Aproximativ 242.000 de lei au costat, până acum, diferitele achiziții efectuate în vederea organizării alegerilor parlamentare de săptămâna viitoare. Buletinele de vot au fost deja tipărite, urmează a fi legate și ambalate, după care în cursul acestei săptămâni vot fi depozitate în cadrul Instituției Prefectului. În total au fost tipărite 830.456 de buletine de vot, pentru alegerea viitorilor deputați și senatori.
Prefectul Ovidiu Sitterli a dat câteva cifre legate de volumul de materiale pregătite pentru alegeri. Astfel, comisiilor de vot le-au fost pregătite ștampile de control în valoare de 7.000 de lei. Pentru aceste ștampile și pentru cele de votat, au fost pregătite 1.200 de tușiere, care vor fi alimentate din 1.700 de sticluțe.
”În 29 noiembrie, echipajele din cadrul Prefecturii, vor ridica de la Monetăria Statului 1.850 de ștampile cu mențiunea ”VOTAT”, precum și 353.764 de timbre autocolante care vor fi lipite pe spatele cărților de identitate, autocolante produse de o firmă din Vâlcea”, a mai spus prefectul Sibiului.
El susține că, până acum, campania electorală din Sibiu a fost una calmă, singurele incidente fiind cele din Tălmaciu, unde un localnic a reclamat că pe proprietatea lui au fost amplasate afișe fără acordul său.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 307


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cg
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Haha
Acum 1 oră
Nimic nou
Acum 1 oră
Vivi Dragan