Joi,
02.02.2023
Innorat
Acum
2°C

"Palilula e peste tot. E in Bucuresti, e la tara, la oras..."

Săptămâna trecută cea mai mare parte a distribuției filmului ”Undeva la Palilula” a venit la Sibiu la prezentarea ”de gală” a peliculei. Ocazie cu care ni s-a dezvăluit o lume grotescă, plină de bețivi, bătrâni, bolnavi, nebuni și deraiați. O lume care a stat în capul lui Silviu Purcărete zeci de ani și care acum a ieșit la suprafață. O lume încă reală, din păcate... Actorul principal al filmului, Aron Dimeny, și producător, Tudor Giurgiu, ne-au vorbit la finalul proiecției despre nebunie. 

Reporter: Ce transmite filmul acesta în opinia ta?
Aron Dimeny: Mai important după părerea mea, și aici poate domnul Purcărete mă va contrazice, acest film transmite că viața este dată naibii, lumea asta este cumva fără rost, dar că viața asta stranie, cumva dificilă, uneori urâtă, merită trăită fiecare secundă.
 
Rep.: Nu-i prea trist?
A.D.: Ba da, dar ți se pare că viața cumva nu este tristă?
 
Rep.: Depinde, are de toate, este și veselă și cu distracții, are și momente triste...
A.D.: Exact așa e și filmul!
 
Rep.: Corect. Lumea asta din Palilula, o regăsești vreodată în viața ta de zi cu zi? Sau măcar crâmpeie din ea?
A.D.: Crâmpeie mai degrabă, adică niște momențele care seamănă puțin. Splendoarea din film  este totuși una de film, este o lume fantastică, care n-are cum să existe în realitatea zilelor noastre. 
 
Rep.: Dar personajele, prin tipologiile lor, bolnavii, bețivii, ciudații, ele există?
A.D.: Da, le văd din când în când. Tot timpul se spune că întâlnești niște persoane care se comportă într-un fel de zici că domne, dacă fac la film chestia asta, sau la teatru, nimeni nu mă crede că este real, dar uite că sunt. Eu chiar am întâlnit așa un personaj, era un om pe stradă. Zici că ăștia de la Palilula beau de se rup și nu există așa ceva. Ei bine eu am văzut unul care bea mai ceva ca în film.
 
Rep.: Numai unul?
A.D.: Mă rog, asta m-a prins așa...
 
Rep.: Cum ai colaborat cu domnul Purcărete ca regizor de film? Noi aici la Sibiu îl cunoaștem în special prin spectacolele sale de teatru.
A.D.: E la fel ca regizorul de teatru. Are o exigență absolută și cumva, nu cu un stil de lucru apropiat de cel cum lucrează el la teatru, ci cere actorului aceași sinceritate și aceleași detalii cum face și la teatru.
 
Rep.: Cum ai colaborat cu actorii Teatrului Național ”Radu Stanca”, foarte prezenți în acest film?
A.D.: Eu am venit la Sibiu, dacă mai este cazul să spun asta, pentru că aveți aici o echipă în teatru absolut minunată. Noi am colaborat, am avut la un moment da o co-producție, și am lucrat împreună cu mare plăcere. Iar acum, la film, am avut așa o nostalgie, că am avut ocazia de a ne reîntâlni și de juca din nou împreună.
 
Tudor Giurgiu: ”E prfffuuuuuuuuuuuuuff.......”
 
Reporter: Ce scop are acest film? De ce l-ați produs?
Tudor Giurgiu: Păi, știi cum e, provocarea pe care o primești, indiferent că ești regizor sau producător, poți să fii chiar șia lpinist și să vrei să urci pe munți, este totuși o provocare, și când am citit scenariul ăsta mi s-a părut atât de nebun, atât de greu și de complicat, încât am zis că este poate cel mai ambițios proiect de film pe care la-m citit în România în ultimii 20 de ani. Mi s-a părut că trebuie făcut, că un artist precum Purcărete trebuie ajutat să pună toată lumea asta, toate imaginile lui, pe care le poartă în cap de zeci de ani, să le dea o formă, să pună pe film. E un film pe care mulți îl iubesc, mulți îl critică, dar eu cred că va rămâne în istorie un film unic, total original și nu-mi pare rău deloc.
 
Rep.: Ce transmite el, care e ideea lui?
T. G.: Cred că e un film nostalgic, despre o lume care nu mai este , despre un colț de Românie care s-a cam dus.
 
Rep.: Chiar nu mai e?
T. G.: Bucăți din ea mai există, dar este o nostalgie a unei tinereți, a unor oameni de vârsta lui Silviu care spun că în anii 60 în România lucrurile erau cam așa. AM vorbit cu doctori în București, mi-au spus că domnule, exact așa era prin spitale. Este o poveste nostalgică despre tinerețea unui artist. Eu așa o văd.
 
Rep.: Mergeți mult prin țară, nu vedeți crâmpeie din Palilula încă prezente în zilele noastre?
T. G.: Palilula este peste tot. În București, la țară, la oraș. Suntem noi, adică palilulienii noi suntem până la urmă.
 
Rep.: Și nu e trist?
T. G.: E prfffuuuuuuuuuuuuuff....... 
 
 
Moștenirea, singura moștenire pe care pot să o las eu ca român - sau burkina-fassiot sau algerian, sau bosniac, sau columbian, adică unul ieșit dintr-o cultură minoră – nu poate fi descât povestea însăși”, Silviu Purcărete

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

chiriacz

Acum 10 ani

filmul e foarte prost. dezgustator.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus