Un corp de clădire din ansamblul care a adăpostit Clubul ”Ilie Pintilie” va fi scoas la licitație în vederea închirierii pe o perioadă de 20 de ani. Prețul de pornire al licitației pentru clădirea de 375 de mp și terenul aferent de 478 de mp este de 1.163 de lei, pe lună. Imobilul este situat pe strada Câmpului, la nr. 8, iar starea acestuia nu este una tocmai bună, dimpotrivă.
Cu toate acestea, clădirea a trezit interesul câtorva cluburi sportive, în special din domeniul artelor marțiale, care au solicitat Primăriei să le fie închiriat acest spațiu. Având în vedere aceste solicitări, Primăria a decis să le închirieze prin licitație publică. Clădirea este compusă, printre altele, din sală de spectacole cu scenă, sală de ședințe, birou, vestiar și magazie.
Eventualii câștigători vor trebui să reabiliteze clădirea în termen de trei ani de la semnarea contractului, din fonduri proprii. Pentru a respecta acest termen, ei vor trebui să obțină o autorizație de construcție în cel mult șase luni de la semnarea contractului, iar într-un an să demareze lucrările.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cât de gros poate avea cineva obrazul, încât să se plângă că îi e greu să organizeze Festivalul de Circ…
E mai simplu ca niciodată!!!! Avind în vedere ca 90/ din festival a devenit circ iar la noi iată e…
Transformați lâna în cergă. O să zică străinii „câtă cergă”
Io ce tot zic: interziceti accesul masinilor poluante sub Euro5 in municipiu. Si se rezolva cu ambuteiaje, parcari, poluoare etc.
RUSINE primaria(?) sibiu NU comparati hrana pregatita in unitate cu catheringul ! NU loviti in persoanele varsnice ,lipsite de aparare…












Lasă un răspuns