abia după câteva etape mi-am dat seama de potenţialul echipei şi că puteam promova în prima ligă destul de repede. Au fost nişte ani frumoşi, am crescut de la an la an şi sunt sigur că peste 20 de ani oamenii vor povesti copiilor despre echipa noastră de acum. KuPS este o echipă tare din punct de vedere fizic, cu jucători înalţi. Am avut destule ocazii şi în tur, dar nu am reuşit să marcăm. Sperăm ca vremea să ne ajute, iar pe lângă calificare să le oferim spectatorilor şi un fotbal spectaculos", a precizat Eric.
Partida Gaz Metan Mediaş – KuPS Kuopio, din manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, se va disputa, astăzi, de la ora 18.00. În tur, finlandezii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate