Compania olandeză Aegon, care a lansat recent un punct de lucru și în Sibiu, le oferă locuitorilor orașului posibilitatea de a-și dezvolta o carieră de consultant financiar, cu venituri anuale de minim 9000 de lei, în primul an de activitate.
Pentru obținerea câstigului minim, consultanții trebuie să încheie lunar doar două contracte de asigurare, urmând ca din al doilea an de activitate veniturile lor să crească până la valoarea de 19.000 de lei, în funcție de performanță.
Pe măsură ce acumulează experiență, veniturile consultanților în asigurări cresc considerabil și pot atinge și depăși, în doar câțiva ani, valoarea de 4.000 de lei pe lună.
În acest moment, compania are deschise 45 de posturi, pentru pozițiile de Office Manager, Unit Manageri si Consultanți Financiari.
“Acestă carieră este potrivită tuturor persoanelor active și sociabile, dispuse să își însușească noi cunoștinte și dornice să câștige pe măsura efortului depus”, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon.
Cei care se vor alătura echipei Aegon se vor putea bucura de un program flexibil de lucru, cu libertatea de a decide cât timp vor să dedice acestei activități – regim part time (minim 12 ore pe săptămână) sau full time (40 de ore pe săptămână). Sunt bineveniți și candidații care nu au pregătire și experiență de lucru în domeniul financiar, deoarece compania asigură cursuri de formare specifice și instruire continuă.
De asemenea, Aegon oferă sisteme moderne de lucru și de pregătire, cum este platforma de e-learning pentru cursurile de formare profesională, dar și o tabletă eleganta și performantă, ca instrument principal de lucru.
Amenajat modern, punctul de lucru Aegon Office din Sibiu este situat pe strada Constantin Noica la numarul 54, adresă la care cei interesati își pot lăsa CV-urile.
De asemenea, mai multe detalii despre oportunitățile de carieră oferite de Aegon sunt disponibile pe pagina dedicată www.carierelaaegon.ro, prin intermediul căreia candidații își pot transmite CV-urile. Nu în ultimul rând, aplicațiile se pot trimite direct la adresa [email protected].
La nivel mondial, grupul Aegon este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii financiare. Compania este specialiazată în asigurări de viață, planuri de pensii și soluții investiționale. Cu sediul central in Olanda și experiență în domeniul financiar de peste 160 ani, Aegon este prezentă în peste 20 de țări de pe patru continente. În plus, prin intermediul celor peste 24.000 de angajați, compania contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor personale și profesionale a peste 47 milioane de clienți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aegon Office , Consultanți Financiari , Office Manager , Constantin Noica , Sînziana Maioreanu , Unit Manageri
Vizualizari: 638
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Verzii?
Acum 14 minute
Un român
Acum 20 minute
Xman
Acum 22 minute
Q
Acum 24 minute
Till Eulenspiegel