Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Megalicitatie: peste sase milioane de euro pentru patru strazi din Sibiu

Traian Deleanu
10

Aproape 28 de milioane de lei (peste șase milioane de euro) este valoarea estimată pentru reabilitarea a patru străzi din Sibiu, reabilitare programată pentru anul viitor. Potrivit unui anunț de intenție postat pe Sistemul Electronic de Achiziții Public, administrația sibiană va lansa la începutul anului viitor o licitație de atribuire a contractului de reabilitare pentru străzile Măgheranului, Calea Gușteriței, Macaralei și Oțelarilor. Potrivit anunțului de intenție, data prevăzută pentru demararea procedurilor de atribuire a contractului este 30 ianuarie 2014, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la data adjudecării contractului. Fondurile necesare lucrărilor sunt europene, accesate prin intermediul Programului Operațional Regional, contractul de finanțare fiind semnat în luna august a acestui an. ”Pentru Calea Guşteriţei, tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Macaralei şi podul peste Cibin, lucrările prevăzute includ modernizarea părţii carosabile pe o suprafaţă de peste 11.000 de mp, modernizarea spaţiilor de parcare şi a trotuarelor, crearea de piste pentru biciclişti pe ambele sensuri ale străzii, amenajarea spaţiilor verzi, dar şi amplasarea mobilierului urban necesar. De asemenea, contractul prevede reabilitarea reţelei de apă şi canalizare pe o lungime de aproximativ 1.000 de metri liniari. Lungimea totală a străzii care urmează să intre în lucru este de 960,92 metri”, anunțau autoritățile locale la semnarea contractului de finanțare.
Pe strada Macaralei, cu o lungime de aproape 290 de metri, vor fi reabilitate, la fel, rețelele de apă și canal, carosabilul și trotuarele. Aceleași lucrări plus unele de creare de zone verzi și amplasare de mobilier urban sunt prevăzute și pentru strada Oțelarilor, ce are o lungime de aproape 950 de metri. În fine, pentru strada Măgheranului, situată în cartierul Terezian, vor fi reamenajate spațiile verzi, carosabilul, trotuarele și parcările, rețelele de apă și canal fiind deja înlocuite. Strada Măgheranului măsoară un kilometru.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar cineva
    cineva

    in sfarsit s-au gandit la calea gusteritei.

    0
    0
  2. Avatar locatar Magheranului
    locatar Magheranului

    Stimate redactor nu stiu de unde le scoate-ti dar pe aceasta strada nu s-a inlocuit reteaua de apa asa ca nu mai laudati degeaba…

    0
    0
  3. Avatar joseph
    joseph

    Mda, ca de obicei, Sibiul ține doar până la podul Cibin, eu propun desprinderea Gusteritiei de Sibiu și organizarea ei ca o comună independentă.

    0
    0
  4. Avatar rabdare
    rabdare

    bucurativa ca sunteti in grafic eu stau de 50 de ani in cartieru lazaret si pina s-a vina johannis aveam apa la cismeaua din coltu strazi si nema canalizare cu buda in fundu gradini ,asteptati ca mai stau si alti politiceni in cartier si nu va adus la civilizatie ,numai de dat din clanta ,veti vedea nu dupa mult timp ,calea gusteritei si strazile adiacente adevarate bulevarde ,daca nu aveti rabdare si sunteti curiosi faceti o deplasare pe fostul vasile noroi ,bulevardu poplaci ,calea cisnadiei ,cirlova etc ,asa ca inca putin neica rabdare ,70 de ani nu ati guitat ca aveati strazi de pamint si fara utilitati

    0
    0
  5. Avatar LOCATARII
    LOCATARII

    DOMNULE PRIMAR SIBIUL ȚINE OARE NUMAI PÂNĂ LA VIADUCTUL DIN VASILE AARON??????????????
    PE CÂND CU MODERNIZĂRI ȘI ÎN CARTIERUL DIN STRADA ȘTEFAN CEL MARE NR.147(BROSCĂRIE)????

    0
    0
  6. Avatar @4
    @4

    Din comentariile de mai sus rezulta ca doar analfabetii mai tin cu Johanis si sunt de acord cu bulibaseala numita „sistem de trafic”.

    0
    0
  7. Avatar LOCATARII
    LOCATARII

    DOMNULE PRIMAR SIBIUL ȚINE OARE NUMAI PÂNĂ LA VIADUCTUL DIN VASILE AARON?????????????? PE CÂND CU MODERNIZĂRI ȘI ÎN CARTIERUL DIN STRADA ȘTEFAN CEL MARE NR.147(BROSCĂRIE)???? (

    0
    0
  8. Avatar unu'
    unu’

    @6:Din pacate sunt multi si,pariez,nici nu folosesc prezervative!

    0
    0
  9. Avatar LOCATARII
    LOCATARII

    DOMNULE PRIMAR SIBIUL ȚINE OARE NUMAI PÂNĂ LA VIADUCTUL DIN VASILE AARON?????????????? PE CÂND CU MODERNIZĂRI ȘI ÎN CARTIERUL DIN STRADA ȘTEFAN CEL MARE NR.147(BROSCĂRIE)???? ( (15:31:28)

    0
    0
  10. Avatar vg8FT5JydW3
    vg8FT5JydW3

    Hillary the designer of these bags was sonhiwg right next to PAWAKA at (capsule) NYC. Super nice girl. Her and her boyfriend (blanking on his name) were super generous, letting Fa’ crash at their place in Brooklyn on her way back through. Awesome bags too!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate