Aproape șase milioane de lei au fost investite în reabilitarea clădirii Ambulatoriului nr. 1 al Spitalului Județean, iar alte 1,3 milioane de lei au fost alocate achiziției de echipamente medicale în cadrul unui proiect început în urmă cu doi ani, cu finanțare europeană.
Clădirea ridicată în 1950 nu a mai fost reabilitată niciodată până acum, iar cele mai ”noi” echipamente aveau 20 de ani. În urma reabilitărilor începute în urmă cu mai bine de doi ani, clădirea a fost dotată și cu un lift exterior, iar la mansardă au mai fost create 16 cabinete, cu o suprafață totală de peste 420 de mp. În clădirea astfel reabilitată, cunoscută de sibieni drept ”vechea Policlinică”, de la 1 martie vor fi mutate toate specialitățile medicale, cu excepția cardiologiei și ginecologiei, care vor rămâne în Ambulatoriul 2, cel de pe bulevardul Corneliu Coposu.
”Nu a fost ușor, vă rog să mă credeți. Vă dați seama, toate cabinetele au trebuit mutate și nu existau spații de rezervă. Au fost depuse eforturi mari. Acum, lucrurile vor fi așezate, intrăm într-o normalitate”, a declarat doctorul Adrian Șanta, cel care a condus Spitalul Clinic Județean pe cea mai mare parte din derularea lucrărilor.
Firma care a executat lucrările de consolidare, reabilitare și mansardare a clădirii este SC Sinecon SRL. La licitație, partea de dotare cu echipamente medicale a revenit firmei SC Polisano SRL. În fine
Garanție de cinci ani
”Ne bucurăm că avem în portofoliu o lucrare de asemenea anvergură. Țin să menționez că garanția lucrărilor este de cinci ani, timp în care, zic eu, se va vedea calitatea lucrărilor făcute. Au fost probleme tehnice, dar le-am rezolvat. Suntem mândri de această lucrare”, a declarat Marius Sitar, directorul firmei de construcții SC Sinecon SRL.
Doctorul Adrian Moga, șeful Policlinicii, a mulțumit pacienților sibieni pentru înțelegerea de care au dat dovadă în ultimii doi ani. ”Eu gestionez Policlinica din 1997 și de atunci se dorea renovarea acesteia. Sunt mai bine de 100 de doctori și asistente care, cât aici s-a lucrat, au lucrat în condiții destul de improprii. Le mulțumesc lor, dar și pacienților care ne-au înțeles în această perioadă crea”, a spus medicul coordonator al Ambulatoriului (foto plan apropiat).
Ce specializări vor găsi sibienii în Policlinică
Parter:
- Ortopedie
- Sală ghips
- Radiologie cu cameră obscură
- Chirurgie plastică
- Neurochirurgie
Etajul I:
- Citologie
- Neurologie
- Fizioterapie
- Comisia de expertiză a capacităţii de muncă
- Diabet-Nutriţie
Etajul II:
- ORL
- Medicina muncii
- Dermatologie
- Oftalmologie
Mansardă:
- Oncologie
- Chirurgie
- Urologie
- HIV
- Gastroenterologie
- Medicină internă
- Alergologie
- Endocrinologie
- Nefrologie
- Hematologie
Echipamente medicale noi:
- Combină ORL
- Audiometru pentru diagnostic
- Audiometru pentru screening
- Combină oftalmologică
- Angiofluorograf
- Electromiograf
- EEG asistat pe calculator
- EKG cu 6 canale asistat de calculator pentru diagnostic
- Ecograf color şi power doppler
- Spirometru
- Echipament de probă la efort
- Electrocauter cu înaltă frecvenţă
- Masă de consultaţie chirurgicală cu ridicare automată
- Masă ginecologică cu ridicare automată
- Oscilometru
- Tensiometru de perete
Imagini: Antena1 Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Nu inteleg…Care cladire A fOST RIDICATA IN 1950?
Nu intreb degeaba…Spitalul Franz Joseph a fost ridicat in sec XIX, iar Spitalul Judetean a fost ridicat DUPA dezafectarea CIMITIRULUI EVANGHELIC, pe al carui loc se afla..deci cca 1968-1970, nu mai stiu exact. Dar Cimitirul Evanghelic l-am prins..era foarte misterios, plin de copaci si iarba si flori…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…












Lasă un răspuns