Consiliul local Sibiu urmează să voteze în ședința din această săptămână un proiect de hotărâre care vizează „ieșirea din evidențele contabile și retragerea din concesiunea SC Urbana SA” a unui imobil, situat pe strada Câmpului nr. 8. Este vorba de fostul club „Ilie Pintilie”, pe care autoritățile locale intenționau să-l transforme în locuințe sociale. „Acest imobil în fapt nu mai există”, spun ele.
Povestea imobilului cunoscut sub numele de „Club Ilie Pintilie” arată cum birocrația și lipsa de intervenție la timp pot duce la dispariția fizică a unei clădiri în loc de reabilitarea acesteia. Clubul era una dintre locațiile din Sibiu unde s-au format și cântau cântăreți deveniți celebri în România, cum ar fi Adrian Ordean. Era o clădire compusă din o sală de spectacole cu scenă, o sală de ședințe, un birou, un vestiar, o magazie, un antreu și un closet, iar la subsol – o pivniță.
În 2012, Consiliul local a aprobat o hotărâre prin care clădirea și terenul aferent să fie închiriate pentru 20 de ani pentru 1163,78 lei pe lună (adică 0,94 lei/mp/lună pentru spațiul în suprafață de 373,6 mp – un total de 351,18 lei/lună; respectiv 1,70 lei/mp/lună pentru terenul aferent în suprafață de 478 mp – un total de 812,60 lei/lună).
La acea vreme, clădirea a trezit interesul câtorva cluburi sportive, în special din domeniul artelor marțiale, care au solicitat Primăriei să le fie închiriat acest spațiu, chiar dacă imobilul nu era într-o stare foarte bună. Prin acea hotărâre, chiriașul avea obligația ca, în termen de 3 ani de la data încheierii contractului de închiriere să realizeze, din fonduri proprii, reabilitarea și renovarea întregului imobil. Era vorba despre renovarea acoperișului, schimbarea tâmplăriei existente, precum și alte lucrări necesare desfășurării în condiții optime a activităților sportive.
Nu s-a mai întâmplat acest lucru: nu au existat persoane interesate de continuarea unor activități sportiv-culturale acolo. Așa că numai peste 2 ani clădirea a fost preluată de Serviciul Public de Administrare a Fondului Locativ „în vederea amenajării acestuia cu destinația locuințe sociale”. Administrația locală propunea investirea a 1,2 milioane de lei, fără TVA pentru amenajarea a șase apartamente.
Din club în locuințe care nu s-au mai făcut
Deși în anul 2015 a fost emisă o autorizație de construire pentru schimbarea destinației din club în locuințe sociale, lucrările ar fi scos la iveală probleme structurale grave. În raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local din această săptămână se menționează faptul că în timpul execuției s-a constatat că „zidurile erau puternic degradate, prezentau mari fisuri, devenind un real pericol, inclusiv pentru trecătorii și locuitorii din acea curte interioară”.
Expertizele de la acea vreme ar fi concluzionat că structura nu mai putea fi salvată. Același document precizează că specialiștii au decis, în unanimitate, că singura soluție este că „zidurile trebuie desfăcute și refăcute, deoarece au căzut la cea mai mică intervenție”. Astfel, în loc să fie consolidată și transformată într-un imobil cu locuințe, clădirea a ajuns să fie desființată complet din cauza stării avansate de degradare.
În prezent, imobilul figurează în actele de concesiune ale societății Urbana SA, care l-a preluat în administrare în anul 2019. Funcționarii primăriei afirmă însă că acesta „nu mai există fizic în teren”.
Astfel, în actele care inventariază bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului va fi modificată poziția care descria anterior „Club Ilie Pintilie – construcții și teren” în „teren str. Câmpului nr. 8 – 478 mp”.
Cine a fost Ilie Pintilie
Muncitor la Atelierele CFR Nicolina-Iaşi, Ilie Pintilie (1903 – 1940) a fost membru al PCR (1928), organizator al activităţii sindicale feroviare şi comuniste din Iași, Pașcani, Galați. Arestat, judecat şi condamnat de mai multe ori pentru atitudinea sa antifascistă a fost deţinut în închisorile Galata (Iaşi), Suceava, Jilava şi în penitenciarul Doftana, sub zidurile căruia a murit strivit în timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940.
În Arad, a fost dezvelit bustul din bronz al lui Ilie Pintilie, considerat Erou al clasei muncitoare, în cadrul unei festivități organizate la 5 noiembrie 1947, în curtea Atelierelor Principale CFR, de pe strada Petru Rareş nr. 3, unde se află și în prezent. (sursa)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Toate clădirile similare celei din articol din Orașul de Jos sunt pline de vicii constructive. Primăria Sibiu nu a înțeles niciodată că e mai bine să demolezi și să reconstruiești cu același aspect exterior decât să repari construcții aflate în stadiu avansat de degradare. În Viena și Budapesta se demolează astfel de clădiri și se reconstruiesc în același aspect pe exterior dar cu structură solidă și funcționalitate adaptată zilelor noastre pe interior.
Primăria Sibiu preferă mucegaiul și bălăriile, igrasia și lemnul copt, scocurile care se revarsă lângă fundații și soluții constructive din anii 1800. Chiar nu știu cine are experți mai buni în construcții, Viena sau Sibiul?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu mai sunt bani pentru pensii, pentru sănătate, pentru dizabili, pentru cultură, pentru educație. Noi nu avem ce pune pe…
Nu distrugeti Parcul Sub Arini, lasati-l asa cum e. nu aveti pe ce cheltui 50 mil RON in folosul cetatenilor…
Gamespot.
Daca aduce „corporatia” pe profit, Doamne ajuta! Cei dinainte au bagat-o in faliment.
daca renunta la tine(si mai sunt cateva specimene)….mai ca recapat încrederea în PNL-ul de alatadata la nivel de Sibiu!!!













Lasă un răspuns