Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
26°C

A II-a editie a Cinematecii TIFF aduce la Sibiu documentarul "Marele jaf comunist"

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) continuă campania de re-atragere a publicului român către cinema, prin organizarea în perioada 27 octombrie – 22 decembrie, la Cluj şi Sibiu, a celei de a II-a ediţii a Cinematecii TIFF.

Cinefilii sibieni s-au obişnuit ca o dată la două săptămâni, în ziua de joi, de la ora 20:00, la Libraria Humanitas să fie proiectate filmele care s-au bucurat de cea mai mare apreciere în ultimii ani ai festivalului.

Astfel, joi, 8 decembrie, la Librăria Humanitas va putea fi urmărit documentarul „Marele jaf comunist” de Alexandru Solomon.

August 1959, Bucureşti. Şase foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi colaboratori ai securităţii fură o maşină a Băncii Naţionale în care se aflau 1,6 milioane de lei. După arestarea lor, li se cere să reconstituie furtul şi ancheta în faţa aparatului de filmat. Apoi sunt condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. La mai puţin de un an, pe ecrane este prezentat filmul "Reconstituirea", perceput ca o ameninţare la adresa regimului. Filmul stârneşte senzaţie şi multe întrebări. După 40 de ani, Alexandru Solomon revine asupra acestui ciudat eveniment.

Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus