Vineri,
02.01.2026
Cer Senin
Acum
-9°C

Proiect: 70 de camere video instalate in tot Sibiul

Autoritățile locale lucrează la o hartă pentru amplasarea a aproximativ 70 de camere de supraveghere în municipiul Sibiu. Imaginile surprinse astfel vor putea fi accesate de toate instituțiile ”care au un interes legitim”. Potrivit primarului municipiului Sibiu, Klaus Johannis, implementarea unui astfel de proiect este foarte costisitoare. Prin urmare, intenția autorităților este de a depune un proiect pentru obținerea de cofinanțare din partea Uniunii Europene, pentru următorul exercițiu financiar, 2014 – 2020.
”A fost discutată chestiunea și cu Poliția Județului și cu Poliția locală, chiar și o detaliere a locurilor unde trebuie amplasate aceste camere însă toată lucrarea este foarte scumpă. Intenția mea este să încercăm să construim un proiect pentru fonduri europene, care s-ar putea să rezolve problema. Deocamdată lucrăm la o concretizare a hărții și în măsura în care se vor putea depune astfel de proiecte, o vom face”, a declarat primarul.
Sistemul de supraveghere va putea fi accesat atât de poliția județeană, cea municipală, cât și de polițiștii locali, alături de pompieri sau angajați ai domeniului public. ”Dacă instalăm multe camere în oraș atunci trebuie să le și folosim eficient. Toată lumea care are un interes legitim să aibă acces la vizionare”, adaugă Johannis.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

$

Acum 12 ani

Intrebare: daca ti se fura portofelul in zona camerelor video din Centru, te poate ajuta cu ceva Politia Locala (care are acces la aceste camere)? Raspuns: NU.
Raspunde

@1

Acum 12 ani

stai prietene ca abia s-au apucat de hartii... si din ce reiese din text, exact de asta le instaleaza..
Raspunde

$

Acum 12 ani

Spuneam de camerele care sunt deja instalate si despre situatii care au avut deja loc...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus