Posibila batalie in vid

Un sinistrat din New Jersey rămas fără casă, fără bunuri, a fost întrebat dacă în această stare se prezintă la vot. Oarecum stânjenit de întrebare răspunsul a venit ferm şi categoric: da, este un drept dar cu deosebire o obligaţie a sa ca cetăţean. De unde se pot trage două concluzii şi anume: odată omul, aparent de condiţie socială medie, era pătruns de un acut simţ civic; a doua oară, votul său avea o motivaţie definită într-un context politic responsabil, patriotic.

Cum se prefigurează lucrurile, la noi prezenţa la urne va fi îngrijorător de redusă. Deşi exersăm zisa democraţie de peste douăzeci de ani, o bună parte din electorat ignoră importanţa şi semnificaţia votului. Ignoră faptul că el, electoratul este chemat să decidă, totodată să-şi asume răspunderea în locul monarhului. Pentru unii votul este un troc, vandabil, interschimbabil, pentru alţii un fapt rutinier urmând îndemnurile primarului, preotului, vecinului etc. Această stare va mai dura deoarece instrucţia civică cere timp, cere răbdare, cere minimale performanţe culturale cât şi pentru că, actorii politici n-au niciun interes, ba dimpotrivă, să se confrunte cu un electorat calificat, apt a le judeca prestaţia.

Dincolo de toate acestea însă, runda electorală ce bate la uşă se va desfăşura într-un context oarecum inedit, aproape dezastruos, concentrând amarnic întreaga zestre a decăderii României postdecembriste. Zilele trecute guvernatorul Mugur Isărescu făcea un bilanţ şi o prognoză crudă, fără menajemente, din care rezulta nu numai starea preocupant de precară la care a fost adusă economia şi finanţele ţării ci şi elemente perturbante scăpate de sub control pe un declin greu de stăpânit. Nu e de mirare. Treptat şi iresponsabil ne-am distrus industria, agricultura, am deschis larg porţile mărfurilor străine, într-un cuvânt am văduvit ţara de sursele ei de venit, ne-am codit de la muncă, ne-am complăcut în postura de slujbaşi sau întreţinuţi, întinzând mâna la stat. Ne-a dispărut şi atât cât îl mai aveam, aplombul instinctual al stăpânului, al interesului, al iniţiativei. În locul lor a proliferat distrugerea, hoţia, raptul, şpaga, polarizând scandalos societatea. Salariile şi pensiile au intrat în trend negativ, chiar reechilibrate puterea lor de cumpărare fiind inferioară celor din primăvară. Costurile vieţii se anunţă extrem de severe.

Este în totul firesc ca în aceste condiţii lumea să fie profund preocupată de ziua de mâine, să acuze slaba prestaţie politică indiferent dincotro vine ea. Să se întrebe ce rost mai are să votezi. Şi totuşi, în sistemul democratic adoptat, votul rămâne elementul cheie, elementul esenţial, singurul în măsură să facă o cât de palidă selecţie. Pentru aceasta alegătorul trebuie să adopte o atitudine activă, să se informeze, să analizeze, să aprecieze prin prizma propriei judecăţi. Criteriul principal îl constituie faptele iar nu vorbele. Un fost parlamentar să se fi dovedit activ, creativ, participant eficient la actul de elaborare legislativă, la orientarea benefică în întâmpinarea interesului naţional al demersului său politic. Un candidat nou trebuie să inspire încredere în capacitate, în egală măsură bună credinţă, ataşament faţă de comunitatea care îl alege, fără abatere ataşament faţă de interesele ţării. Buna credinţă, ataşamentul real şi responsabil sunt mult mai de preţ în rezultatul lor final decât versalitatea „inteligentă” învăluită în oportunism mânat de interese obscure.

Alegătorul trebuie să intuiască de ce are nevoie ţara. Să ştie de pildă că nu poate cere mai mult decât poate da. Că pe un astfel de echilibru se bazează sănătatea economică şi socială a unei ţări. Cedând promisiunilor ademenitoare, deşarte, populiste, fără acoperire, vădit „electorale”, devine un participant vinovat la alegerea nepotrivită. Tânguirile ulterioare sunt de prisos. Este de preferat  candidatul care promite doar în limitele posibilului decât unul care promite şi luna de pe cer. Statutul moral, familial, imaginea pe care o are în cercul celor ce-l cunosc pot cântări benefic la actul alegerii. Calitatea politicii practicate de partidul căruia îi aparţine este, de asemenea un termen al ecuaţiei.

Cum spuneam, pentru aceasta alegătorul trebuie să „muncească”, să se informeze, să scruteze, să-şi întemeieze o convingere proprie. Din câte ştiu, prea puţini sunt aplecaţi spre un astfel de efort. Mulţi, foarte mulţi se lasă atraşi în plasa hipnotică a televiziunilor, preiau necritic, tale-quale, demersurile speculative ale acestora. Dacă rezultatul acestei runde electorale va reflecta victoria televiziunilor, cu deosebire a celor care se întrec în minciună şi manipulare, vom putea spune fără rezerve că ne-am angajat (din nou) într-o bătălie în vid. Degetul arătător îl vom putea îndrepta înspre noi înşine.