Nu trebuie să fii doctor să știi că la Salvare sunt probleme grave. De la medici care pleacă la muncă în străinătate până la salarii de nimic și probleme cu mașinile. Și cu toate acestea Ovidiu Luca n-a stat prea mult pe gânduri când a fost vorba să devină noul șef al Salvării. De ce?
Reporter: Ați stat mult să vă gândiți când s-a pus problema să ocupați această funcție?
Ovidiu Luca: Eu am lucrat zece ani ca asistent pe ambulanță și priam dragoste nu se uită niciodată. A fost chiar simplu, am auzit de concurs, m-am gândit că este alt pas în viața mea și am zis că se pot face mult mai multe. Prin asta nu critic fostul manager dat totdeauna este loc de mai bine. Eu chiar am răsmas prieten cu jumătate din personal, că jumătate sunt noi. Am cabinetul personal în curte aici și de fiecare dată când treceam pe aici mai stăteam de vorbă cu ei, la o cafea, la o poveste. Mi-am dat seama că s-ar putea pune lucxrurile în mișcare puțin altfel.
Rep.: Eu v-am întrebat dacă v-ați decis greu pentru că la Salvare nu este prea roz situația. Salvarea acum este ca un bolnav anemic.
O. L.: În sensul acesta nu am avut nicio problemă. Dimpotrivă, tocmai d-asta am venit pentru că și bolnavul ăla anemic trebuie salvat.
Rep.: Și îl puteți salva? Cum?
O. L.: Eu zic că da! În primul și în primul rând avem problema cu finanțarea. N-am apucat încă să intru în foarte multe detalii pentru că timpul a fost foarte scurt dar intenționez că constitui o asociație non-profit cu ajutorul căreia voi încerca să atrag cei 2 la sută din impozitul pe profit. Am foarte mulți prieteni, foarte multe cunoștiințe, am prieteni care au firme și care la rândul lor pot să promoveze ideea. Oamenii sunt deschiși și sunt totuși niște bani în plus care ne vin. Pe urmă sunt sponsorii. O să mă duc, o să bat la fiecare ușă... Acum, aceasta nu este și cea mai potrivită perioadă pentru că sunt multe alte probleme peste tot.
Rep.: Nu vi se pare un pic ironică situația, acum o lună vă zbăteați să faceți rost de bani pentru echipa de fotbal a orașului iar acum căutați bani pentru Salvare?
O. L.: Nu mi se pare deloc ironic, până la urmă tot despre bani este vorba. Destinatarul este altul, în rest situația e aceiași. Practic, eu consider că și atunci eu tot pentru sibieni m-am zbătut, ca și acum de fapt. Evident, sibienii au de câștigat mult mai mult dacă fac rost de bani pentru Salvare.
Rep.: Credeți că în ocuparea acestui post v-a ajutat faptul că în acea perioadă ați ieșit mai mult în față prin acțiunile dumneavoastră și ați fost promovat mai mult?
O. L.: Nu știu dacă neapărat... n-aș vrea să... Practic, eu sunt un om, care se zbate pentru sibieni. Nu știu dacă m-a ajutat mult faptul că am apărut de câteva ori pe sticlă, sau în câteva articole de ziar. Poate să mă ajute în sensul în care, cum am spus, când mă voi duce să cer anumite sponsorizări pentru Salvare lumea să mă mai știe un pic.
Rep.: Care este acum situația personalului, mai aveți colegi care să plece la muncă în străinătate?
O. L.: Din fericire, nu pe termen lung. Avem și acum plecați în străinătate, dar toți sunt pe termene până într-un an de zile. Legea ne permite ca pe termene de până într-un an de zile, pe baza contractului pe care ei ni-l prezintă, să le dăm concediu fără plată. Dacă este concediu fără plată postul rămâne temporar vacant iar noi putem angaja în loc persoane cu contract pe durată determinată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ovidiu Luca
Vizualizari: 409
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt